Despre muls și alăptare în cazul gemenilor și copiilor prematuri

Aug 5, 2010 by

Găsesc zilnic pe blog căutări ale unor persoane interesate atât de evoluția sarcinii gemelare, cât și de alăptarea gemenilor sau a copiilor prematuri. De aceea am considerat că experiența prin care eu am trecut poate fi utilă mămicilor și viitoarelor mămici de gemeni sau de copii prematuri, care se pot confrunta cu probleme legate de alăptare. Rândurile care urmează constituie părerea mea strict subiectivă, fără pretenția de a convinge vreo altă mamă de corectitudinea sau adevărul opiniilor mele.

Am fost și sunt o mare susținătoare a alăptatului natural, despre ale cărui beneficii s-au scris deja mii de pagini… Am avut primele picături de colostru începând cu luna a șasea de sarcină, sânii mei erau pregătiți să alăpteze, iar eu așteptam cu mare bucurie acest moment. A fost, totuși, cea mai mare aroganță să cred că o pereche de sâni mari și câteva picături de colostru sunt condiții suficiente pentru a putea alăpta. Prin urmare nu m-am informat despre alăptare și despre problemele ce pot apărea, n-am citit și n-am întrebat pe nimeni, am ignorat total sfaturile altor prietene mămici care-mi recomandau să-mi achiziționez o pompă de sân… Am crezut că alăptarea va fi, cel puțin în cazul meu, un proces natural și firesc, ce va veni de la sine…

Am povestit , însă, despre conjunctura în care s-au născut prematur măzărichile mele și despre complicațiile din prima săptămână după naștere. Nașterea înainte de termen și operația cezariană au fost două cauze majore ce au întârziat pornirea laptelui, în cazul meu. Organismul fusese luat pe nepregătite și se pierduseră acele procese fizice și chimice care, în cazul nașterii naturale, declanșează contractarea uterului și secreția laptelui matern. Pe de altă parte sloganul “Spital prieten al copilului” e doar o sumă de vorbe goale si nu este de niciun real folos proaspetelor mămici. N-o voi uita pe Ancuța, țigăncușa de 18 ani ce mi-a fost colegă de salon atât la terapie intensivă, cât și ulterior în secția de lăuze: fata aceea avea atât de mult lapte, încât după 2-3 zile i se pietrificaseră sânii și plângea cu orele de durere, cu micuțul ei Vasile în brațe, pe care nu știa și nu reușea să-l pună la sân… N-a ajutat-o nimeni și probabil nu pentru că era de etnie rromă, ci pentru că personalul medical al maternității era complet dezinteresat de acest aspect al alăptării.

Un fel de lege a junglei guverna întregul proces de deprindere a alăptării: nu reușeai să-ți pui copilul la sân, ți se dădea lapte praf fără nicio întrebare. Nu era nevoie decât să ceri, iar pentru asistente era mult mai comod să-ți pună în mână o sticluță de lapte, decât să te ajute să-ți pui copilul la sân sau să-ți arate cum să te mulgi.

Am depășit acest moment, decisă să le ofer lapte de mamă fetițelor mele… Am ajuns însă în Centrul de prematuri, unde ni s-a refuzat contactul direct copil-sân, până la atingerea greutății de 2 kg, teoretic copiii prematuri neavând suficientă forță să sugă singuri. În acele săptămâni m-am muls de 7-8 ori/zi, timp de minim 1 oră de fiecare dată, la fiecare masă a măzărichilor. Am simțit că n-o să trec de acea etapă niciodată, măsuram zilele în ore de muls și-mi părea că timpul s-a oprit în loc și voi fi nevoită să mă mulg la nesfârșit… Am încercat mai multe pompe de sân și singura cu care am reușit să mă mulg a fost cea de la Avent (atât în varianta manuală, cât și electrică) – pompă pe care o recomand gratuit și din tot sufletul oricărei mămici aflate în situația de a se mulge. Am avut lapte din belșug, mai mult de 1,5litri/zi… aveam surplus pe care îl aruncam la chiuvetă.

18 aprilie 2010… ziua în care am primit-o, pentru prima dată, pe Natalia la sân.

