Tratarea nechirurgicală a herniei ombilicale la bebeluși

Aug 7, 2010 by

Tratarea nechirurgicală a herniei ombilicale la bebeluși

La sosirea acasă cu măzărichile ne-am confruntat cu o problemă medicală destul de serioasă, despre care nimeni nu-mi spusese nimic în săptămânile în care fusesem internate în Centrul de prematuri. Mai mult de atât, nimeni din personalul medical al centrului nu intervenise în tot acest timp pentru ameliorarea acestei probleme: hernia ombilicală, mult accentuată în cazul Sofiei, însă destul de proeminentă și la Natalia.

Primisem, la externare, o informație aruncată așa, într-o doară: “Vedeți că fetele au hernie ombilicală… de obicei trece de la sine în primul an de viață, însă puteți să o tratați cu o monedă lipită pe buric…”

N-am primit mai multe detalii, n-am avut inspirația să întreb mai multe, convinsă fiind că voi găsi pe internet toate informațiile necesare și oricum medicul pediatru al fetelor mă va sfătui exact cum să procedez. Surpriză, însă: pediatra fetelor (care nu e de specialitate, ci doar medic de familie cu competențe în pediatrie) n-a știut să-mi explice nimic, afirmând că nu s-a mai confruntat cu hernii la bebelușii pe care-i are în evidență, dar că în cărți scrie că hernia se retrage de la sine până la 1 an și doar în cazuri extreme trebuie intervenit chirurgical. Despre tratamentul cu bănuț nu știa nimic.

Dar ce înseamnă cazuri extreme? Este hernia fetițelor mele, mai mare ca o cireașă, un caz extrem? Când e nevoie de o intervenție chirurgicală? Cum se măsoară hernia? Este dimensiunea ei proporțională cu gravitatea afecțiunii? Iată câteva dintre întrebările la care, oricât am periat internetul, n-am găsit niciun răspuns clar.

Hernie ombilicala gemeniHernie ombilicală cu diametrul de aprox. 2 cm.

Există numeroase explicații despre ce este hernia ombilicală și de ce apare, mai ales la copiii prematuri:

Hernia reprezinta exteriorizarea unei secțiuni din intestin printr-o zona slaba a mușchilor abdominali. Se poate observa o umflatura (protruzie) moale in locul unde a avut loc hernia. Hernia care apare in jurul buricului se numeste hernie ombilicala, iar cea din zona abdominala se numeste hernie inghinala. Hernia ombilicala apare cand apare un defect sau o gaura in peretele abdominal din jurul buricului, si astfel tesutul poate iesi prin zona ombilicala. Mare parte din herniile ombilicale sunt congenitale, adica aveti hernie ombilicala inca de cand v-ati nascut, si nu s-a observat pentru ca probabil hernia a fost mica. Sarcina sau cresterea mare in greutate poate suprasolicita zona slaba a peretelui abdominal, facand ca hernia sa devina mai evidenta.

Hernia ombilicala la bebelusi

Inca din uter, in interiorul abdomenului, mai precis in spatele buricului, exista un anumit spatiu ramas deschis, care permite cordonului ombilical sa treaca, facand in acest fel legatura dintre mama de fat. Herniile ombilicale sunt frecvente la nou-nascuti, hernia ombilicala se manifesta prin iesirea buricului in afara si este mai evidenta atunci cand bebelusul plange.

În cazul copiilor născuți prematur hernia ombilicală este cu atât mai evidentă și frecventă, din cauza dezvoltării insuficiente a peretelui abdominal până la momentul nașterii și a faptului că acel spațiu din spatele buricului se închide în ultimele zile de sarcină, când organismul știe că în curând cordonul omblilical va deveni inutil și nefuncțional și astfel pregătește venirea pe lume a bebelușului.

Noi aveam o dublă problemă: buricele ambelor fete erau proeminente, iar în cazul Sofiei se umfla foarte tare când plângea sau se încorda… Ne-am speriat, neștiind cât de gravă este hernia ei, amplificându-ne gândurile negre pe măsură ce zilele treceau și aveam impresia că se umflă din ce în ce mai tare. Pe de altă parte, măzărichile având colici mare parte din noapte și din zi, plângeau foarte mult, iar herniile lor erau în permanență întărite și ieșite în afară, ca două nuci. Dacă încercam să le presăm în interior se auzea un zgomot urât, un gâlgâit intestinal, asemănător celui care se aude când “ne chiorăie mațele”, însă mult mai puternic. Acest zgomot era însoțit de un tremurat al întregului abdomen, de o activitate intestinală bruscă, de parcă o secțiune a intestinului ar fi fost obturată în acea umflatură exterioară, blocând ca o barieră tranzitul intestinal… și, prin presare, s-ar elibera întreaga cantitate de substanțe din intestin. Când făceam acest lucru mi se părea că Sofia plânge mai tare, deși doctorița mă asigurase că hernia ombilicală nu doare, lucru pe care-l citisem în mai multe locuri și pe internet.

M-am interesat despre procedura retragerii herniei cu ajutorul unei monede și am aflat că era foarte simplă: o monedă curată, dezinfectată în spirt și eventual învelită în tifon se așează deasupra buricului, prin presare, lipindu-se cu un leucoplast. Procedura trebuie repetată până la retragerea completă a herniei. N-am aflat, însă, la câte zile trebuie schimbat leucoplastul, cât de tare trebuie presată moneda sau alte detalii referitoare la posibilele efecte adverse ale metalului asupra pielii bebelușului. Și, pentru că nu găsisem pe nimeni care să fi aplicat metoda cu succes, n-am îndrăznit să o pun în aplicare, fiind vorba de sănătatea copiilor mei. De altfel, după ce am tratat herniile fetițelor noastre cu ajutorul plasturelui compresiv, ne-am dat seama că aplicarea unei monede nu are niciun efect, deoarece presiunea pe care aceasta o exercită asupra buricului nu e suficientă pentru a menține hernia în interior.

În scurt timp herniile măzărichilor au fost din ce în ce mai proeminente și am ajuns cu această problemă la un medic  “specialist”,  Dr.  Gabriela Vasile – medic primar pediatru la Ginecologie I, Cluj. Aceasta mi-a explicat că trebuie să intervenim neapărat asupra herniei, întrucât este mult prea pronunțată ca să așteptăm să se retragă de la sine. Procedura în sine consta în aplicarea unui plasture compresiv deasupra buricului, după ce pliul pielii a fost presat în interior cu degetul. Voi explica imediat pe larg cum se procedează. Această doctoriță ne-a aplicat câte un plasture orizontal pe burtica ambelor măzărichi, explicându-ne că doar aceea este poziția în care mușchii se dezvoltă în interiorul peretelui abdominal, închizând gaura… și ne-a reprogramat pentru schimbarea plasturelui după 7 zile. În tot acest timp trebuia să renunțăm la băița zilnică a fetelor și să le spălăm cu o cârpă udă, pe tot corpul și pe cap, pentru a evita dezlipirea marginilor plasturelui. Tot ea ne-a spus că există în comerț o fașă ombilicală specială, cu care hernia se poate trata.

