Prețul timpului

Mar 20, 2011 by

N-am mai deschis ușile blogului de zile bune, iar asta – paradoxal – pentru că așa se întâmplă ori de câte ori primesc ajutor cu măzărichile, pe termen lung. Cu buni-buni în preajmă, zilele parcă au intrat în sac;  trebăluim cât e ziua de lungă, ieșim cu fetele în lungi plimbări, ne jucăm… și dintr-o dată dimineața se transformă în seară târzie și capul îmi cade pe pernă, frânt.

Cât despre subiecte… am mintea plină de lucruri pe care aș vrea să le scriu, am calculatorul plin de poze și filme, am agenda plină de hârtiuțe pe care mi-am notat idei și linkuri și tot felul de lucrușoare pe care aș fi vrut să le împărtășesc aici. Am proiecte personale care avansează atât de greu, încât îmi lasă impresia că – de fapt – stau pe loc de-o veșnicie… iar asta tot din lipsă de timp…

Și așa ajung la mica mea ghicitoare de duminică, inspirată și de rândurile pline de miez tocmai primite de peste mări și țări… e vorba de felul în care ne irosim timpul, de felul bolnăvicios în care alegem să-l ”gestionăm”, uitând că e o resursă finită, deci cu atât mai prețioasă în esența sa…

Lipsa de rabdare e una din bolile ce ne limiteaza perceptia. Stresul timpului care exista doar in imaginatia noastra (culmea un element mistic pe care il consideram totusi real, logic, aproape tangibil doar pt ca am inventat niste aparate care masoara aceasta aberatie si sub pretextul de a ne ajuta… imagine cat de relaxat ai trai daca ai masura timpul in zi si noapte si atat…).

In clipa in care am decis sa renunt la cea mai mare halucinatie, timpul impus, nerabdarea neavand pe ce se baza dispare si toate parca sunt mult mai la timpul lor, mult mai firesti.

Îmi amintesc de vechile povești românești, pe care le citeam în copilărie… Făt-Frumos mergea ”preț de un an”, se lupta cu Zmeul ”preț de 3 zile și 3 nopți” sau rămânea tânăr ”preț de o sută de ani”… Nu se vorbea despre timp în sine, ci doar despre prețul lui. Și oamenii îl prețuiau așa cum le era dat, fie că lucrurile se întâmplau într-o poveste sau într-o realitate cât se poate de palpabilă.

Timpul avea un preț, era scump și nu era mai mare păcat decât să-l irosești pe lucruri lipsite de importanță. Exista un timp al muncii și un timp al odihnei; un timp al uneltelor și un timp al familiei; un timp al sinelui și un timp al lui Dumnezeu – care nu cerea mai mult decât smerenia unei slujbe de duminică.

Timpul a lucrat, în timp, pentru noi.

Industrializarea a adus mașinării complicate ce lucrează în locul nostru; menajerele fac curățenie și lasă mâncare caldă pe masă; bonele funcționează ca surogat imperfect al mamelor, iar copiii cresc, se dezvoltă, supraviețuiesc. Și tot timpul din lume ne rămâne nouă.

Timp să facem bani. Bani cu care să ne cumpărăm timp pentru a face alți bani, într-o buclă infinită.

Timp să ne uităm la emisiuni TV cu soacre ce-și bat norele, cu tați ce-și bat fiicele și soțiile, cu mame ce fac schimb de dragoste, schimb de haine, schimb de vieți. Timp să ne tâmpim.

Timp să fim prieteni cu sute de oameni pe care nu i-am văzut niciodată în realitate și nici nu-i vom cunoaște nicicând. Timp să socializăm virtual, să citim presa, să ne dăm cu părerea pe forumuri, să ne expunem ideile voyeurist, tuturor necunoscuților ce au răbdare să le asculte, iar apoi să ne strecurăm în patul conjugal, lângă consortul ce doarme demult și cu care n-am schimbat un gând adevărat de-o veșnicie.

Timp să ne odihnim, măcar duminica dimineața. Timp pentru a-l contesta pe Dumnezeu și valorile sale, în discuții abjecte cu noi înșine… Timp berechet să spunem ”adio” și alte cuvinte rămase nespuse, abia după plecarea unora și altora dintre noi.