După atingerea greutății de 2 kg mi s-au adus copiii o  dată pe zi, câte 30 minute fiecare, pentru a ne deprinde cu alăptatul… Aceasă tristă parodie a ceea ce ar fi trebuit să fie adevărata apropiere fizică, dar mai ales afectivă (!!!) cu proprii copii se petrecea la ore fixe, într-un cadru lipsit total de intimitate și confort, indiferent dacă copilului îi era foame sau nu, indiferent dacă era treaz sau dormea dus, sub ochiul vigilent al asistentelor care efectiv îți smulgeau copilul din brațe și plecau cu el dacă se oprea din supt sau dacă nu reușeai să-l pui corect la sân…

22 aprilie 2010 – Natalia, la 4 săptămâni, luptându-se cu sticluța de lapte mai mare ca ea…

Și astfel, la 5 săptămâni, am adus măzărichile acasă și  – deși învățaseră să sugă la sân – nu se alimentau corect decât din sticluță. Le țineam câte 30 de minute la sân, molfăiau până adormeau și le tot trezeam cu ciupituri, așa cum învățasem, iar apoi le cântăream și constatam că au  mâncat 10-15 ml de lapte, din totalul de 60 ml – cât ar fi trebuit să mănânce la o masă. Apoi le hrăneam încă o oră cu sticluța, timp în care trebuia să mă și mulg… A fost un coșmar.

Pentru copiii prematuri care sunt nevoiți să rămână mai multă vreme spitalizați și sunt hrăniți cu sticluța, întradevăr se întâmplă frecvent ca în această perioadă să se deprindă cu biberonul în atât de mare măsură, încât să refuze sânul ulterior. Teoretic, pentru această situație există un remediu simplu și eficient: insistențele, răbdarea și înfometarea copilului pentru câteva mese. Se spune că foamea și nevoia de a se hrăni îl vor determina în scurtă vreme să accepte sânul și lucrurile să reintre pe făgașul lor normal. Happy-end. Nu e însă atât de simplu, însă, în cazul a doi copii prematuri și o spun acum din experiență.

În cazul meu, metoda nu a funcționat, pentru simplul motiv că mi-a fost teamă să o pun în aplicare. În două săptămâni am fost epuizată total; nu mai aveam când să dorm, pentru că îmi petreceam întregul timp mulgându-mă, ținând fetele la sân pe degeaba, alimentându-le apoi cu biberonul și încercând să le liniștesc atunci când erau chinuite de colici cu orele. Pur și simplu n-am avut curajul să le și înfometez cu adevărat, mi se părea prea mult pentru starea lor de spirit, pentru organismul lor nepregătit să îndure atâtea chinuri. Am avut, totuși, câteva încercări timide de a le înfometa, însă n-am rezistat să trecem peste un anume prag psihologic. Și, peste toate acestea, măzărichile erau flămânde, mi se părea că nu se satură cu laptele meu, că nu e suficient de consistent pentru ele – eu fiind atât de obosită și solicitată fizic.

Și atunci am făcut prima greșeală: le-am introdus noaptea o masă de lapte praf, renunțând la  laptele meu. Au dormit cu 1 oră în plus și am resimțit această schimbare ca pe o binecuvântare. Apoi le-am dat două mese de noapte constând în lapte formulă, pentru că nici acea oră de somn în plus nu mi s-a părut suficientă ca să nu cedez de la atâta oboseală acumulată.

S-a întâmplat apoi să nu ajung să mă mulg la toate orele programate din zi și brusc laptele s-a împuținat… Am suplimentat cu ceaiuri de lactație însă, în lipsa unei odihne corespunzătoare, organismul meu n-a mai dat randament. În plus, este demonstrat medical că, doar prin mulgere, organismul nu este stimulat să producă lapte la nesfârșit… nu se mai poate produce acea simbioză copil-sân, prin care sânii știu să producă exact atât lapte cât are copilul nevoie.  Și iată cum, treptat-treptat, după doar 4 luni am ajuns să nu mai am lapte deloc.

