Revelion în doi

Jan 1, 2011 by

Spre dezamăgirea celor care n-au înțeles de ce ne-am dorit să stam acasă cu măzărichile noastre, pe când am fi putut să le lăsăm cu bunicii și să ne ”distrăm” undeva aiurea cu persoane de vârsta noastră, declar oficial că ne-am șimțit minunat acasă, doar noi doi (patru – dacă numărăm și măzărichile, șase  – dacă punem la socoteală și pisicile albe și leneșe care ne-au ținut, cuminți, companie…).

Deși fetele și-au urmat programul lor firesc și au dormit duse întreaga seară, la miezul nopții am ciocnit o cupă de șampanie alături de ele și le-am pupat cu drag, prin somn, urându-le tot ce ne-a venit în minte mai frumos… iar Dragoș, emoționat nevoie mare, mi-a spus că abia acum prinde sens, cu adevărat, urarea de ”La mulți ani!”… atât de dorim: mulți, cât mai mulți ani alături de fetițele noastre minunate. Cum vor fi ei, cât de grei, de solicitanți, de nefaști financiar… nu mai are nicio importanță. Ține doar de noi să-i facem frumoși și plini de bucurii.

A fost un Revelion în treninguri… treninguri noi, totuși. 🙂 Am decis, în ultima clipă, să lăsăm în bagaje ținutele festive aduse cu noi, pentru că era păcat să ne apretăm și să renunțăm la lejeritatea cu care intenționam să ne petrecem seara. Și a fost o bună alegere, bună de bancuri cel puțin! 😛

Ne-am pregătit mica noastră masă festivă, cu tradiționalele ouă umplute și aperitive frumos aranjate pe platou, cu prăjituri de casă, friptură în vin și ciorbiță rădăuțeană cu pâine pe vatră, cu câte un pahar de Sangria, cu o cupă de șampanie și Amaretto cu suc aromat de caise, cu artificii și Tiramisu rămas neatins la rece, cu muzică bună pe Radio Campus Timișoara

Și da :D, ne-am uitat și la TV după miezul nopții, ocazie cu care am vizionat câteva momente inedite de circ pe Tv5 Monde, plus cireașa de pe tort – un concert extraordinar pe Mezzo, Kyle Eastwood Live Jazz in Marciac, pe care îl recomandăm cu mare căldură tuturor amatorilor de jazz:

Related Posts

Share This

5 Comments

  1. ambasadoarea

    Ce frumos! La multi ani va spun si eu, cu sanatate (ca abia de la venirea Irisoiului a capatat sens si greutate si la mine urarea asta) si multe bucurii. Restul vad bine ca aveti 😉

  2. ayandari

    Si noi petrecem Revelionul de 3 ani incoace numai acasa, e excelent! La Multi Ani sanatosi, plin de bucurii din partea mazarichilor si multa putere sa va bucurati de tot ce va urma frumos.

  3. ela

    La Mulți Ani! Aveți două minunății. Să vă bucurați de ele toată viața!

  4. La multi ani!
    Sa aveti parte de tot ce va doriti, sanatate, liniste si impliniri, numai bucurii alaturi de fetitele voastre minunate.

  5. la multi ani! ati avut o super petrecere, noi eram intr-o camera mica de hotel cu niste sanvisuri puse pe farfurii din plastic

Trackbacks/Pingbacks

  1. Cum va fi 2011? | alexandrescudaniela.com - [...] din corola lumii, cea mai mare bogatie pe care o vom cunoaste vreodata. Va doresc sa simtiti bucurie in…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.