Nu aici…

Aug 17, 2010 by

Ne întorceam în seara aceasta de la plimbare, împingând căruciorul agale și discutând de-ale noastre, părinți de măzărichi. Când, traversând o stradă pe la trecerea de pietoni, am observat în fața noastră, pe marginea trotuarului, un barbat și o femeie care trăgeau și roteau pe loc un cărucior sport, cu cu copil mic în el.

Am crezut inițial, după mișcările precipitate pe care le făceau, că li se rupsese o roată la cărucior și că se chinuiau să-l mențină în echilibru, balansându-l în toate direcțiile… Copilul se ținea strâns cu mânuțele de marginile căruciorului, iar cei doi părinți trăgeau cu putere de cele două mânere.

Ajunși câțiva metri mai aproape, am observat cu stupoare că cei doi se certau și icneau pe un ton grav, iar mișcările lor erau pur și simplu de a-și smulge unul altuia căruciorul, pentru a porni cu el în altă direcție… Ne-am oprit blocați în fața lor, moment în care bărbatul, fiind cu spatele la noi, a ridicat mâna deasupra femeii, pregătindu-se s-o lovească cu sete peste față!

În acel moment femeia, observând că ne-am oprit stupefiați în fața lor, a apucat să-și prindă partenerul de încheietura mâinii, spunându-i cu voce tremurată: Termină, nu aici, că se uită ăștia la noi!

Bărbatul s-a întors, ne-a privit o clipă, a îmbrâncit cu o mână femeia și cu cealaltă căruciorul și a plecat furios, îndrugând ceva în italiană. Nu părea băut; deși nu înțelesesem ce-i spunea femeii, vorbea coerent și se ținea bine pe picioare.

Femeia a rămas preț de câteva secunde inertă, frângându-și mâinile pe mânerele căruciorului, privind spre noi… i-am susținut privirea, uluită, într-un dialog mut, oferindu-i ajutor. Iar în privirea ei, în acele secunde ce mi-au părut ore întregi, am citit o mie de cuvinte: furie, teamă, deznădejde, frustrare, durere, disperare, ură, neputiință…

Aș fi vrut s-o ajut. Aș fi făcut orice, dacă mi-ar fi cerut ajutorul.

Era însă învinsă. Și a ales să plece, cu privirea în pământ, ascunzându-și lacrimile și rușinea de noi, doi străini, martori ai unui episod ce probabil urma să se continue undeva “acasă”, departe de privirile sau protecția vreunui trecător…

A trecut pe lângă noi și m-am întors s-o privesc, așteptând să întoarcă măcar o clipă capul, acceptând ajutor… Am vrut să merg după ea, s-o opresc și să-i spun că indiferent de motive, nu trebuie să i se întâmple așa ceva, s-o scutur de umeri și s-o pun să-și privească copilul în ochi și să-și răspundă la o singură întrebare: de ce trebuie acel copil să trăiască așa ceva?!

A luat un taxi de la colțul străzii și a urcat cu copilul în el, pliind căruciourul cu mișcări nesigure, tremurate.

M-am gândit la ea întreaga seară… la ea și la miile de alte femei asemeni ei, despre care am învățat 4 ani la școală, pentru care am citit și am studiat atâtea metode și tehnici de intervenție, femei abuzate cu care m-am întâlnit și am discutat  – în diverse momente – în perioadele de practică… și totuși, când una din ele a avut nevoie – poate – de ajutor real, am fost incapabilă sa acționez voluntar. N-am știut ce să fac și, prin urmare, n-am făcut nimic. 🙁

De ce? Pentru că, peste toată gravitatea momentului, cheia enigmei sau măcar răspunsul la câteva din întrebările firești în asemenea situație l-a dat tocmai ea: nu aici... Ca și cum atât ar fi contat pentru ea: umilința în public. Nu agresiunea în sine, nu faptul că  – dacă noi am fi fost 5 metri mai departe, ar fi fost lovită atât de brutal… Nu faptul că ceea ce i se pregătise n-ar trebui să fie tolerat în nicio circumstanță, de nicio femeie. Această tânără drăguță, îmbrăcată modern, cu un copil mic în cărucior – de a cărui viață și siguranță se face resonsabilă încă din momentul nașterii, avea o singură grijă aparentă: nu aici… că se uită ăștia la noi!

_____________________________________________

Mă întreb de ce o femeie tânără, în secolul XXI, alege să i se întâmple așa ceva… și mi-am dat seama că sunt o mulțime de motive. Poate rușinea, poate neputiința de a se opune, poate abuzul de prea lungă durată – care o face să nu mai creadă că se poate salva… Poate că nu are unde să se ducă, poate crede ca nu e mare scofală s-o mai încaseze din când în când și că orice bărbat face asta, poate că a crescut învățată că e normal să fii lovită și pedepsită dacă greșești ceva, poate că încerca să-și rezolve problemele prin propriile puteri, fără ajutor din exterior… Poate, de ce nu, e una din femeile care practică puțină “sălbăticie” în relație… Și câte altele!

Însă, într-o țară civilizată, în care inclusiv noi – trecătorii de la semafor – am fi avut o altă mentalitate, o altă morală și o altă educație, ar fi trebuit să avem dreptul să intervenim, pentru protecția acelui copil, agresat la rândul său. Ar fi trebuit să-l imobilizăm pe individ și să chemăm poliția, pentru a reclama comportamentul său față de copil. Chiar dacă mama nu ar fi depus nicio plângere, într-o altă țară autoritățile s-ar fi autosesizat și ar fi protejat siguranța acelui copil altfel decât prin aplicarea unei nenorocite de amenzi pentru tulburarea liniștii publice, lăsând agresorul să se întoarcă liniștit acasă și să aplice o nouă corecție celor fără apărare.