De altfel nu-mi explic nici acum cât efort trebuie să depună o mamă de gemeni pentru a-și putea alimenta copiii exclusiv la sân și de cât ajutor are nevoie pentru toate celelalte lucruri…  Nouă fizic nu ne-ar fi ajuns timpul necesar; și dacă măzărichile reușeau să sugă la un moment dat, n-aș fi putut s-o țin pe una flămândă, privind-o cum plânge, până cealaltă ar fi terminat de supt la sân… uneia tot lapte muls ar fi trebuit să-i dau, prin rotație la fiecare masă… Și de unde timp și lapte, ca să mă mai mulg? Da, știu, se poate… si internetul e plin de imagini cu femei care au reușit.

A fost un cumul de situații pentru care încerc să nu mă mai simt direct responsabolă, însă care m-a afectat enorm. M-am simțit vinovată pentru eșecul de a nu învăța măzărichile să sugă, mi-am făcut procese de conștiință pentru că le-am privat de acest drept și cine știe câte s-au pierdut pentru ele, m-am simțit o ratată și o incapabilă, o mamă proastă și rea… Am resimțit tone de frustrare pentru că ratasem  tocmai unul din lucrurile firești și banale, pe care nu concepusem să nu le pot face… Apoi m-am resemnant. O mamă cu mintea sănătoasă, odihnită și veselă și doi copii hrăniți consistent, odihniți și veseli și ei, sunt poate mai importanți decât o mamă înverșunată, epuizată și doi copii chinuiți de foame și alimentați insuficient. Am acceptat realitatea și am încetat să mai caut vinovați pentru ceea ce s-a întâmplat. Ulterior, citind și studiind, am descoperit că prea puține mame dintre cele ce nasc gemeni sau nasc prematur reușesc să-și alăpteze natural copiii. Iar pentru mine a fost mai important să-mi vad fetițețe liștite și sănătoase, hrănite cu sticluța, după un program fix.  Am ajuns chiar să gândesc pozitiv, mulțumindu-mă să știu că am putut să le ofer măzărichilor aproape 4 luni de lapte matern, care sunt mult mai importante decât nimic.

În final, mămicilor aflate în situații similare le recomand câteva lucruri simple, pentru a reuși să producă cât mai mult lăptic:

  • Imediat după naștere focusați-vă asupra pornirii laptelui și desfundării rapide a canalelor. Cereți ajutorul oricui, fără rușine: asistente medicale, alte mame din salon, cineva din familie… insistați să fiți ajutate să vă mulgeți de oricâte ori e nevoie, să vi se arate cum, până reușiți să o faceți corect și fără dureri! Eu am scăpat ca prin minune de cumplita “furie a laptelui”, însă am văzut cu ochii mei cât de chinuitoare poate fi și am auzit mame spunând că-și doresc să mai nască o dată, doar să scape de acele dureri…
  • Achiziționați-vă o pompă de sân! Dacă aveți ocazia, cereți cu împrumut altor mame din maternitate să vă lase să testați pompele lor (se sterilizează după fiecare utilizare), până găsiți un model care să vi se potrivească… unele mărci de pompițe sunt scumpe și n-aveți nevoie în acel moment de cheltuieli inutile în plus.
  • Odihna, alimentația corectă și lichidele sunt în egală măsură importante în producerea laptelui! Nu este suficient doar să beți 2-3 litri de ceaiuri pentru stimularea lactației… ele vor produce mai degrabă o cantitate mai mare de pipi, decât de lapte. În lipsa odihnei vă veți simți epuizate și fizic și psihic, iar consumul nervos este unul dintre cei mai mari dușmani ai laptelui.
  • Un prealabil duș cald și un masaj al sânilor vor ușura considerabil procesul mulsului. De asemenea, folosiți alternativ prosoape calde (udate în apă caldă) pe sânul pe care nu-l mulgeți în acel moment.
  • Nu faceți o fixație pe ideea de a vă mulge doar cu mâna! Majoritatea mamelor pe care eu le-am cunoscut n-au reușit acest lucru, dar au dat randament maxim cu pompele de sân. Vi se va spune, poate, că până nu vă desfundați complet canalele, nu vă va fi de ajutor pompa… în cazurile pe care eu le cunosc nu a fost așa; pompițele și-au făcut treaba de la început.
  • Utilizați creme speciale pentru sâni, dacă mulsul v-a provocat dureri sau răni în jurul mameloanelor. În cazul meu Garmastan-ul a făcut minuni; eu am ajuns să sângerez încercând să mă mulg  cu o pompă cilindrică, cu vid.
  • Nu săriți peste orele de muls!!! Nu reduceți numărul de ture de muls doar pentru că aveți lapte în surplus, în acel moment. Mai bine aruncați laptele, decât să-l pierdeți cu totul…
  • Dacă ulterior reușiți să alăptați, continuați o vreme să vă mulgeți, pentru a elibera sânii de surplusul de lapte produs. În primele zile bebelușul nu are forță să gugă tot laptele pe care sânul îl produce și puteți ajunge la a vă tensiona sânii chiar dacă alăptați.
  • Nu introduceți mese de lapte formulă peste laptele matern, dacă nu aveți nevoie cantitativ sau nu vă recomandă medicul  acest lucru în mod expres…
  • Aveți grijă la alimentație… tot ce mâncați nociv se propagă și în lapte, cauzând colici mai ales în cazul copiilor prematuri, cu sistem digestiv mai sensibil și insuficient dezvoltat.
  • Dacă nu reușiți să alăptați, nu faceți un capăt de lume din acest eșec. Copiii alimentați cu lapte formulă nu sunt cu nimic inferiori celor alimentați natural, cum se spune în popor. Cântăriți bine aspectele pozitive și negative pe care le implică forțarea alăptării asupra dezvoltării bebelușului și alegeți ceea ce este cel mai bine pentru el.
  • Nu plângeți și nu vă consumați nervos! Dacă aveți un copil născut sănătos e cel mai important lucru; pentru toate celelalte există o soluție!

