Copiii noștri au nevoie de noi sănătoși

Sep 23, 2010 by

De câte ori nu ne-am condamnat verbal, oare, părinții și bunicii, în desele ocazii în care i-am văzut ducând o boală ”pe picioare”, doar pentru că – din punctul lor de vedere – nu se simțeau suficient de grav ca să meargă la doctor?

Mai mult de atât… de câte ori n-am aflat, cu stupoare, de persoane pe care le știam sănătoase și în putere, dar care au murit subit, doborâte de boli în faze terminale, de a căror existență habar n-aveau?!… De persoane din generația noastră, care au descoperit, în ceasul al doisprezecelea, că au o tumoră pe creier, ei punând durerile permanente de cap pe seama oboselii excesive și a stresului de la job, de mame ce și-au descoperit – prea târziu – tumori benigne acolo unde credeau că s-a inflamat un simplu ganglion inofensiv, de persoane care puneau tusea pe seama unei simple răceli netratate și, de fapt, duceau pe picioare o ditamani pneumonia…?! Exemplele ar putea continua la nesfârșit.

Acum să ne gândim la noi… Suntem adulți, suntem ocupați cu treburi de oameni mari și n-avem timp de stat la ușile cabinetelor medicale, cu trimiteri peste trimiteri, cu programări… Suntem jenați de grija de a nu părea ipohondri, de a nu fi tratați cu dezinteres și chiar dispreț, dacă ne-am prezenta la medic cu o simplă durere de cap, de spate sau de articulații, când – în cel mai rău caz – de la farmacie ni se poate elibera, fără rețetă, doar povestind ce ne supără, mai orice medicament… Suntem, nu în ultimul rând, convinși că nouă nu ni se poate întâmpla nimic. Nu-i așa?!

Dar suntem, totodată, părinți. Am adus pe lume copii, de a căror creștere și îngrijire suntem responsabili cel puțin până la vârsta majoratului lor. Poate, cei mai mulți dintre noi, sperăm să ne cunoaștem și nepoții… Atâta optimism are, totuși, nevoie de un oarecare aport și din partea noastră; calculând o medie de vârstă a aducerii pe lume a primului copil la 30 de ani, și adăugând încă 30 de ani pentru ca primii nepoți să vină pe lume, rezultă că ne așteaptă încă o dată atâta viață cât cea trăită până acum… ce facem cu ea? Cum ne protejăm?

Ca să dau și două exemple personale, zilele trecute m-am zgâriat pe braț, în curtea casei, înt-un colț de tablă. M-a usturat câteva minute, dar n-am acordat nicio importanță juliturii de nici 10 cm, cu pielea ciupită și cu trei-patru bobițe de sânge, apărute din loc în loc. Sunt om mare, doar n-o să iau în seamă o julitură superficială… și mi-am văzut în continuare de întins rufele. Dragoș mi-a atras atenția, mai târziu, că ar trebui să-mi fac o injecție antitetanos, pentru că m-am julit totuși într-un metal ruginit. Doar pentru atâta?! am replicat eu, deja agasată de amintirea statului la coadă o seară întreagă, la Urgențe, pentru o injecție similară… cum să-mi pierd eu timpul, așteptând ore întregi la Urgențe, printre oameni cu adevărat bolnavi, când acasă mă așteaptă doi copii?! Pe de altă parte, acest înger păzitor al sănătății mele, soțul meu, mă înfricoșează cu o tuse măgărească de luni întregi, refuzând cu înverșunare ”să se caute la plămâni”, măcar cât să se asigure că nu are nimic.

Din aceeași categorie a micilor supărări neglijate constant, notăm dureri supărătoare (și permanente) de spate și genunchi la mine – dar știu eu sigur că sunt din cauza kg acumulate în sarcină,  plus o durere acută de picior la Dragoș, în locul unde zice el că și-ar fi rupt un mușchi în copilărie, asezonată cu junghiuri periodice în zona inimii, care binențeles că n-au niciun fundament real, știe el sigur. Că doar numai ”bătrânii” de peste 40 de ani pot face crize de anghină pectorală (popular denumită preinfarct) sau chiar un infarct…

