Minuni mici

Oct 16, 2010 by

Să-mi fie rușine că mereu îmi propun să scriu mai mult despre fete și mai puțin despre preocupările mele de proaspătă mămică. Uneori mă supăr pe mine atât de tare, încât îmi vine să iau blogul la periat și să șterg tot ce nu ține de evoluția măzărichilor, de jurnalul copilăriei lor!

Trec zilele, săptămânile, viața noastră e atât de plină și totuși o mulțime de momente frumoase se vor pierde din memorie, dacă nu le voi consemna!

Așa că e cazul să trec la treabă!

Ne îndreptăm cu repeziciune spre împlinirea a 7 luni, iar în ultimele săptămâni măzărichile s-au lenevit cu totul în ceea ce privește creșterea în greutate… Sofia a luat doar 130 gr, iar Nati 180 gr. Rușinică! Încă/însă nu mă impacientez, deoarece am decis că – atâta vreme cât există, totuși, o creștere cât de mică – lucrurile sunt sub control. Fetele încă încap, fără probleme, în hăinuțe de 3-6 luni și probabil, până la sfârșitul anului, nu vor avea vevoie de o măsură mai mare. Dar asta  nu ne împiedică, pe tati și pe mine, să le luăm alte și alte lucrușoare noi… Iar zilele trecute am renuntat la 2 bluzițe ”new born” doar pentru că mi s-a părut suficient să fie purtate 6 luni; altfel le puteam folosi și mai departe. Mignone măzărichile mele, dar vor recupera când vor crește și vor face toate sporturile din lume! 😀

De ceva vreme, Sofia nu mai are nicio problemă în a se întoarce de pe burtică pe spate și invers. Nati, deși poate și ea, e mult mai comodă. Stă cuminte și observă lumea din jurul ei, în timp ce Sofi se agită  (ca-n burtă!) și vociferează de dimineața până seară, fără să obosească deloc.

Întoarcerile față-spate se soldează, uneori, cu mari drame, atunci când traseul de rostogolire se sfârșește brusc și fetele rămân cu nasul presat de tăblia patului, sau de alt obiect… Nimic nu le poate opri să nu încerce, cu perseverență, să dărâme acel obstacol și, pe măsură ce obosesc încercând, nervii și frustrarea devin copleșitoare, astfel încât uneori cred că se aude la străzi distanță că la noi în căsuță sunt doi copii extrem de nefericiți! Lacrimi nu avem nici acum, dar ochii umezi sunt un semn încurajator și continuăm, seara, cu masajul ochișorilor…

Într-o seară, în timp ce o îmbăiam pe Nati, Sofia a avut o revelație: a descoperit că se poate târî! Așa că, plină de ambiție și elan, a început să circule prin tot patul, împingându-se ca o râmă, din degetele mâinilor și picioarelor,  țipând isteric atunci când mișcarea nu-i reușea… Sunt zile bune de când amândouă fac eforturi de a se ridica în 4 labe, dar încă n-au prins mișcarea magică, așa că se mulțumesc cu a face jumătate din treabă, târându-se în bărbie și în unghii. Nati are planuri și mai mari, ea încearcă să sară peste etapa mersului de-a bușilea și se antrenează direct pentru statul în picioare și pentru primii pași! Aseară am lăsat-o în pătuț, sprijinită în palme, și a stat singurică – în picioare – minute întregi, cu o expresie de încântare nemărginită pe chip!

Aici deja obosise și se lăsase în genunchi…

14.10.2010, Natalia exersand statul în picioare în pătuț

Serile sunt cele mai frumoase. Tati vine acasă și ne jucăm toți patru, împreună… cântăm, dansăm, ne luptăm, ne ”înghesuim” (adică pupături cu forța), studiem jucării sau pur și simplu râdem unii la alții, fără motiv. Și ce motiv mai frumos am putea avea, în afara faptului că existăm, toți patru, împreună?!

06.10.2010, Tati ne-a făcut primul ”cort” !

Deși evit cu orice preț să le las pe fete în preajma televizorului (ceea ce nu e deloc greu având în vedere că momentan ”locuim” în camera fără tv și nu ne uităm niciodată la nimic), se întâmplă rar ca tati să aibă chef să urmărească 2-3 știri sau câte o emisiune pe Discovery, moment în care – dacă suntem și noi prin zonă – fascinația e totală! Ecranul tv-ului le atrage privirile mai ceva ca un magnet, sunt pur și simplu înmărmurite și, așa cum au constatat toate mamele, dacă le-aș lăsa la tv nu cred că s-ar plictisi ore întregi.