Am căutat și am găsit fașa ombilicală la un magazin de tehnică medicală, am achiziționat-o dar, încercând ulterior să o utilizăm, ne-am dat seama că e inutilă, deoarece la cea mai mică mișcare a bebelușului sau la cea mai mică încordare a abdomenului fașa alunecă de pe buric, lăsând hernia liberă.  Indiferent cât de tare am încercat să strângem fașa în jurul abdomenului, ea a alunecat, din cauza grosimii sale prea mici. Așa arată o fașă ombilicală compresivă. Nu o cumpărați!

Fasa elastica hernie ombilicala

După aplicarea plasturelui compresiv de către doctorița pediatră, am fost fericiți că problema măzărichilor se va rezolva în câteva săptămâni. Timp de 6 zile am spălat fetele seara cu lighenașul și o cârpă moale, operație anevoioasă și consumatoare de timp, având grijă să nu ud plasturele și astfel să  nu se dezlipească de pe burtică, exces de zel care ne-a costat scump în final… Întâmplarea a făcut ca, după 6 zile, să mergem cu fetele la chirurgie, la un control de rutină pentru displazia de șold. Chirurgul-ortoped, văzând plasturii de pe abdomenele fetelor, ne-a cerut explicații și, stupefiat că am ținut plasturii timp de 6 zile neschimbați, l-a dezlipit pe cel de pe burtica Nataliei… Dedesubt, dezastru! La dezlipirea leucoplastului pielea s-a umplut de sânge, era carne vie pe alocuri, acolo unde lipiciul plasturelui acționase până la a distruge complet pielea… Nu mai e nevoie să spun ca biata Nati urla ca din gură de șarpe, iar mie mi s-a făcut rău gândindu-mă cât de tare trebuie să o doară acele răni în carne vie… 🙁

Rana plasture hernie ombilicalaBurtica Nataliei, la câteva zile după dezlipirea plasturelui compresiv.

Medicul acesta, mai “specialist” ca și “specialista pediatră”, a numit-o pe aceasta incompetentă și și-a făcut cruce realizând ce porcărie ne-a făcut… Ne-a spus că, dimpotrivă (!!!), sub nicio formă plasturele nu trebuie lăsat mai mult de 2 zile lipit în aceeași poziție și că trebuie dezlipit înainte de baie, pielea curățată cu delicatețe și lipit ulterior în altă poziție, tocmai pentru a se evita formarea de răni pe piele… În privința poziției plasturelui, ne-a explicat că mușchii peretelui abdominal se închid din toate direcțiile deodată și este chiar benefică presarea herniei în diferite unghiuri, pentru a accelera vindecarea… și a decretat ca fiind o totală aberație afirmația pediatrei cum că mușchii se închid într-o singură direcție.

Toate acestea au culminat cu primirea celei de a treia opinii diferite, din partea unui medic chirurg de la Spitalul de copii, care ne-a consultat în cadrul vizitei făcute la U.P.U. și care ne-a spus că, deși sunt pronunțate, cele două hernii trebuie lăsate să se retragă de la sine și doar dacă după împlinirea vârstei de 1 an nu s-au ameliorat, se va interveni chirurgical, pentru corecție…

Am rămas descumpănită. În cuvântul cărui medic să te încrezi?! Al unui chirurg de spital, prin mâna căruia au trecut nenumărate hernii, al unui chirurg de Policlinică – probabil cu o mai slabă reputație – sau al unui specialist pediatru, care teoretic a studiat suficientă informație, încât să poată formula o opinie medicală competentă?! Un ”specialist pediatru” care, în cazul nostru, tocmai dovedise cu câtă ușurință îți poate nenoroci copilul?!

Punând toate aceste aspecte cap la cap și în lipsa altor informații specifice, oricât am căutat pe internet, am decis împreună cu soțul să mergem pe instinctul nostru de părinți și să ne descurcăm singuri, acționând conform sfaturilor medicului chirurg de la Policlinică. Nu puteam lăsa lucrurile să se rezolve de la sine, dimensiunea herniei Sofiei ni se părea mult prea mare ca să nu facem nimic pentru a grăbi vindecarea. Am avut nevoie de câteva zile bune și de mai multe încercări eșuate până am deprins tehnica lipirii buricului însă, odată dumiriți cum se procedează, totul a mers de la sine și în aproximativ 4 săptămâni herniile ambelor măzărichi s-au retras.

Cum am procedat?

Principiul în sine constă în plierea în interior a buricului și presarea lui prin lipire, astfel încât hernia să intre complet în interior, eliberând țesutul de dedesubt, respectiv bucla intestinală formată, dacă e cazul.

Presarea herniei ombilicale

Pentru a trata hernia ombilicală, aveți nevoie să urmați câțiva pași simpli:

1. În primul rând, achiziționați o rolă de leucoplast de mătase, non-alergic, acesta având proprietatea că nu permite apei să treacă prin el, în timpul unei băițe rapide și, de asemenea, se dezlipește ușor de pe piele. Aveți grijă ca lățimea aleasă să fie mai mare decât diametrul aproximativ al herniei, pentru a putea lipi întreaga ei suprafață. Noi am folosit leucoplast Omnisilk de 2,5 cm, herniile fetelor având aprox. 2cm diametru.

2. Pregătiți pielea copilului, spălându-l bine pe burtică. Pielea trebuie să fie curată și uscată, fără urme de ulei de corp sau alte creme, altfel plasturele nu va adera pe piele cum trebuie, alunecând și dezlipindu-se în câteva ore.

3. Pregătiți la îndemână o bucată de plasture de minim 10 cm lungime.

4. Pregătiți buricul bebelușului, presând ușor hernia, cu degetul, până când simțiți că pielea rămâne moale în interior. Copilul trebuie să fie liniștit și relaxat; dacă plânge sau are dureri, burtica sa se va încorda, umflând hernia și împingând-o din nou spre exterior.

