5 luni de măzărichi

Aug 24, 2010 by

Cum spuneam, întrucât Sofia a refuzat să facă alte declarații oficiale, iar Natalia a protestat și ea, cufundându-se într-un somn adânc și plin de vise ciudate, nu-mi rămâne decât să las elementul surpriză să ne ghideze, în perioada următoare, în ceea ce privește evoluția lor…

Anticipăm, cum spunea și Sofia, apariția primilor dințisori cândva, într-un viitor extrem de incert, dar ne “bucurăm” deja de câteva din manifestările specifice: hipersalivație, gingii ușor umflate și alburii, nevoia de a-și mușca pumnii încontinuu, mârâială în unele momente, plus o chestie ciudată despre care tocmai am citit, faptul că se trag amândouă de urechi… 🙂

Măzărichile cresc încet și sigur. Sofia cântărește acum 5850 gr, iar Natalia 5710 gr. Nu e mult pentru vârsta lor, dar e enorm – comparativ cu greutatea de la naștere… Ne declarăm, ca părinți, foarte mulțumiți de evoluția lor! Din păcate n-am reușit să le și măsor, deci voi face cât de curând un update cu lungimea fiecăreia… însă anticipez un minim de 63 cm la fiecare! 😛

Despre cât sunt de cuminți și de drăguțe cu mine, făcându-mi viața mult mai ușoară decât speram, m-am lăudat deja… În afară de sănătate pentru noi toți, nu-mi pot dori nimic mai mult!

p.s. Această însemnare corespunde datei de 25 august, deși counterul editorului de blog ne întinerește cu 1 zi! E ora 02:43 dimineața și sunt sigură că 24 august a fost ieri! 😀

10 Comments

  1. luci & criss

    la multe , multe lunite, buburuzelor!!!sa cresteti mari si sa fiti sanatoase!va imbratisam cu drag si ciocnim virtual cu voi un pahar de…laptic!

    • La multe, multe clipe frumoase împreună cu nașii noștri dragi!!! 😛
      Vă pupăm și vă invităm la lapte cald!

  2. va doresc din suflet la cat mai multe lunite si dintisori care sa iasa repede si cu cat mai putin chin! Cad despre diversificare, pofta buna! 😉

    • Am decis să mai amânăm diversificarea cel puțin o lună… Deci e liniște momentan.
      Cât despre dințișori… Doamne dă să mai treacă jumătate de an până acolo! 😀
      Mariei, însă, îi urăm să scape de chinuri cât mai repede, sărăcuța… 🙁

  3. Lacri

    Sa va traiasca mazarichile , sa creasca mari si sanatoase! Cat despre cumintenie…..hmmm ,asta da fete cuminti!

  4. Multe luni pline de sanatate, bucurii si noroc! Spor la diversificare si pofta mare pentru mazarichi ;).Mami , urmeaza o perioada plina…..cu de toate ;).Refuzuri , placere , inventii de retete pt bebe , aventuri ce sa mai ;).Spor!

    • Așteptăm cu nerăbdare și puțină teamă de toate-le… 😀 Dar sunt sigură că o să ne adaptăm la toate și, cu așa fetițe cuminți și o mămică relaxată și curajoasă, o scoatem noi la capăt cumva!

  5. La multe lunite dragi mazarichi!

    • Mulțumim asemenea!
      Suntem și noi în vizită pe blogul vostru, printre picături… Bine v-am descoperit!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.