Aici Sofia rămăsese cu tati și se certa cu televizorul (se pare că de mică are o aversiune vis-a-vis de politicieni și de talk-show-urile lor penibile, mincinoase și insultătoare pentru ”popor”):

Așa, mami, scuipă-i, că dacă facem asta noi, adulții, cică-i nepoliticos! 😛

De când și-a descoperit picioarele, Sofia a uitat complet de eterna activitate a suptului mânuțelor în guriță, îndrăgostindu-se de propriile-i șosete, pe care și le scoate mereu de pe picioare și le îndeasă în gură, în locul mâinilor. Dacă se nimerește să fie și piciorușele Nataliei în perimetrul ei vizual, șosetele ei vor avea aceeași soartă…

În continuare Sofia doarme, în cursul zilei, mult mai mult și mai bine decât Nati, dar m-am obișnuit cu gândul că sunt firi diferite și au timpi diferiți în care ”li se descarcă bateria”, așa că nu-mi mai bat capul cu mica insomniacă și nu mai am de la ea decât pretenția de a-și lăsa surioara să doarmă și de a nu-i deranja somnul cu ciupituri și bâzâieli. Credeți că se poate altfel?!

Cucu-bau! este, în această perioadă, unul din jocurile favorite ale măzărichilor, care nu-și pot explica – probabil – cum tati sau mami pot să apară și să dispară, atât de brusc, din spatele unui obiect… De curând, Sofia a început să se joace ea însăși cu diverse jucării pe care și le trage pe față, așteptând fericită sa-i spui ”Cucu!… bau…” pentru ca ea să-și poată arăta ochișorii…

E minunată această perioadă!!! Aș vrea să nu se termine niciodată…

 

 

 

Related Posts

Share This

6 Comments

  1. tare frumos ai mai scris! 🙂 … ca de obicei!
    Sa fiti fericiti si sa va bucurati impreuna de toate aceste momente minunate, carora le vor urma cu siguranta altele si mai si… 😉
    noi am depasit faza taratului si am invatat sa “ne ridicam” in patru labe, dar nu inaintam. deocamdata este doar un balans fata-spate… urmeaza cu siguranta si deplasarea. 😉
    legat de micile piedici in rostogolirile lor… Maria dupa ce a mai prins forta, se izbea pur si simplu de ele, si apoi alta drama…
    Tinem pumnii cu lacrimutele. vor aparea cu siguranta… sper numai sa reusiti fara “ajutor” din partea medicului.
    pupam.

    • Maria mereu va fi cu un pas – la propriu – înaintea măzărichilor mele… 🙂

      Dințișorul, ridicatul în patru labe, joaca… fetiță precoce, toată stima! Măcar avem un etalon pentru ceea ce ne așteaptă și pe noi, mereu găsec la tine un preview pentru noi! 🙂

      • …iar eu retraiesc in povestile Mazarichilor toate progresele Mariei. 🙂
        … si de fiecare data cand se intampla asta, imi amintesc un comment al tau (e reprodus din memorie, asa ca redarea nu e f fidela) prin care imi ziceai sa ma grabesc sa nasc ca tu o sa nasti inaintea mea… imi aduc mereu aminte cum ma urmareau cuvintele tale in ziua precedenta celei in care am nascut…. stiam ca esti internata si aflasem ca urma sa nasc a doua zi… iar eu ma gandeam la voi. nu ca la un concurs, ci cu teama… O prietena de-a mea a nascut in decembrie un baietel, la 31 de saptamani…. stiam ce inseamna prematuritatea…
        Vorbind despre voi, al meu sot a emanat o chestie de genul: poate data viitoare facem gemeni 😀 si era tare mandru si doritor! ….. In clipa aia imi venea sa ii crap cap’sorul!! Abia faceam fata la ditai burtoiul ce ducea unul…. doi imi parea imens pentru puterile mele…. 😀 😀 😀

  2. Da, asa este ai scris foarte frumos.Si eu am uneori regrete ca as putea sa scriu mai mult despre Daria , sau ma gandesc cat de putin o sa mai scriu , probabil , cand ma voi intoarce la servici, insa e bine si asa .Felicitari pentru minunile voastre , care cresc din ce in ce mai frumoase , care incep sa descopere din ce in ce mai multe si felicitari voua pt ca aveti atata energie si rabdare si implicare pt ele.Legat de perioada asta frumoasa ….urmeaza altele , mai frumoase si mai emotionante , insa cred ca fiecare are farmecul ei si e bine sa ne bucuram la timpul lor de toate.Pupam fetele !

    • Și eu mă gândesc deja, cu tristețe, că odată reîntoarsă în câmpul muncii îmi va fi mult mai greu să țin un jurnal al lor… sau poate tocmai atunci voi renunța la alte texte și voi ține strict un jurnal. 🙂

      Oricum, ceea ce faci pentru Daria, filmulețele, fotografiile, notițele fiecărui progres, vor însemna enorm atunci când ea va ști să le studieze, în urmă… Și va fi un copil fericit!

      Cât despre energie și răbdare… nu e deloc atât de simplu cum pare din filmulețe! 😀

  3. Da, Gabi, și eu îmi amintesc ”amenințarea”… 😀

    Până la urmă, Doamne-ajută că și Maria și fetele mele sunt sănătoase… Eu mi-am dat seama, în spital, că mai bine copii prematuri – dar sănătoși, decât atâția copii la termen născuți cu probleme…

    Transmite-i soțului că-i țin pumnii să i se împlinească dorința! 😀

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.