5. Urmează compresia în sine a buricului, pentru care în principiu aveți nevoie de 4 mâini. Ulterior, când hernia va fi în retragere și buricul mai puțin proeminent, veți putea aplica plasturele fără ajutor, cu o mână ținând pliurile pielii și cu cealaltă lipind plasturele. Buricul se pliază în interior, având mare grijă ca pielea să intre cu totul în gaura din interiorul abdomenului. Pielea burticii se trage apoi, cu degetele, în două falduri, care se lipesc prin presare fermă, cu plasturele. Nu vă temeți să presați cu putere, pentru a fi siguri că hernia a rămas în interior! Operația nu este dureroasă pentru bebeluș, ci doar neplăcută. Dacă în margini pielea rămâne creață sau face mai multe pliuri, dezlipiți plasturele cu grijă și repetați operația. Plasturele trebuie fixat pe mijlocul buricului, altfel hernia va ieși pe una din laturi.

6. Plasturele se păstrează timp de 2 zile, apoi se dezlipește cu grijă, înainte de baie. Urmele de lipici se curăță folosind câteva picături de ulei de bebe, care are și rolul de a calma pielea, în cazul în care s-a iritat. După băiță, operațiunea de compresie se repetă, presând buricul în alt unghi și lipind plasturele în altă direcție, pentru a nu irita pielea.

Hernie ombilicala presata in interiorHernie ombilicală presată în interior.

Noi am mers în direcția acelor de ceasornic, lipind plasturele orizontal, apoi oblic, apoi vertical, apoi oblic în cealaltă direcție, astfel încât am ajuns din nou orizontal după 8 zile, timp suficient pentru ca pielea să nu se irite.

7. Dacă, totuși, observați că pielea se irită, opriți procedura timp de câteva zile, până la completa vindecare, utilizând o cremă specială, naturală (unt de shea, unt de cocos etc.) sau  medicală (Bepanthen, Baneocin, gălbenele etc.) pe porțiunea iritată.

Atenție! Pielea se poate irita mai degrabă de la dezlipirea prea bruscă a plasturelui, decât de la lipiciul ce conferă aderența pe piele… Înainte de dezlipire, puteți înmuia marginile plasturelui cu apă, pentru a-l desface mai ușor.

8. După câteva săptămâni, când hernia se retrage și buricul intră și el în interior, aveți grijă ca la fiecare baie să curățați și să uscați bine zona, înaintea următoarei aplicări a plasturelui. Menținerea unui mediu umed în interior poate dezvolta diverse bacterii și poate conduce la apariția unor răni sau infectarea zonei.

Hernie ombilicala in retragereHernie ombilicală în retragere.

9. Vindecarea herniei presupune ca la palpare, în momentul presării buricului, să nu mai simțiți nicio gaură în interior. De aceea, chiar dacă vizual hernia s-a retras, continuați aplicarea plasturilor până când aveți certitudinea că peretele abdominal s-a închis.

După aproximativ 4 săptămâni herniile măzărichilor noastre s-au retras complet, arătând așa:

Hernie ombilicala retrasaHernie ombilicală în retragere, după 4 săptămâni de tratament.

Noi am oprit aplicarea plasturilor după 4 săptămâni, din cauza temperaturii prea ridicate a aerului, care a provocat înmuierea lipiciului plasturelui și dezlipirea acestuia în câteva ore, mai multe zile consecutiv. Momentan ținem sub observație buricele fetelor, n-am sesizat să se umfle din nou, dar nici să se retragă de la sine, în continuare. Rămâne să reîncepem aplicarea plasturilor de îndată ce vremea se va răcori, până la retragerea completă a buricului.

__________________________________________________

Dacă aveți completări sau alte opinii cu privire la acest procedeu de tratare ne-chirurgicală a herniei ombilicale la bebeluși, dacă cunoașteți alte procedee sau dacă aveți o poveste personală despre cum ați tratat hernia bebelușului dumneavoastră, vă rugăm să ne lăsați un comentariu, astfel încât persoanele interesate de acest subiect să găsească aici cât mai multe informații folositoare.

Vă mulțumim!

__________________________________________________

[Notă: Acest text reprezintă opinia mea strict personală, bazată pe lecturarea mai multor surse de pe internet, siteuri medicale  și siteuri despre sănătatea și creșterea copilului. Totuși, în lipsa unei pregătiri medicale de specialitate, nu pot garanta asupra corectitudinii informațiilor prezentate și nici asupra reușitei procedurii de compresie  a buricului în anumite cazuri clinice ce pot să difere de cazul nostru, prezentat. Este recomandat să cereți sfatul medicului înainte de a pune în aplicare acest tratament].

60 Comments

  1. gabriela

    buna am citit metoda ta de a incerca tratarea herniei ombilicale la fetitele tale si eu am o fetita de 2 luni jumate care are herbie ombilicala find si ea nascuta prematur 35 saptamani vreau sa te intreb sa retras hernia la fetite nu exista nici un pericol in a incerca sa lipesc cu leucoplast daca nu fac bine se poate intampla ceva rau poate sunt eu paranoica dar e primul bebe si nu stiu ce sa fac sa o ajut ca sa nu ajungem la operatie.

  2. Corina

    Exact asa ne-a recomandat si noua un medic ortoped de la centrul de diagnostic si tratament cluj sa procedam cu micutele noastre – doar ca la ele nu e asa pronuntata hernia cum aveau Nati si Sofi, doar varful buricului e iesit putin. Sper sa ne functioneze si noua fara probleme.

  3. gabriela

    buna am citit metoda ta de a incerca tratarea herniei ombilicale la fetitele tale si eu am o fetita de 2 luni jumate care are herbie ombilicala find si ea nascuta prematur 35 saptamani vreau sa te intreb sa retras hernia la fetite nu exista nici un pericol in a incerca sa lipesc cu leucoplast daca nu fac bine se poate intampla ceva rau poate sunt eu paranoica dar e primul bebe si nu stiu ce sa fac sa o ajut ca sa nu ajungem la operatie

  4. vera

    super treaba ati facut. bravo. si eu trebuie sa merg cu fetita de 2 ani jumate la consult pentru hernie ombilicala, la dr. Ordeanu, in spate la upu, pe Motilor. dar pana atunci…o sa incerc metoda voastra. la noi nu e asa de grava situatia si e doar banuiala ca ar avea asa ceva. succes mai departe. pa

  5. Adreea Vasile

    Felicitari !!! Ati reusit un mare lucru, pt multi parinti care nu stiu incotro sa se indrepte cu aceasta problema, mai ales ca la noi, chiar asa se intampla cu medicii…la cati te duci , tot atatea pareri diferite obtii! Am un baietel cu care am ajuns la un chirurg din Bucuresti (noi fiind din provincie), si exact asa cum ati procedat voi ne-a lipit buricul cu leocoplast !!! Suntem insa in curs de remisie a herniei, si ne e teama sa nu recidiveze….o fi posibil asa ceva, dupa ce sa spunem “s-a tratat”???