Eu vreau să-mi iau timpul înapoi. Nu pot să-l trăiesc, din nou, pe cel pierdut;  dar pot să dau naibii timpul impus și să mă bucur de clipele rămase doar mie, pentru ceea ce are o reală însemnătate… timp să-mi leagăn copilele la piept și să le mângâi părul… timp să stau sub un copac înflorit, așteptând să mă ningă cu petale moi… timp să nu mă gândesc la nimic… Timp pentru iubire, pentru introspecție, pentru contemplare.

Timp să fim noi înșine. Mai știe cineva care este prețul real al timpului trăit la persoana I?

Related Posts

Share This

8 Comments

  1. alina

    Frumos si trist de adevarat. Umplem timpul cu lucruri si-l golim de sensuri. Nu mai avem pretuiri, ci ne targuim crispati si pierduti.
    Mi-a placut mult, sper sa nu te superi daca voi shareui postarea asta a ta frumoasa.

    • Carla

      Trist numai în măsura în care nu suntem în stare să învățăm din greșeli și să facem progrese…
      E-adevărat, timpul trecut nu-l mai putem readuse înapoi, însă pe cel viitor nu ne oprește nimeni să-l umplem de sensuri personale.

      Cu mult drag poți shareui postarea mea. 🙂

  2. ai scris minunat. E atat de adevarat, dar parca lupta pentru recucerirea timpului este una sortita esecului… indiferent cat de mult lupti, niciodata nu reusesti sa pui stapanire in intregime pe timpul tau…

    • Carla

      Mulțumesc, Gabi.
      Atâta vreme cât nu suntem cu totul învinși, cât nu ni s-a furat timpul cu totul, nimic nu e încă pierdut! Și, chiar dacă nu ne putem lua în întregime timpul înapoi, măcar să ne bucurăm de o felie mai mare de timp personal, nu de firimituri…

  3. bianca

    Foarte frumos si foarte adevarat!!

    • Carla

      Mulțumesc. Dacă rândurile mele au făcut și pe alții să se gândească puțin la importanța timpului personal, atunci mi-am atins țelul..

  4. ceska777

    Am aflat de curand cat imi “aduce” timpul care ma “costa” statul departe de copil, mai ales sambata, cateva ore:8,61EUR/ORA.
    Si nu stiu ce sa spun…. la pretul asta mi-am “cumparat” doar juma de norma si tot restul timpului il dedic si mai intens gazei mele.
    Nu e chiar rau ca pierdem timp socializand pe net altfel nu stiam de blogul tau, nu aflam ce face Maria Gabrielei Cojocaru sau nu ajungeam sa indragesc la antipozi niste fete cucuiete si pe mama lor. Nu le pun in locul timpului petrecut cu fiul meu (ma doare un pic si ca merge la gradi cu program lung) dar mi le fur mie insami minutele petrecute citind pe-aici….

    • Carla

      Ceska, eu sunt în aceeași oală cu tine și cu celelalte mămici navigatoare pe net… N-am fost extremistă, n-am militat pentru renunțarea totală la propriile noastre plăceri și chiar la sine…

      Vorbeam de mamele așa-zis carieriste, care devreme după naștere se întorc la muncă și ajung să-și vadă copiii o oră, înainte de culcare, amăgindu-se că banii buni pe care îi câștigă și poziția oarecare în societate compensează absența afectivă de lângă copil și cumpără educația aleasă a acestuia cu guvernante scumpe…

      Vorbeam de mame care așează copilul lângă ele, la tv, sau îl abandonează pe covor cu orele, cufundându-se în vizionarea unor emisiuni cretine, timp în care ar fi putut să se joace cu copilul, să-i citească dintr-o carte sau pur și simplu să se uite cu copilul la o emisiune educativă…

      Etc.

      În fond, este problema personală a fiecăruia felul cum își împarte timpul și cum și-l trăiește. Eu am optat pentru dezvoltare personală, pentru afect, pentru cunoaștere și relaxare a spiritului, pentru familie în cât mai mare măsură, pentru consolidarea relațiilor cu fetițele mele, pentru lucruri care – din păcate – par desprinse dintr-un cu totul alt decor decât decorul social în care trăiesc.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.