Nu e bine. Timpul, cea mai prețioasă resursă a noastră, alături de sănătate, trebuie gestionat în folosul nostru personal. Dacă nu ne facem timp pentru sănătatea noastră, cum mai putem spera să trăim protejați de boli? Rupeți-vă două ore de somn, de citit sau de vizioant un film, sau chiar din timpul cu copilul vostru, pentru a merge la medic atunci când vă supără ceva… Peste ani, atunci când încă vă va avea alături, copilul vă va mulțumi.  Și dacă noi, femeile, părem să fim totuși mai sensibile la ceea ce auzim și vedem, la campaniile media, la problemele de sănătate proprie, altfel stă treaba cu consorții noștri, acești Fred Flinston și Barney Rubble moderni. Trimiteți-vă soții la doctor, nu-i lăsați să fie prea ”bărbați” ca să recunoască atunci când au o problemă medicală. Fiți cicălitoare, ”slabe de înger ca o muiere”,  insistați prin orice mijloace  și nu uitați că niciun preț nu e prea mic pentru a  rămâne o familie completă, până la bătrânețe.

Pe cât de alarmați și atenți suntem la cel mai mic simptom de boală al copiilor, pe atât de nepăsători suntem atunci când e vorba de propria noastră sănătate. Și uitâm, în indolența noastră, că totuși nu suntem nemuritori, nici invincibili, chiar dacă în ochii copiilor noștri ne-am obișnuit să fim super-eroi…

Related Posts

Share This

17 Comments

  1. foarte adevarat tot ce spui!
    Sa inteleg ca veti merge “sa va cautati”?

    • Aaaaa…. noi?! Nici vorbă, noi suntem perfect sănătoși! 😀

      • hai, mai Carlitule! 🙁 Uite unde se ascundea lupul moralist…
        In plus voi aveti nevoie de portie dubla de sanatate, ca doar totul e la dublu, nu? 😉
        Acum serios… la faza cu zgariatul te inteleg… eu una m-as fi dus la antitetanos daca se infecta 😛 … insa cu oasele si cu cartilagiile chiar nu e de glumit. Hai ca puteti sa va faceti un pic de timp pentru voi!! 🙂

  2. Inteleg atat de bine ce spui, cu atat mai mult cu cat am trecut alaturi de cineva foarte drag printr-o situatie similara cu ce povestesti aici, era foarte bine sa fie mai devreme dar din fericire nu a fost nicidecum prea tarziu.
    Si iti spun sincer ca din pacate si asa tot imi este greu sa merg la medic si gasesc explicatii pentru orice..nu stiu, e in firea noastra de parca nu ne-am mai trezi.
    Nu stiu daca e vorba despre o mentalitate doar a romanilor, aici. Am avut diferite probleme, am mers la medic, de multe ori am primit mai multe explicatii posibile si un tratament la care poate m-as fi gandit si eu ….. poate am avut doar ghinion de medici nepreocupati si stiu ca nu este o scuza asta ca sa nu mai incerc.
    Am fost in schimb foarte impresionata de cum a fost tratata persoana draga mie de care iti povesteam la un spital din Bucuresti, impresionata pozitiv.

    • Roxana, înțeleg și eu ce spui… la fel, cred, simțim toți: găsim mereu explicații să amânăm, ne tratăm ”după ureche”… Până când poate fi prea târziu. Așa ajungem să pierdem, în cel mai bun caz, o măsea cândva doar puțin cariată, de exemplu.

      Iar medicii, vorba ta, nu fac nici ei mare lucru ca să ne ajute să ne schimbăm mentalitatea. Și mie mi s-a părut, de mutle ori, că tratează problemele omului mai mult decât superficial.

      Mă bucur că, totuși, persoana de care spui a fost tratată civilizat…

  3. Elena

    Buna,

    Imi cer scuze pentru intrarea off-topic. Ce folosesti pentru rosu la fundulet la fetitele tale?

    Am citit cu drag ce ai scris pe blog, de cand te-am descoperit si sper sa reusesti sa imi raspunzi, daca timpul iti permite. Baietelul meu are rosu la fundulet de o saptamana si indiferent ce am incercat, nu a dat roade…si ma cam cuprinde disperarea.

    Iti multumesc!

    • Bună Elena,

      Eu folosesc pentru fundulețul măzărichilor exclusiv cremă Petrini (cea făcută de Farmec, deși e bună și cea preparată în farmacii), alături de un lighenaș cu ceai proapsăt de mușețel, la fiecare schimbat de scutec. În 6 luni de zile nu s-au iritat niciodată.

