Sensul vieții
Liniștea și pacea descoperite de câteva luni încoace valorează mai mult decât toți anii de tumult și dulce nebunie, atât de regetați până de curând…
Nu-mi mai e frică de nimic, pentru că am cunoscut cele mai frumoase clipe, cele mai pure emoții, cele mai delicate atingeri, cele mai blânde, inocente și pline de încredere priviri… A fi mamă este cea mai frumoasă meserie din lume!
Mi-e teamă doar de moarte, de trecerea din lumea aceasta înainte de a te fi bucurat de tot ce viața îți poate oferi frumos! Iar frumosul cel mai pur – am descoperit acum – stă în simplitate. Opulența, grandoarea, dantelăriile complicate bucură ochiul, orgoliul de a-ți sta la picioare și poate buzunarul doldora, însă ceea ce rămâne cu adevărat frumos și se imprimă în memorie și pe retină deopotrivă este frumosul simplu, frumosul minimal, însă infinit mai bogat în senzații…
Am vizitat cândva Peleșul și am fost uimită să constat câtă atenție pentru detalii, câtă finețe, câtă eleganță respira – chiar și după atâția ani – acel loc de poveste… Aș fi dat orice, în acel moment, să pot trăi și eu așa, asemeni regilor! Însă acum, privind în urmă, nu-mi mai amintesc nimic. Dar pot oricând descrie, până la felul cum era așezată fața de masă și până la felul cum bătea lumina pe ea, locul unde am luat masa după vizitarea Peleșului: o terasă de lemn, suspendată deasupra unei văi abrupte, cu un peisaj sublim, cu verdele crud al munților și gulerele lor albe, de zăpadă necălcată de piciorul omului de rând, umplând zările, cu aer răcoros și tare și miros de brad și fân proaspăt cosit, cu lătratul unor câini ciobănești pierduți undeva în vale, cu băncuțe de lemn bălțuit, acoperite cu blănuri moi de oaie și fețe de mese în carouri alb cu roșu, cu turiști veseli, gălăgioși și roșii în obraji…
Micile plăceri ale vieții… ele dau acum sens existenței mele, ele sunt cheița ce se învârte mereu undeva la nivelul conștiinței și mă ține în mișcare, îndreptându-mi atenția și pașii numai spre oameni frumoși, spre lucruri frumoase și simple, spre momente de trăit cu fiecare simț. Și simt că sunt doar la început de drum!
Small plesures… imagini pe care le-am devorat parcă cu toate simțurile, simțind în nări mirosul de așternuturi curate, de cafea și de vânt rece, simțind sub tălpi atingerea nisipului aspru și umed, ascultând spargerea lină a valurilor în timp ce un apus magnific îmi mângâie obrajii…
Acest film este despre mine cum nimic altceva n-am descoperit până acum să fie mai mult.
August 23rd, 2010 at 9:07 am
iti impartasesc credinta ca micile bucurii dau sens vietii si totodata ca momentul nasterii primului copil e un prag pe care odata ce il treci iti schimba (uneori) radical perceptiile. sa fiti bucurosi impreuna cu frumoasele mazarici!
August 23rd, 2010 at 5:45 pm
Cred că fiecare femeie, odată ajunsă mamă, gândește la fel…
Și, ca să nu fim rele, probabil că și mulți tați…
August 31st, 2010 at 9:13 am
[...] Am descoperit sensul vieții… Și am uitat să spun! Etichete: micile placeri ale vietii, sensul vietii, small [...]
August 31st, 2010 at 9:49 am
Putini sunt cei care ajung cu adevarat in viata sa se bucure de lucrurile mici care sunt in fapt maretia acestei ” banalitati” vazute de altii.Filmul m-a uns la suflet pentru mesajul atat de emotionant cat si pentru caldura vocii si a limbii ce ne transmite bland sensul unei minunate vieti!
August 31st, 2010 at 10:11 am
August 31st, 2010 at 10:19 am
from little things, big things grow. pana la cer!
welcome to the happiness club, mamico!!
September 2nd, 2010 at 6:43 pm
Amira, Gabi, Alina… suntem binecuvântate… Mai mult nici nu pot spune!
Restul devine, încet-încet, cu totul neimportant…