  6. patatu

    buna!!! imi poate spune cineva de la cate luni pot sa pun in aplicare tehnica asta de presare. fetita mea are o luna. mersi!!

    • elena

      baietelul meu are 2 luni si mi sa spus k pot sa procedez cum au procedat ceilalti doar k mi-a zis sa ii lipesc plasture

  7. elena

    buna!!!si baietelul meu de 2 luni are hernie ombilicala dar nu asa mare k la fetitele voastre,el are buricul numai putin umflat…si eu am fost cu el la medic si mi sa spus sa fac exact ce ati facut voi…sper sa reusesc si io,o sa incep de maine k eu abea astazi am aflat k are hernie ombilicala.

  8. micutzu

    felicitari pentru indicati (poze, filmulet). Azi la controlul de doua luni am primit aceleasi indicati de la medicul pediatru insa nu stiam exact cum sa procedez si mai exact cum sa dezlipesc leocoplastul fara sa lase urme pe piele.mersii!

  9. ramona lica

    salut si fetita mea are la fel ca la fetele tale micuta are doar o luna ,o sa incerc la fel numai sa nu ajunga mititica la operatie mersi mult pt sfat

  10. Dana

    Multumim ca ti-ai facut timp sa povestesti cum ati depasit voi acest subiect. Si noi am fost pana acum la 3 medici si avem 3 pareri. Din fericire nu e asa avansata hernia, insa trebuie sa facem si noi ceva cat mai repede. Multa sanatate!

  11. Loredana Pop

    Buna! Baietelul meu s-a nascut prematur la 36 saptamani, buricul s-a retras normal dar la o luna au inceput colicii si implicit scremutul si incordarile, ca urmare buricul a herniat in exterior. Am gasit postarea voastra si am facut intocmai timp de 10 zile, schimband plasturele si curatand lipiciul de pe piele cu ulei de corp, dar datorita umiditatii din interior, piele buricului s-a subtiat f mult, supurand. O asistenta de la urgente neonatologie m-a invatat ca in mijlocul plasturelui (pe partea plasturelui care vine direct pe buricel) sa lipesc inainte de aplicare o fasie fff ingusta de tifon, ca acesta sa absoarba umiditatea. Asa am rezolvat noi problema. M-am gandit sa scriu in ideea ca poate si alti parinti au intampinat complicatia aceasta. Dar nu va lasati, pt ca e cea mai eficienta metoda, rabdare si sanatate!

  12. Gabriela

    Buna! Va multumesc din suflet pt tot materialul postat aici. Baietelul meu are si el si i-am facut intocmai ca voi si a functionat, doar ca eu i-am pus un leucoplast mai lat. Dupa 2 luni are un buric normal. Bineinteles, recidiveaza, dar il las cateva zile liber si ma reapuc de metoda! Multumesc si multa sanatate la toti copiii din lume!

  13. Stana

    Multumim mult pt.explicatiile riguroase pe care le-ati oferit! Cred ca sfaturile voastre vor fi cu mult mai folositoare sutelor de bebelusi care au aceasta problema, decat sfaturile contradictorii ale medicilor.
    De astazi am inceput si eu “tratamentul” la baietelul meu de 7 saptamani. Sper sa dea rezultate. Va voi tine la curent cu evolutia lui.
    Multa sanatate fetitelor si felicitari parintilor!

  14. Elena

    Va multumim este mult prea putin spus. Ne bucuram ca mai exista oameni carora le pasa de cei din jur si isi rup din timpul lor pentru a putea ajuta. Mare lucru si rar !Va dorim din suflet sanatate.

  15. Va multumesc din suflet! Am tratat hernia bebelusului meu cu aceasta metoda. La fel ca in cazul vostru, nu ni s-a spus cum si ne-am tot gandit noi cum sa ii prindem buricutul ca sa nu m-ai iasa dar….intr-un sfarsit de eroare, ca oricum ii puneam el se foia, fiind maricel (o luna jumate) si nu dadea roade nimic. Ma bucuram ca ii prindeam bine si gaseam ori in pampers plasturele, ori cand trebuia sa il dau jos ma chinuiam o gramada.. Ce m-a enervat foarte mult e ca nici farmacistele astea nu stiu, au in farmacie leucoplast de matase, stiu ca nu irita atat de tare dar nu-l recomanda pentru hernie?!! e absurd. Am cautat la m-ai multe farmacii si nu avea si intr-un sfarsit am gasit la o farmacie. I-am pus timp de 2 saptamani si AM REUSIT! de ceva zile nu ii m-ai iese dar parca tot mi-e teama si i-am m-ai pus, preventiv. NU are ce sa-i faca rau, nici nu irita, se dezlipeste usor. Va multumesc din suflet ca ne-ati ajutat ca eram panicata rau de tot ca nicio metoda nu functiona si la fel ni s-a spus ca trebuie operat dar am consultat si alt medic si ni s-a spus sa ii tinem burticul strans cu ceva, si cand am intrebat cu ce a zis:”vedeti voi cum”…pfff, …. si asa am gasit site-ul vostru. Multmesc inca o data ca v-at impartasit experienta voastra si felicitari!

    • Carla

      Iulia, mă bucur că metoda noastră a funcţionat… hernia ombilicală este una din problemele bebeluşilor care chiar poate fi tratată nechirurgical (în cele mai mutle cazuri) şi este foarte bine ca orice părinte, înainte de a lua decizia de a-şi opera copilul, să poată găsi informaţii despre toate metodele alternative de tratament.

      Multă sănătate vă dorim!

  16. Stana

    Dupa cum am promis, revin cu detalii despre cum a decurs tratamentul la baietelul meu de 7 saptamani: timp de 5 saptamani am procedat dupa modelul explicat aici cu deosebirea ca am folosit leucoplast de panza (care nu lipea atat de tare si nu lasa urme de adeziv pe piele)pe care il schimbam in fiecare seara dupa baita, bineinteles dupa ce secam bine zona prin tamponare cu prosopul. Dupa 4 saptamani buricutul baietelului a devenit perfect normal: frumos iar la pipait nu se mai simtea acea retragere a intestinelor semn ca hernia s-a inchis.
    Sfatul meu : folositi cu incredere aceasta metoda necostisitoare si neinvaziva fiindca are rezultate neasteptat de bune.
    Multumim mult celor care ne-au “luminat”!
    Multa sanatate tuturor bebelusilor!