Din păcate, despre alăptare nu știu să vă spun mare lucru… Decât, poate, că e un lucru minunat, la care ar trebui să aibă dreptul orice copil și fiecare mamă. Nu renunțați la această idee și faceți oricâte eforturi, chiar dacă vi se par supraomenești, ca să reușiți sa-i oferiți copilului șansa de a vă fi atât de aproape…

Edit: Și nu, culmea, n-am știut că suntem în plină Săptămână mondială a alăptării! … Am aflat întâmplător, imediat după ce am scris acest text. Și, ulterior, am mai găsit un text minunat despre alăptare și feminitate

7 Comments

  1. ayandari

    As putea sa-ti daruiesc un buchet de flori pentru ceea ce ai scris.Minunat !!Si acest post se poate aplica si-n cazul unui singur copil, dar fomist.Desi mi-am dorit din suflet sa alaptez dar nu s-a putut, am considerat, asa cum ai spus si tu, ca o mama senina si cu mintea limpede, cu o dispozitie buna aduce in viata unui bebe mult mai multa bucurie si liniste ( o dezvoltare normala si armonioasa ) chiar daca e crescut pe formula decat o mama care il alapteaza dar e vesnic trista, frustrata si surmenata.

    • Am vrut să scriu că mă bucur, dar de fapt cuvântul potrivit este că mă întristează să aflu că nu sunt singura căreia i s-a întâmplat așa…
      Dar mai trist este că mereu apare cineva să ne judece, să spună că – din comoditate sau alte rațiuni – nu ne-am străduit suficient. 🙁

  2. ayandari

    Daca ma crezi nici nu ma intereseaza cine si cum judeca, am trecut de multisor de etapa cand puneam la suflet parerea celorlalti despre modul cum imi cresc eu copilasul.Doar nu era sa fac o depresie si sa ma arunc pe geam ca nu am avut lapte.Nu am avut nici macar fir de colostru dar se poate ca la urmatorul copil sa am lapte pentru trei.Asa cum am scris si pe un alt blog, copilul meu s-a dezvoltat perfect cu formula, nu a fost bolnav ever ( nici macar o voma sau o diaree) pana la 11 luni cad a facut o raceala si nici nu cred ca va avea probleme mai mari de acum incolo decat un altul alaptat la san.Asa ca…sanatosi sa fim, sa levedem si pe mazarichile tale mari si alergand prin casa si restul nu conteaza.
    P.S: la sfarsit de august ( ma rog spre sfarsitul lunii) vom veni si noi la Cluj cateva zile, iesiti la o citirica si-un pahar cu lapte?