Și apoi m-am resemnat cu gândul că probabil asistasem la o scenă de cuplu de acest fel (poate – ca și mine, nu agreați stilul, dar mult adevăr se găsește în versurile acestei melodii)…

Now I know we said things, did things, that we didn’t mean
And we fall back into the same patterns, same routine
But your temper’s just as bad as mine is, you’re the same as me
When it comes to love you’re just as blinded…

7 Comments

  1. nu am cuvinte … e trist si dureros ca se intampla asa ceva… dar din pacate inca este “o cultura a tarii” … femei care au crescut langa mame abuzate, si care privesc aceste abuzuri cu resemnare si chiar si cu un oarece grad de normalitate, barbati ce au crescut avand exemple de viata tati abuzatori… din pacate societatea romaneasca nu sprijina suficient aceste femei, si astfel ele ajung sa isi duca existenta resemnandu-se cu “soarta lor”…. Din pacate nepasarea societatii si lipsa unui cadru legal adecvat duc la parpetuarea acestor cazuri de abuz in familie…. La noi nici macar politia nu intervine daca e o disputa domestica….
    recitind articolul tau, mi-au venit in minte cuvintele rostite de ofiterul starii civile “statul protejeaza familia….” da… alte state, alte familii, nicioadata pe cele ale cetatenilor de rand….

    • Eu am cuvinte! O mie și una de cuvinte, dar care nu vor fi niciodată auzite acolo unde trebuie!

      Într-o țară în care nu există centre de refugiu pentru femeile abuzate nici măcar în marile orașe, într-o țară în care Poliția nu intervine cu nimic în cazurile de violență domestică și copiii nu sunt protejați de nicio lege concretă, cui și unde să ceri ajutor?!

      Statul nu protejează familia! Statul român protejează agresorul și atât. O femeie abuzată, care va fugi de acasă, poate fi acuzată eventual de părăsirea domiciliului conjugal la divorț și poate pierde custodia copilului! poate sta la prieteni/rude sau pe străzi câteva zile, dar apoi e nevoită să se întoarcă acasă și să suporte din nou teroarea, până la definitivarea unui divor și a unui partaj…

      E înfiorător câtă nedreptate justițiară există în țara asta și nimeni nu pare interesat să “repare” cadrul legislativ și să ofere un sprijin real victimelor violenței domestice!

  2. abuzul, fie el fizic sau psihic (aici nu stiu sincer care e mai dureros, si care lasa cicatrici mai adanci!) are loc la absolut toate nivelurile. si asta pentru ca suntem un popor in care este inradacinata adanc ideea ca barbatul este superior si femeia inferioara.

    cat despre de ce o femeie rabda, raspunsurile sunt multe, complexe, nu ne-ar ajunge o saptamana sa tot vorbim despre asta….

    • Bogdana, din cele două idei ale tale putem trage o concluzie foarte simplă și tristă: cât despre de ce o femeie rabdă, răspunsurile sunt multiple, însă cel mai la îndemână este că suntem un popor în care este înrădăcinață adânc ideea că bărbatul este superior și femeia inferioară…

      Este prea puțin să intervenim și să salvăm cazurile izolate, câtă vreme alte și alte abuzuri vor avea loc zilnic, la nivelul întregii populații a țării. Problema trebuie abordată la nivel macrosocial, la nivel de mentalitate…nu doar la nivel individual.

  3. Pacat …ca sunt sprijinite cauze din cele mai neimportante , iar cele reale , de genul celui povestit de tine , Carla , sunt total lipsite de importanta sau chiar ignorate :(.Acolo e problema, acolo trebuie umblat , la mentalitate, la educatia in astfel de situatii , in care din pacate din ce in ce mai multe femei se complac din diverse motive , fie ele financiare, sociale sau pur si simplu experiente din familie.Din pacate cred ca suntem prea “mici” sa tragem un semnal de alarma si cineva sa se si implice 🙁 :(….

  4. Ai dreptate, cred că toată lumea e de acord că mentalitatea este cea care ne îngroapă în această mizerie umană perpetuă, pe care o poți simți într-o grămadă de situații…

    Apropos, o prietenă imi povestise de curând că asistase la o scenă îngrozitoare într-un tramvai: aglomerație mare, o doamnă cu o poșetă mai voluminoasă pe umăr l-a deranjat cu colțul poșetei pe bărbatul ce stătea liniștit pe scaun în dreptul ei (fără ca acestuia să-i fi trecut prin minte măcar o secundă să cedeze altcuiva locul) și la un moment dat individul a început s-o înjure pe femeie și s-o lovească cu pumnii, pentru că și ea îl lovise cu poșeta… Femeia urla în plină disperare și toti ceilalți călători, un vagon plin, s-au dat în spate, fără să intervină nimeni!!!!!!!!!! A lovit-o de mai multe ori apoi s-a dat jos în stație, liniștit, fără ca nimeni să-l oprească… și a plecat agale. Iar femeia a rămas plângând isteric, sub stare de șoc, fără ca nimeni s-o fi ajutat…

    !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

    În ce țară trăim?!?!?!?!?!?!

  5. Hi there I am so excited I found your weblog, I really found you by mistake, while I was researching on Askjeeve for something else, Anyways I am here now and would just like to say thanks a lot for a fantastic post and a all round exciting blog (I also love the theme/design), I don’t have time to go through it all at the moment but I have bookmarked it and also included your RSS feeds, so when I have time I will be back to read much more, Please do keep up the excellent job.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.