    • Carla

      Stana, mulţumim şi noi pentru feed-back. Pentru mine e o bucurie enormă să citesc cum materialul postat de noi a ajutat şi alţi bebeluşi să scape de bisturiu în condiţii blânde şi sigure…

      Multă sănătate şi vouă!

  17. Stana

    As dori sa ofer o informatie pretioasa parintilor a caror bebelusi au DERMATITA ATOPICA. In cazul meu atat primul copil cat si acum cel de-al doilea au avut aceasta afectiune chiar fiind alaptati exclusiv la san. Cu ambii am fost la dermatolog aici in Romania,la profesor doctor in dermatologie, si mi s-a repetat aceeasi teorie: este necesara folosirea la baita a gelurilor de dus pt.piele atopica, crema pt.piele atopica, evitarea detergentilor de haine agresivi, evitarea factorilor alergeni:praf, alimente… In cazul primului copil am urmat intocmai instructiunile insa abia in jurul varstei de 1 an si jumatate s-au ameliorat simptomele. Acum doua saptamani in vecini a venit in vacanta o familie din Germania, cu doi copii, iar mama era medic dermatolog in Gemania. A vazut fata si incheieturile baietelului meu care erau vizibil afectate de dermatita atopica (fata foarte aspra pe obrajori si cu bubite, incheieturile cu piele extrem de uscata si chiar crapata) si m-a intrebat cum il tratez. I-am spus “poezia” si mi-a spus ca gresesc, fiindca bebelusii nu se spala cu sapun. Am facut ochii mari: cum sa nu spal eu bebelusul meu cu sapun ca doar e special pt.piele atopica??? fara sapun???-mi se parea inacceptabil. Mi-a zis clar ca nu trebuie sa il mai spal cu sapun. Am intrebat-o daca macar la fundulet unde face caca…nu ar trebui sa il spal cu sapun. A zis ca nu. A zis ca bebelusii trebuie spalati doar cu APA,la fundulet dupa fiecare caca si pe corp baita in fiecare seara. Explicatia medicala este ca pielea bebelusilor are un deficit de lipide iar sapunul oricat de special pt. piele atopica ar fi nu face altceva decat sa :spele” si putinele lipide pe care le au. Dupa baita se cremaleste pielea bebelusului cu o crema pt.piele atopica. Cu sufletul strans am zis ca incerc cel putin pt.2-3 zile. Dupa 2 zile pielea era surprinzator de schimbata in bine. Acum, dupa 2 saptamani bebe nu mai are deloc zone uscate, si nici macar la fundulet nu a facut niciun fel de iritatie din cauza ca nu il spal cu sapun. Si acum ma gandesc cu inima stransa ca totusi oare sa nu il spal cu sapun? Sotul meu este insa cel care ma infraneaza:lasa-l draga, nu vezi ce bine ii merge asa? Inca ceva: eu am folosit pt.hidratare dupa baita, crema dermocosmetica Exomega Atoderm pe care mi-a recomadat-o medicul din Romania si pe care mi-a confirmat-o dr.dermatolog din Germania.
    Pare neigienica si nesabuita solutia insa in Germania bebelusii nu se mai spala cu sapun de ceva vreme. Daca incercati sau nu, este o decizie pur persoanala, eventual puteti adapta solutia: spalati doar cu apa iar o data la o saptamana sau o data la doua saptamani puneti si sapun.

    • Carla

      Stana, mulţumim pentru recomandare.

      Într-adevăr renunţarea completă la săpun pare puţin forţată pentru mintea majorităţii părinţilor… dar explicaţia medicală este de foarte mare bun-simţ, iar ea se aplică şi la adulţi în egală măsură: de curând citisem o recomandare similară, care motiva eliminarea săpunului prin faptul că pelicula naturală de sebum de pe piele este principala barieră protectoare împotriva agenţilor alergeni externi, inclusiv împotriva razelor solare şi a substanţelor responsabile cu apariţia cancerului de piele. Recomandarea era să folosim săpun natural, iar acesta doar în zonele mai intens solicitate de transpiraţie sau murdărie: axile, palme, tălpi, zona intimă, faţă.

      Eu oricum trecusem pe utilizarea exclusivă a săpunurilor naturale de ceva vreme, iar acest articol mi-a întărit convingerea că e o bună investiţie în sănătatea familiei mele.

      Îţi recomand (şi fac reclamă gratuită, cu cea mai mare încredere şi bucurie) produsele celor de la reverto.ro, sunt complet naturale şi neinvazive pentru piele… cred că pot fi folosite fără riscuri şi pe pielea băieţeilor tăi, inclusiv în dermatita atopică…

  18. Roxana

    Buna! Sunt deosebit de incantata sa gasesc pe internet o dezbatere atat de bine documntata si explicata. Felicitari!!!
    Fetita mea are 10 luni si abia acum mi s-a confirmat suspiciunea mea de hernie ombilicala, fiind destul de putin vizibila (deseori are buricul umflat). Credeti ca va fi eficienta metoda cu leocoplastul si la varsta mai mare? Oricum voi incerca pentru ca nu as dori sa ramana asa inestetic si mai ales la maturitate sa ajunga la operatie.
    V-am scris mai mult in ideea de a va felicita pentru acest articol.

    • Carla

      Roxana, îţi mulţumesc pentru aprecieri şi mă bucur că materialul nostru este de folos şi altor părinţi.

      Dacă hernia fetiţei tale este puţin vizibilă există toate şansele să se retragă cu puţin “ajutor”. Nu cred că poţi face niciun rău aplicând pansamente compresive timp de câteva săptămâni. Din ceea ce eu am citit pe site-uri internaţionale, până după vârsta de 1 an este eficientă această metodă neinvazivă de tratament… şi chiar mai târziu, în unele cazuri nu foarte complicate.

      Multă sănătate fetiţei tale!