      Am probat și vestitul Bephanten, care mi-a plăcut dar – din rațiuni financiare – ne-am reîntors la Petrini. Am mai încercat Sanosan câteva zile, dar nu mi-a plăcut consistența produsului și felul cum rămânea pe piele, așa că am renunțat la ea. Despre alte produse nu știu să-ți spun, n-am probat. Petrini rămâne sfântă pentru noi.

      Ai observat cumva de la ce s-a iritat băiețelul tău? Poate un aliment acid, poate un deranjament la burtică…

  4. Mihaela

    Bine ai revenit,mi-ai lipsit. Eram obisnuita in fievare zi sa citesc tot ce scriai,pozew recente?
    Este adevarat ceea ce scrii si speram sa fiti precauti.
    Si eu ma tot ocup de cei din familie si prieteni sa-i duc pe la medici,eu ma tratez prin a da telefoane prietenilor medici si explicandu-le cum ma simt si astept recomandari.pina acum a mers,mai vedem….
    Asteptam poze noi cu mazarichile.
    va pupam.

  5. ayandari

    Eu sunt in tabara adeversa, cum am o durere mica hop la cutia cu medicamente si apoi fuguta la medic.L-am transformat si pe D. sa fie la fel desi el era in tabara opusa.Nu e bine nici ca mine, ca se naste o ipohondrie de mai mare dragul dar, dar macar pot lua din pripa anumite afectiuni pe care cei din “tabara” voastra le trateaza cu amanare si cu superficialitate.Eu cred ca sanatatea este cel mai important lucru de pe pamant si-n zilele noastre in care toti traim super stresati si agitati, din pacate “cautatul” la medici trebuie facut mai des decat o faceau ai nostri.Niciodata nu ai de unde sa sti cand vine nenorocirea. Si eu am un dicton dupa care ma ghidez:” mai bine previn decat sa tratez”.Deci, va rog fuguta la medic, cu durerile de spate nu e de glumit si nu-s numai kilogramele de vina ( eu am avut asa ceva si aveam o vertebra tasata care sub medicatie a cedat durerea), cu tusea nici atat nu-i de gluma! pupici si hai, urgent la doctor!

    • Of, dacă ar gândi toți ca tine… S-ar umple tabăra ”voastră” de oameni sănătoși la minte și la trup!

      Nu pot decât să sper ca, în timp, să se schimbe mentalitatea românului și oamenii să înțeleagă exact ceea ce ai spus și tu: mai bine să previi, decât să tratezi! Asta e cheia sănătății…

  6. Gabi, eu am noroc că doctorița mea de familie e aceeași cu pediatra fetelor… deci ajung lunar la ea la cabinet. I-am mai spus de durerile de genunchi și de spate, mi-a explicat că în principiu chiar ar trebui să fie din cauza greutății prea mari, respectiv a efortului de a ține fetele în brațe, timp în care coloana e încă sensibilă, după ditamai sarcina… Urmează să încep ceva investigații mai amănunțite, dar încă nu știu ce și cum. Vreau să mă tratez. Recomandarea doctoriței a fost să încerc să mai dau jos din kg, să vedem dacă mă mai supără durerile la fel de mult… N-am reușit, momentan. 🙁

    Însă soțul… 🙁 Nu știu cum să fac să-l conving să meargă la câteva controale…

    • eu am dat jos tot ce-am putut din kilele alea si tot am o durere ucigatoare de spate. Poate e sipozitia viciata (mai lucrez la PC si cum vad cam prost ma cocosez. Mai e si dusul Andei in brate (ieri mi-a dormit in sling o ora jumate) si dormitul in poziti stranii, dar cred ca am si ceva serios cu spatele. Pe mine ma doare foarte rau mijlocul, unde vine bazinul, ceea ce n-mi miroase prea bine. Oricum, tot mi se pare ca ma doare mai putin decat in primul an, deci dr ta are dreptate macar partial. Se mai si rearanjeaza bazinul si resimti durere si din aceasta pricina.

