This is the beginning of a beautiful friendship!

Jun 22, 2010 by

Natalia încerca de ceva vreme să adoarmă. Alături, Sofia scâncea încet, cu scurte reprize de plâns mai agitat – care o tot trezeau pe Nati din toropeală. Eu, cu aparatul foto alături, încercam să surprind un zambet pe buzele vreuneia dintre ele, ca să-l imortalizez.

Dintr-o dată Nati, parcă agasată de zgomotul de fond interminabil al Sofiei, a întins o mânuță, a bâjbâit câteva secunde în lateralul ei căutând ceva cu coada ochiului, apoi…

Taci odată! Gata, nu mai pânge, sunt aici cu tine!… O să fie bine totul! parcă i-ar fi spus, cu un singur gest mai emoționant decât o mie de cuvinte.

Sofia s-a liniștit imediat și au adormit amândouă, ținându-se strâns de mânuțe. Dacă aș fi avut o piatră de moară pe suflet, s-ar fi ridicat ca fumul la cer în acel moment.


Related Posts

Share This

4 Comments

  1. N am cuvintele la mine , sincer, sa pot scrie mai frumos decat ai facut o tu.Ultima fraza este ….tot ce am putea spune!

    • Şi eu mi-am găsit cu greu cuvintele ca să descriu, măcar pe aproape, emoţia ce m-a cuprins… E incredibil, sunt atât de mici şi totuşi am observat deja o legătură atît de strânsă şi puternică între ele!

  2. Arturicii

    Asa sa fie, sa ramana prietene toata viata!

    Si pentru ca vorbim de inceputuri, iata primul tau mesaj din odiseea de mai-iun 2010 🙂

    “Autor: Jocurban
    Raspuns la: 08/09/2009 13:58:00
    Mesaj:

    Salutare tuturor viitoarelor mamici,

    Ma alatur si eu grupului vostru, cu speranta ca Dumnezeu va avea grija de noi toate si vom avea parte de copii sanatosi si frumosi.

    Sa ma prezint: ma numesc Carla, am aproape 30 de ani si nu sunt noua pe forumul DC, insa am preferat sa o iau de la capat cu un nume nou, din cauza unor mai vechi divergente pe alte topicuri… pe care n-as vrea sa le aduc aici, in acest loc atat de frumos.

    Datele mele “tehnice” sunt: UM: 02.08.2009, doua teste de sarcina pozitive efectuate dupa 31 de zile de la UM, data probabila a nasterii: 09.05.2010.

    Sunt la prima sarcina, am mari emotii si o multime de ganduri infricosatoare cu privire la sanatatea copilului… 🙁 Eu sunt mai anxioasa de felul meu, cred insa ca acum va fi nevoie sa ma inscriu si pe forumul cu consiliere psihologica, altfel nu stiu cum o sa ies cu nervii din toata afacerea asta! 🙂

    Maine dupamiaza am programare la eco, teoretic am 6 saptamani de la ultimul CM, deci ar trebui ca ecografia sa imi dea informatii relevante… apoi ma voi apuca si de analize, in cursul saptamanii viitoare.

    Sper sa iasa totul bine maine, am niste emotii ingrozitoare!
    Revin cu detalii dupa consumarea momentului.

    Felicitari tuturor viitoarelor mamici si sper din suflet sa avem, toate, parte de sarcini cat mai usoare!”

    Pupici la Mazarici de la Arturici

    • Vai, Ioana… parcă ar fi trecut deja un secol de atunci! 🙂
      Ce zboară timpul, incredibil! Ce surpriză frumoasă mi-ai făcut…
      Pupici la Arturici, cu mare drag!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.