  19. mihaela

    buna, interesanta metoda…si baietelul meu are aproape 2 luni, are si el hernie ombilicala si pediatra lui a spus sa il las asa k o sa ii treaca pana la un an…mentionez k sunt in italia si cred k o sa merg la alt doctor sa vad ce parere are… sotul meu imi zice sa fac si eu cum ati facut voi la fetite dar imi e un pic frica sa apas prea tare pe burtica bebelusului, sigur nu il doare?…

    • Carla

      Mihaela, sigur că o a doua opinie medicală ar fi binevenită, mai ales dacă ai îndoieli în ceea ce priveşte sfatul primit de la primul medic. Dar, dacă-mi permiţi o singură sugestie, nu te grăbi să-l operezi pe micuţul tău până când nu eşti sigură că n-ar exista şi o variantă de vindecare mai blândă cu trupul lui…

      Despre durerea resimţită de bebeluş în timpul compresiei, nu pot decât să repet ce am spus şi în text: în momentul presării buricului bebeluşul trebuie să fie liniştit şi relaxat; altfel, dacă plânge, abdomenul său va fi încordat şi compresia nu se poate face corect. Relaxarea aceasta ajută şi la a şti dacă pe bebe îl doare sau nu. Dacă îl va durea, sigur va plânge şi vei şti să te opreşti… Un uşor disconfort probabil există, însă fetiţele mele nu au părut să sufere deloc în timpul compresiei.

      Presarea cu degetul se face uşor, progresiv, prin mişcări de rotaţie tot mai adânci… vei simţi ca o “fierbere” în interiorul buricului, ca o fremătare a intestinului. E un semn că hernia intră la loc; e o senzaţie ca atunci când ne “chiorăie” maţele, vei simţi cum intestinul se retrage şi buricul rămâne gol, moale, eliberat de presiune. Abia atunci el poate fi pliat în interior, pentru lipire. Dacă în tot acest timp vorbeşti calm cu bebe şi el stă liniştit, eu cred că nu simte nicio durere. Dacă e agitat, mai bine amâni procedura până după ce se linişteşte.

      Sper să-ţi fie de folos metoda noastră şi te aştept oricând cu alte întrebări, dacă ai nevoie. Multă sănătate micuţului tău!

  20. Ludmila

    buna, imi spuneti va rog daca poate fi hernie ombilicala daca nu e umflat in jurul burikului cum arata in poza, fetitsa mea are 2 luni si 11 zile si la un control chirurgul mia zis sai fac procedura cu lecoplast. La ea si buricul a cazut cam la 12-13 zile dupa nastere. Multumesc

    • Carla

      Ludmila, nu ştiu dacă am înţeles exact întrebarea ta… tu spui că deşi buricul fetiţei tale nu este umflat, totuşi medicul ţi-a recomandat procedura cu leucoplast?

      Din informaţiile găsite de mine pe site-urile medicale, hernia ombilicală poate avea diferite stadii de “gravitate”: de la abia vizibil umflată, până la foarte umflată, când e necesară intervenţia chirurgicală. Dacă medicul tău a făcut o palpare corectă a buricului fetiţei tale, se poate să fi simţit că există o presiune în zona ombilicală sau că muşchii nu sunt complet sudaţi, în interior… şi de aceea să-ţi fi recomandat acest lucru. În mod normal un chirurg ar trebui să nu se înşele când face asemenea recomandări.

      În opinia mea această procedură nu are cum să dăuneze organismului, în cazul în care nu era nevoie de ea (poate doar prin eventualele iritaţii ale pielii, din cauza leucoplastului).

      Eu nu am, totuşi, competenţa necesară să dau vreun sfat, de aceea poate cel mai bine ar fi să ceri şi o a doua părere medicală, dacă ai îndoieli vis-a-vis de această problemă.

      Multă sănătate vă doresc!

  21. ala

    Vreau sa multumesc din tot sufletul celor ce au scris acest articol.In septembrie am nascut un baietel.Dupa ce a implinit o luna,buricul lui care pana atunci era bine a inceput,vizibil sa se mareasca.Astfel in patru zile se marise de 3-4 ori.Pediatrul ne-a anuntat ca e hernie.Cu toate ca este al treilea copil nu mai auzisem de asa ceva,speriindu-ma cand medicul ne-a spus ca nu putem face nimic pana la 2ani cand va putea fi operat.Primul,si singurul lucru pe care l-am citit despre hernia la buric ,a fost articolul dumneavoastra,care m-a si linistit f.mult.Am incercat sa aplic leucoplastul de multe ori dar nu am reusit.Ori nu reuseam sa relaxez copilul.ori pielea ,dupa doua zile arata urat,ori iesea buricul.ori gaseam leucoplastul dezlipit.Astfel am incercat metoda banutului,l-a care ati renuntat.De la mama stiam ca arama ajuta la cicatrizarea ranilor dupa operatie.Asa am hotarat ca sa folosesc un banut de arama decat unul simplu.Nu stiu daca a avut importanta arama,dar dupa o luna buricul micutului a revenit la normal.Am aplicat banutul direct pe buric si il prindeam cu leucoplast subtire in foma de X,avand grija o data la doua zile ,cand ii faceam baie sa-i schimb locul.Uneori daca pielea mi se parea mai iritata puneam banutul a doua zi dimineata.Din cauza ca arama se inegreste f. repede pielea de sub banut era parca murdara,dar la baita cu sapun se curata.Zilele astea tre sa merg la medic pt controlul la doua luni,sunt foarte curioasa de reactia pediatrului care m-a asigurat ca nu pot face nimic.Inca o data va multumesc!

    • Carla

      Ala, îmi pare rău că nu ai reuşit manevra plasturelui compresiv, însă tot e bine că a funcţionat cea cu bănuţul şi că a trecut pericolul unei intervenţii chirurgicale…
      Multă sănătate băieţelului tău!

  22. andreea

    am un baietel de 2 luni jumatate cu hernie..doctorul la fel ne-a spus sa asteptam pana la un an sa se vindece singura..m-am tot interesat pe Internet si dintre toate aceasta metoda chiar are sens si am vrea sa o incercam..as vrea doar sa te intreb la ce te referi cand spui ca dupa 2 zile buricul se pliaza in alt unghi…nu schimbi doar orientarea plasterului dar si al plierii buricului???multumesc

    • Carla

      Bună Andreea, ai înțeles corect, noi așa am procedat: am schimbat constant orientarea pielii buricului în diferite unghiuri, concomitent cu plasturii. A fost ideea noastră, nu o pot argumenta în vreun fel, noi am urmărit să protejăm cât mai bine pielea sensibilă a fetițelor și ni s-a părut o idee bună să alternăm și direcția pliurilor pielii, odată cu cea a plasturilor, tot pentru a nu provoca vreo rană sau iritație în interiorul pliului.

      Sănătate multă băiețelului tău, sper să vă ajute metoda noastră!

