Scurtă incursiune în vacanța măzărichilor

Jul 14, 2010 by

Ni s-a reproșat în mai multe rânduri că nu mai scriem nimic pe blog de când cu vacanța la Timișoara.

Asta se întâmplă pentru că nu suntem nicidecum în vacanță. Nu avem room-service, nici bufet all-inclusive (deși în frigider găsim oricând ceva de pus în gură, pe fugă), nici cameriste care să adune după noi… Avem doar spiritul de vacanță. Zilele zboară una după alta, poate mult prea repede, consumate în plimbări lungi pe afară, întâlniri cu vechi prieteni, nopți caniculare și somn pe apucate, cum ne obișnuisem deja. Măzărichile au dormit pe toate terasele din Timișoara, s-au plimbat prin toate parcurile și au făcut cunoștință cu o mulțime de lume…

Am venit la Timișoara pentru că nu mă descurcam singură cu măzărichile și părinții mei s-au oferit să mă ajute. Speram să mă odihnesc, s-o las pe buni-buni să se ocupe de fete după-amiaza, iar eu să pot recupera, încet-încet, din somnul prea puțin și prea fragmentat al ultimelor 3 luni. Însă, odată ajunsă aici, n-am putut lăsa lucrurile să se petreacă în acest fel. E prea frumos acest oraș, sunt prea multe locuri de străbătut, prea multe parcuri pentru lungi plimbări, piețe cu nenumărate terase, oameni cu care vreau să-mi petrec timpul, ca să stau acasă și să dorm! Prea dor mi-a fost de acest oraș, de minunatele locuri familiare, ca să nu profit și să mă reîncarc cu frumusețea lor…

Iar măzărichilor le priește de minune acest program încărcat, pentru că nicăieri nu dorm mai bine ca la umbra copacilor, legănate de mersul căruciorului… Facem poze peste poze, ne jucăm, râdem și gângurim… și fiecare zi le schimbă, parcă, cu ceva. Sunt tot mai vesele, mai active, mai comunicative, mai îndrăznețe… nu mă satur de ele, oricât timp am petrece împreună!

Iar seara adormim cu pătuțul lor – pătuțul de lemn al copilăriei mele – lipit de patul meu acum de mamă, ținându-ne de mână… cu degețelele lor firave, mă strâng cu atâta putere și cu atâta insistență, de parcă fără mine acolo s-ar sfârși lumea pentru ele… și asta nu poate decât să mă bucure mai mult decât pot descrie în cuvinte, pentru că sunt dovezi ale faptului că mă simt aproape și că au nevoie de mine acolo, în viața lor, așa cum și eu am nevoie de ele și nici nu-mi mai pot imagina viața fără ele lângă mine.

Și pentru că poze am postat pe Facebook în tot acest timp, mă rezum la a vă prezenta noua generație a familiei noastre, așa cum crește ea de la an la an…

Sofia, 3 luni și 16 zile (11 iulie 2010) vs. Matei, 3 luni și 10 zile (1 mai 2008).

Matei, 3 luni și 16 zile (7 mai 2008) vs. Natalia, 3 luni și 14 zile (09 iulie 2010).

Related Posts

Share This

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.