    • Ai dreptate în privința pusului la suflet… Totuși, e ca o sare pe rană atunci când vine din partea celor apropiați, a celor care ar trebui să o susțină pe proaspăta mămică, să o încurajeze, să-i fie suport fizic și moral. Sau, ca să dau un alt exemplu, atunci când ești judecat de persoane care nu te cunosc, nu știu câte eforturi ai făcut sau nu pentru a alăpta și doar pentru că în cazul lor a fost ușor, au impresia că în fiecare caz în parte trebuie să fie la fel…
      Pentru mine a fost frustrant însă, ca și tine, am ajuns în final să-mi pun ordine în gânduri, să fac liniște în mine și să nu-mi mai pese cum și ce crede lumea despre mine. Noi să fim sănătoase, vorba ta! Și voi! 😉

      p.s. Ne-ar face mare-mare plăcere să ne cunoaștem!… Doar spune-ne când și cum!

  3. ayandari

    trebuie sa luam legatura, las mailul aici si vorbim acolo detaliat ce si cum: mamideayan@gmail.com despre ” marea intalneala”.
    Cei care judeca nu s-au aflat in postura noastra ca sa innebuneasca de furie ca toate mamicile alaptau de zor copilasii si eu ma storceam / mulgeam / trageam/ hidratam cat puteam si fara niciun rezultat in timp ce la neonato mi-l indopau cu formula ca doar nu era sa lase copilul nemancat sa le urle lor in cap.Nu inteleg, sincer, nici isteria asta a maelor de a judeca femeile care nu vor sa alapteze.Eu am avut in salon cu mine o tipa frumoasa tare care nu a vrut sa alapteze deloc.Optiunea ei, copilul ei, viata si familia ei.Ce-mi pasa mie ca nu a vrut ea sa-si hraneasca copilul cu lapte matern?Nici macar in clipele in care eu disperasem ca nu aveam lapte nu am judecat-o pentru gestul sau.Fiecare traieste si face cum crede de cuviinta, eu am invatat pe parcursul anilor ca nu poti judeca pe nimeni pana nu esti in pielea lui.De multe ori gresim criticand si judecand din exterior fara sa stim ce zbucium sau ce situatie traiesc oamenii care iau diverse decizii ce ni se par noua gresite.Numai un singur Dumnezeu ne poate judeca si atat! Restul…vorbe-n vant.

  4. ariana

    buna.am citit intr-o carte despre alapatarea naturala a bebeilor prematuri.se spunea ca laptele de mama contine multa cazein si ca nu prea este indicat acestor copii. a………..esti medic?

    • Bună Ariana, nu sunt medic, sunt doar mamă a două fetițe premature și sfaturile date mai sus sunt reproducerea sfaturilor primite de la cadre medicale specializate…

      Eu n-am auzit sau citit despre nicio contraindicație a laptelui de mamă… dimpotrivă, pestre tot se spune că nimic nu e mai prețios decât laptele matern pentru bebe, chiar dacă e prematur, sau cu atât mai mult…

      SIngura diferență remarcată de mine, dar n-am scris-o mai sus pentru că n-am vrut să pară că încurajez hrănirea lu lapte praf, a fost că bebelușii alimentați artificil cresc mai repede în greutate decât cei hrăniți cu lapte matern.

Trackbacks/Pingbacks

  1. M-am incins… | alexandrescudaniela.com - [...] m-a suparat defapt a fost comentariul Amirei, extins pana pe blogul mazarichilor si nu mai stiu pe unde altundeva…
  2. Din suflet, cum nu am spus-o nimănui niciodată. « De-a mama, tata si copiii - [...] ele au fost scrise. Nu am o problemă cu autoarele acestor articole, ci doar cu faptul că – pe…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.