  23. Dana G.

    Articolul vostru ne-a ajutat foarte mult. Hernia micutului nostru s-a retras cam intr-o luna si jumatate utilizand metoda descrisa de voi si plasturele Omnisilk. Acum are trei luni si e aproape total retras buricul.
    E mult mai buna metoda voastra decat sfatul chirurgului care ne pusese sa ii acoperim cam jumatate din torace cu un plasture tot Hartmann dar elastic (Omnifix) si total ineficient. De asemenea acelasi chirurg ne spunea ca daca copilul nu plange inseamna ca nu i-am pus plasturele bine, ceea ce s-a dovedit un lucru fals. Cu o bucatica minuscula de plasture (aprox 7 cm) am rezolvat problema.Intr-adevar e foarte important sa astupi bine buricul cu pliurile pielii si sa nu iasa in afara cand lipesti plasturele.
    Multumim mult de informatii!

    • Carla

      Dana, îți mulțumim și noi pentru feed-back! Ne bucurăm că articolul nostru a fost, încă o dată, util și altor părinți. Multă sănătate băiețelului tău!

  24. ana

    Va multumesc pentru articol. Am aceeasi problema cu baiatul meu in varsta de 6 luni. Hernia este f mica si e vizibila de acum 2 saptamani. Din pacate am stopat tratamentul cu plasturele deoarece la prima dezlipire a pansamentului ne-am ales cu o iritatie f urata precum si dezlipirea pieli pe alocuri . Ce ati folosit in acest scop voi si in cat timp s-a vindecat rana.

    Multumesc

    • Carla

      După Cum am menționat în articol, noi ne-am confruntat cu problema iritației doar la început, când burtica unei dintre fetițe a fost rănită până la sânge… nu-mi mai maintesc exact ce tratament am folosit, am urmat recomandările medicului care a dezlipit plasturele și a constatat gravitatea rănii. Am început cu Baneocin pulbere, după care am continuat cu ceva unguent cicatrizant (probabil tot Baneocin).

      Poate că băiețelul dvs. este alergic la vreuna din substanțele existente în lipiciul plasturelui folosit… caz în care nu am competența de a vă da vreun sfat. Altfel, poate că a fost vorba de o aplicare sau dezlipire incorectă a plasturelui, sau de folosirea unui plasture alergen. Eu am insistat în articol pe alegerea unui tip de plasture cât mai blând cu pielea bebelușului, precum și pe schimbarea continuă a poziției sale, tocmai pentru a preîntâmpina astfel de probleme. Îmi pare rău că ați pățit așa… nu pot să vă sugerez decât să încercați o altă marcă de plasture, după ce se vindecă iritația băiețelului dvs., ca să vă dați seama dacă este vorba de o reacție alergică la plasture, apoi să reîncercați aplicarea sa, cu atenție, alternând poziția sa la fiecare aplicare.

  25. Cristina

    Multumim si noi pentru articol. Ne— am confruntat cu problema aceasta cu bebelusa la 7 saptamani. Din fericire, sfaturile primite de noi de la pediatru au fost similare cu metoda aplicata de voi, dar fara atatea detalii. Tot omnisilk am folosit si noi, si intre plasturi am sters cu ulei de galbenele. La acoaterea plasturelui se inrosea putin pielea, dar in cateva ore trecea. Au trecut tot cam 4 saptamani, si hernia pare retrasa de tot. Fiindca la apasare d— abia mai dispare buricul in gaura, ne—am oprit din tratament. Speram sa fie bine d ed finitiv. Multumim inca o data pentru informatile, si sfaturile practice.

    • Carla

      Mulțumim și noi pentru feedback. Ne bucurăm mult că metoda încercată de noi este utilă atâtor alți copii.

      Multă sănătate!

  26. Csilla

    Mulţumim pentru articol. Şi noi avem un băieţel de trei luni cu hernie ombilicală. De şapte săptămâni folosim această metodă şi aproape complet s-a vindecat hernia. Tot această metodă ne-a recomandat şi pediatrul nostru. Mulţumim încă o dată.

  27. Melania

    Multumesc pentru articol! Ma intreb daca aceasta metoda functioneaza si pentru mamica care a nascut si care a ramas cu o astfel de hernie ombilicala.

    • Carla

      Melania, nu știu ce să răspund, presupun că metoda nu va funcționa similar și la adulți, întrucât mușchii sunt deja (de)formați și elasticitatea lor e mai scăzută ca în cazul bebelușilor… dar se poate să spun o prostie. 🙂 Cel mai bine este să ceri opinia unui medic specialist.

  28. Iulian

    Buna am si eu o intrebare legata de buricutul copilului. De la cate saptamani de la nastere trebuie sa incepem presarea lui in interior? Fetita mea azi 11 Ianuarie 2015 a implinit 9 zile..pe data de 8 seara i-a picat buricul cel prins in agrafa..buricul bebelusului este proeminent iesit spre exterior..3 4 cm (Nu am masurat…aproximativ)si pe mijloc are ceva uscat..Trebuie sa astept vindecarea completa a acestuia si pe urma sa incerc metoda cu leucoplast de mătase, non-alergic? Astept un raspuns..pls Igiena buricului i-o face sotia cum i s-a explicat si ei in maternitate..sterge suprafata buricului cu spirt..si pe urma ii da cu pudrita baneocin..

    • Carla

      Bună, Iulian, nu îți pot da un răspuns documentat medical, ci îți recomand să ceri părerea unui medic.
      Noi am început tratamentul mai târziu, când buricele erau deja cicatrizate. Mi-ar fi fost teamă să încep mai repede de atât, din cauza riscului unei infecții în interiorul buricului, dacă zona nu ar fi fost complet vindecată.
      Cred că cel mai sigur ar fi să mai așteptați câteva zile/săptămâni, pentru a fi siguri că nu apar alte probleme, în timpul compresiei. Recuperare ușoară fetiței tale!

  29. Paula

    Buna, dupa cat timp au aparut primele rezultate?? bebica mea are 9 sapt si vreau sa incerc si eu metoda ta. Pana acuma am pus un banut cu leucoplast si parca s-a mai retras un pic dar pun de o sapt jumate doar. Pediatra care a vazut henia in stare incipienta ne-a zis sa stam linistiti ca se trage de la sine intre timp s-a facut mai mare si am pus banutul.
    Multumesc frumos!

    • Carla

      Primele rezultate au apărut în 1-2 săptămâni și au constat în umflarea tot mai puțin vizibilă a buricului, atunci când era descoperit și fetițele plângeau.
      Apoi, treptat, ”gaura” din interiorul buricului s-a micșorat, până la închiderea sa totală.

      Noi nu am folosit metoda bănuțului, nu știu dacă este eficientă. Am preferat compresia manuală a buricului, după cum am explicat în text.

