Cele mai cuminți măzărichi din lume

Aug 23, 2010 by Carla

Ne întreabă lumea adesea dacă ne e greu cu doi copii deodată… De fapt, întrebarea aceasta are un ton cel puțin retoric, fiind mai mult o afirmație rostită cu semnul exclamării și cu o doză mai mult sau mai puțin evidentă de compătimire în glas…

Și? E greu cu gemeni, nu-i așa!?!…

Ei bine, nu e greu deloc! 😀

Odată depășite momentele de colici și chin din primele luni, odată uitate nopțile nedormite și reprizele de plâns parcă nesfârșite, odată reglat programul meselor și al somnului de noapte, lucrurile au devenit de-a dreptul frumoase și lipsite de dificultate. Îmi place enorm să mă ocup de ele și mă descurc perfect fără niciun ajutor…

Iar acum să mă laud puțin cu fetele mele! 😛

Necazul și neputința alăptării la sân au făcut ca – până la urmă – să existe și o parte bună în toată acestă poveste. Măzărichile au program fix de masă, 4 mese/zi și mănâncă în 15, maxim 20 de minute, uneori chiar mai repede… Le hrănesc simultan, așezată pe pat, cu una întinsă pe picioarele mele și cealaltă sprijinită pe o pernă alături, cu fața spre mine. Cu fiecare mână țin un biberon și facem de fiecare dată întrecere care mănâncă prima… În timpul meselor le recit poezioare și le cânt cântecele copilăriei noastre, le povestesc vrute și nevrute, iar ele nici nu clipesc! Seara, la băiță, e distracție maximă, râsete, chiuituri, plescăituri… iar somul de noapte a ajuns deja de aproape 8 ore: de la 23 seara până la 7 dimineața. Dimineața, după ce au mâncat și le-am schimbat scutecelele, e momentul lor de glorie: atunci sunt cele mai active, cele mai chițăitoare, cele mai dornice să ne jucăm și să ne iubim! Iar restul zilei sunt cuminți fără excepție, râd, se joacă una cu cealaltă, mai ațipesc câte 1 oră maxim… și nu-și doresc decât să mă vadă mereu lângă ele și să ne jucăm.

Deși le strâng mereu la piept și le pupăcesc fără număr-fără număr, din fericire  n-au nevoie să adoarmă în brațe sau să fie tratate special înainte de somn. Seara, la culcare, le așezăm în pătuțurile lor, le pupăm, le acoperim, le mai zâmbim puțin și ele nouă înapoi și le lăsăm să adoarmă. În câteva minute amândouă visează deja!

[slideshow]

Totul se petrece, între noi, cu calm și zâmbet. E secretul cu care am reușit să atingem toate trei acest echilibru atât de important! Eu sunt mereu calmă, veselă, zâmbitoare, drăgăstoasă… iar ele copiază întocmai gesturile și atitudinea mea și-mi răspund cu aceeași paletă de reacții: zâmbete, gângureli, tandrețe, fericire. Nu țipăm niciodată la ele și nici nu ridicăm tonul între noi, nu le bruscăm, nu ne supărăm pe ele… iar ele se simt iubite și ocrotite, iar atmosfera aceasta de calm și afecțiune e probabil cea mai importanța pentru liniștea lor. Mămica Zen, cum mi s-a spus de mai multe ori, în ultima vreme! 🙂

Bun, recunosc, sunt și zile când încă le mai supără burtica, sau sunt mai agitate din oarecare motive, când sunt mai supărate pe viață și e mai greu să le readuc la starea obisnuita… Dar nu e nimic inposibil nimic complicat, nimic ce sa nu aiba o solutie. Am ajuns sa cred cu tărie că totul ține de starea psihică a mamei, de atitudinea ei, de tonusul ei psihic… O mămică obosită, necăjită, stresată, va transmite automat toate aceste stări și copilului ei, care imediat va deveni și el agitat, va plânge, va solicita și mai tare nervii mămicii… De ce, când totul poate fi făcut atât de ușor?!

Am învățat să las deoparte micile activități casnice, în această perioadă cât măzărichile reclamă încontinuu prezența mea. Nu e nevoie de curățenie permanentă, nici de frigiderul plin mereu de mâncare gătită, nici de cine știe ce eforturi supraomenești de a ține casa lună și bec. Sunt mămică, jobul meu e să am grijă de copii mei, iar energia și timpul meu sunt dedicate exclusiv familiei mele…

Acestea sunt măzărichile mele, într-o dimineață oarecare, după ce ne-am jucat și am păpat bine și ne-a cam luat somnul de la atâta “efort”… 🙂