Ne jucăm de-un an!

Jun 21, 2010 by

22 iunie 2009

Când am scris pentru prima oară pe acest blog n-aveam nici cea mai vagă idee cum va arăta astăzi viața noastră… Aveam speranțe, vise, da! Dar dacă cineva m-ar fi pus să mă privesc într-o oglindă a viitorului și m-aș fi văzut așa cum sunt acum, cu aceste două făpturi minunate în brațe, l-aș fi numit șarlatan și aș fi râs cu poftă de totată această neverosimilă nebunie.

Mi-amintesc însă, perfect, discuția extrem de pragmatică pe care am purtat-o cu Dragoș într-o seară de vară, la un pahar de vin…

Eram deprimată, furioasă, chiar începusem să plâng. Firma la care lucram fusese atinsă de criză cu câteva luni în urmă și, ca măsură de austeritate, după modelul tipic românesc al altor companii, patronii deciseseră să ne reducă la minim salariile, pe cartea de muncă. Eu ținusem cu dinții de salariul meu pentru că era unica mea șansă de a obține un credit la “Prima Casă” și, nu mai puțin important, pentru indemnizația de creștere și îngrijire copil recent aprobată la  85% din salariu.

Acestea fiind planurile noastre de viitor, la ce să mai așteptăm?! Dacă situația se va înrăutăți și vom pierde și mai mult? Eram în toiul planurilor de nuntă și ne doream să devenim părinți în viitorul apropiat… așa că am decis să nu mai amânăm.

Măzărichile nu s-au lăsat deloc așteptate, pentru că după numai două luni am rămas însărcinată, undeva chiar în perioada cununiei civile. Apoi am aflat că primisem nu una, ci două măzărichi! Iar restul povestirii a rămas mărturie aici.

În 22 iunie anul trecut am deschis acest blog simțind că va urma o călătorie de viață minunată, pentru care aveam nevoie de un jurnal de bord. Nu voiam să se piardă nimic din ceea ce ni se va întâmpla, nu voiam să uit micile detalii care ar fi putut bucura, cândva, urechile și ochii copiilor noștri. Și chiar dacă, în timp, am câștigat o mulțime surprinzătoare de dragi cititori, n-am uitat nicio clipă că scopul acestui spațiu virtual nu este unul de opinie personală, ci doar un caiet de amintiri pentru măzărichile noastre, cu cât mai multe file…

Și vreau ca de acum, pe mărură ce măzărichile vor crește, să imprim un ton cât mai copilăresc acestui blog, cât mai ușor de citit și de înțeles pentru ele, cu cât mai puține amintiri urâte și cât mai multe momente mărunte, dar pline de farmec pentru familia noastră.

Dumnezeu a fost bun cu noi. În numai 1 an mi-a pus în brațe două minuni de care nu-mi va ajunge o viață să mă bucur. Mi-a dat un soț până acum minunat, care ne iubește enorm și suntem fericiți cum nici nu visasem că voi fi vreodată. Ne-a dar chiar și o căsută a noastră, în care ne vom muta cândva și ne va fi mai bine ca oriunde. Pentru toate acestea mulțumesc în fiecare clipă și mă rog mereu să nu se piardă nimic din ceea ce avem acum, să nu se strice niciodată vraja, să nu ne ia înapoi nimic din ceea ce ne-a oferit cu atâta generozitate.

Să rămână într-un ceas bun!

Related Posts

Share This

2 Comments

  1. Multi ani de acum inainte de bloguiala!De fapt, de completat jurnalul celor doua fetite minunate din dotare ;)!E minunat sa completezi pagini din viata lor si cred ca va fi la fel de minunat si incantator pentru ele sa descopere, atunci cand va fi timpul , acest jurnal!Multa sanatate!

    • Atât îmi doresc și eu, să se bucure măzărichile cândva de toate aceste rânduri, pe care poate – altfel – în timp le-aș uita…

      Mulțumim de urări! Multă sănptate și vouă!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.