      • Zoozie, eu sincer sper că durerea de spate se datorează doar recuperării după sarcină, a kg în plus și a suprasolicitării coloanei, când țin fetele în brațe… Voi vedea curând, sper să nu fie nevoie să aștept 1 an ca să-mi treacă… 🙂

  7. camelia

    Mi-am rezervat, astazi, timp sa citesc, pe nerasuflate, ca de obicei, ultimele voastre postari. Este o bucurie sa vad fetitele atat de mari si de frumoase, frumoase, Doamne, si atat de minunate incat inteleg de ce traiti o adevarata fericire in preajma lor.
    Am tot citit si, ajungand la capitolul sanatate si medicatie, de fiecare data, ma gandeam sa postez un comentariu; am ezitat, zicandu-mi ca nu am nici un drept sa contest eu actiunile voastre. Pe de alta parte, insa, as fi avut mereu regretul ca nu am intervenit. Scurtez, pentru ca vreau doar sa va sugerez sa incercati un tratament homeopat pentru toate problemele de sanatate ale voastre si ale fetitelor. M-am gandit la asta citind despre inapetenta Mazarichilor; m-am hotarat, insa, sa scriu cand am aflat despre durerile de spate si genunchi, despre junghiurile in zona inimii… Am trait exact asta, eu si sotul meu, si am apelat, la insistentele fiicei noastre, la sfaturile unui medic homeopat. Am urmat tratamentul si, dupa cateva saptamani, eu am inceput sa merg normal, fara sa-mi mai tarasc piciorul, nu mai fac herpesuri dupa ce mananc altceva in afara de salate si cartofi fierti, sotul meu nu mai ia, de doua ori pe zi, pastile impotriva hipertensiunii. Am acceptat folosirea remediilor homeopatice pentru ca fiica mea s-a vindecat cu ele, fara tratamentul cu hormoni pe care il recomandau toti endocrinologii oftand: “saraca, ce o sa se mai ingrase…”. Nu fac reclama unui anumit medic, daca sunteti interesati va voi spune la ce cabinet merg, trebuie doar sa luati in considerare ceea ce acest medic mi-a spus: “Atunci cand prescriu pastiluta, aceeasi pentru toti, colegii mei, doctorii, nu inteleg ca inima lui Popescu nu se vindeca cu acelasi tratament ca si cea a lui Ionescu, pentru ca Popescu si Ionescu sunt persoane diferite, au manifestari, pofte, dorinte si antipatii diferite”. Am scris destul, sper sa va fie de folos. Specific ca medicul este si un pediatru bun, de fiecare data gasesc la usa mamici si tatici cu puiuti mai mari si mai mici care povestesc cat de norocosi au fost sa afle despre acest cabinet. Imi cer scuze daca sunt insistenta, dar stiu ca medicina homeopata este o solutie pentru toata lumea, tratamentele costa, oricum, mai putin decat cele alopate (remediile homeopate costa 6-7 Ron, extractele din plante un pic mai mult), si nu au efecte secundare. Mai stiu ca, de fiecare data cand am o problema, pun mana pe telefon si cer ajutor acestui medic si ca, intotdeauna, imi spune ce trebuie sa fac, fara sa iau antibiotice sau alte medicamente cu efecte secundare nedorite.

  8. carla, eu mi-am invatat lectia de mult, de acum opt ani, cand tot asa, am “dus pe picioare” o pneumonie, pana am aflat ca plamanii mei mai functionau la doar nici doua treimi din capacitatea lor. atunci am realizat ca daca eu nu am grija de mine, nimeni altcineva nu va avea. dupa care am invatat alte 100 de lectii de cand am copiii. cea mai valoroasa si scump platita a fost sa nu ma incred in “nasul” doctorilor, pana nu am si analizele in fata. prefer sa ii fac pe copii sa suporte un inconvenient de cinci minute, insemnand o intepatura in vena, decat sa ajung la internare, pentru ca si “x” si “y” au dat tratamente dupa ureche, ca au ei experienta. bineinteles, nu dau fuga la analize imediat, dar asta se invata in timp, sa iti cunosti copiii, sa vezi cum reactioneaza in diverse situatii si asa mai departe.

    ideea e sa te pastrezi cat se poate de impartial, sa nu dai in nici o extrema. nu sunt nici adepta ipohondriei, dar in nici un caz nu mai las boala sa se vindece de la sine.

Trackbacks/Pingbacks

  1. Suntem praf! | Cojocarii - [...] cu mult timp in urma, citeam postarea Carlei si ma gandeam ca trebuie sa facem ceva sa ne schimbam…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.