      Multă sănătate fetiței tale!

  30. Flori

    Buna.ma bucur mult ca am gasit sfaturile voastre.Am si eu o fetita acum are 4 luni si pana acum am incercat cu fasa ombilicala si fasa cu banutul sa mai retras hernia dar cateodata mai iasa .acum am sa incerc metoda voastra si sper sa dea roade ca doar atat mia mai ramas de facut.trecand timpul pielea de pe pereti buricului sa inmuiat si cateodata intra singur inauntru dar fiind asa moale buricutul se va mai retrage oare?Dupa cat timp ati reusit sa le vindecati buricutele de tot ?acum mai au probleme?MULTUMESC

  31. Felicitari pentru articol. Am pus in practica cele de aici si reusita a fost de 100%. Multumim !

  32. Mihala

    Buna

  33. Mihala

    Un am un băiețel de 2 luni care are hernie ombilicala stare incipienta. Pediatra mi-a spus sa aștept sa nu fac nimic căci va trece de la sine însă zilnic plânge și pe burtica când îl Bun e ok. Am început astăzi sa urmez ceea ce am citit în articolul postat de dvs doar ca întreb am leucoplast de matase minut este ok căci astăzi am pliat ombilicului în poziție verticala și a fost c-am greu am reușit și m gândesc dacă o sa tina doamne ajuta!

  34. alina Văsuț

    Mulțumesc din suflet. Am reușit să scăpăm de operație cu aceasta metoda. Trebuie Multă răbdare și a durat cam 2 luni. Merită efortul.

  35. Elena

    Buna
    Eu am un baietel de 8 luni jumatate.. crezi ca e prea tarziu sa aplic metoda asta?
    Medicii mi-au zis sa stau linistita ca se retrage de la sine dar parca pe zi ce trece e mai proeminenta si mi e teama.
    Am stat cam mult, nu? 🙁
    Multumesc

    • Rodica

      Ai aplicat metoda? Ai reusit. Si fata mea are 8l2s si acum i-a iesit rau buricul. Urmeaza sa o vada si un chirurg, dar ma intrebam daca da roade la varsta mai mare…

      • Carla

        Îmi pare rău, nu știu dacă funcționează la vârste mai mari de câteva luni.

  36. Alina

    MUltumesc pentru informatii, vroiam sa va intreb daca leucoplastul trebuie tinut si pe timpul noptii?

  37. Gabriela

    Buna,
    Mai exista o posibilitate pentru a evita leucoplastul, si anume cu STULPAFIX NR. 4. Procedura a fost recomandata de dna dr. Mihaela Avram-Popa din Bucuresti, medic specialist chirurgie pediatrica, pe care o gasiti la Medlife Bucuresti.
    Pasii sunt urmatorii:

    1. Pregatiti in prealabil:
    – un dop din comprese sterile: luati doua bucati comprese sterile. Una o impaturiti in 4 iar cealalta in 3. Le puneti una langa alta (cea mai mica in mijlocul celei mai mari, care astfel arata ca un dop). Sau luati o fasa ombilicala ca si cea mentionata in articol si taiati/decupati doar dopul si il folositi pe acesta.
    – pregatiti o “centura” din stulpafix nr. 4, achizitionat de la farmacie, astfel: taiati o bucata de aprox. 40 de cm. O impaturiti in 3 ca si un con. Va arata cam ca si protectiile pentru incheietura folosite la tenis 🙂 Bagati ambele maini impreunate ca pentru o rugaciune in acest con iar apoi indepartati mainile pentru a largi stulpafixul. Din aceasta pozitie, cu mainile indepartate, trageti stulpafixul peste piciorusele bebelui pana sub buric (temporar), ca o centura/curea in jurul taliei.
    2. Apasati cu degetul aratator de la mana stanga pe umflatura pentru a introduce intestinele inauntru pana cand simtiti o gaurica (adica zona din peretele abdominal care nu s-a inchis). Apasati cu incredere, nu doare.
    3. Luati in mana dreapta dopul din comprese sterile si puneti-l peste buricul bebelusului, luand repede degetul aratator de la mana stanga. Aveti grija sa nu iasa intestinele. Tineti apasat dopul din comprese pe buric si trageti peste stulpafixul. Pentru ca sa stea bine, stulpafixul ar trebui sa acopere burtica, cam 4 cm peste zona buricului si inca 2-3 cm sub zona buricului.

    Sanatate multa!

  38. Cincu

    Salut.si baietul meu de pe la 2 luni am vazut ca tot i se marea pe zi ce trece hernia si am mers la un dct la sp si ne-a bagat buricul inapoi si i-a pus leocoplast.ajunsi acs partea de sub buric se invinetise cu picioare cu tot cu cocosel.i l-am dat jos si l-am lasat sa ii treaca roseata.a doua zi am incercat eu sa il bag exact cum am vazut pe video si i-am pus plasture de matase.chiar tine nu se desface asa cum mi-au zis alea la spital.si ce credeti avem o luna si buricul s-a retras f bn..eu tot il mai pansez il las cam o zi 2 maxim apoi il dau jos ca se face rana.crema care il dau si ii trece imediat eate de galbenele din farmacie preparata.succes si nu va panicati eu am fost panicata grav cu buricul am cautat pe situri am tot citit mai ca ma resemnasem si ast varsta cand sa il operez.

  39. Adriana

    Multumesc frumos pentru articolul dumneavoastra. Am incercat si eu metoda asta, buticul lui Eric fiind si mai in afara decat cel al fetitelor dumneavoastra. Doctorul de familie de aici din Anglia ma trimisese de urgenta la un medic specialist din Londra. La 3 saptamani dupa ce am inceput tratamentul ne-a vazut specialistul si a spus ca nu e motiv de ingrijorare ca e destul de mic defectul si ca o sa ii treaca de la sine. La inca 3 saptamani dupa vizita de la doctor buricul sta in interior singur. O sa mai continui vreo 2 saptamani ca sa fiu sigura ca nu recidiveaza, dar e aproape vindecat datorita tratamentului cu plasturele descris de dumneavoastra. Eu am schimbat plasturele o data la 2 zile si asa a fost cel mai bine. Il dadeam jos inainte de baita cand ii faceam masaj cu ulei de masline.

    Inca o data multumesc frumos pentru ajutor!

Trackbacks/Pingbacks

  1. My 2010 year in blogging « De-a mama, tata si copiii - [...] 3. Tratarea nechirurgicală a herniei ombilicale la bebeluși August 2010 [...]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *