Decalogul creșterii măzărichilor

Jun 10, 2010 by

Am mai spus-o, în unele privințe am idei puține și fixe. Este și cazul regulilor de creștere a copilului, pe care mi le-am fixat temeinic în minte, muuuuuuuuult înainte de a deveni mămică. Parte din ele s-au bazat pe felul în care eu am fost crescută, parte din teorie și probabil cea mai mare parte s-au născut din observație și analiza logică a felului cum alte mame din jurul meu au ales să-și crească copiii…

Știu că nu există un adevăr absolut și fiecare mămică își stabilește propriul set de reguli care funcționează în cazul său și pe care ea le simte ca fiind corecte, la modul subiectiv… nu dau cu parul în capul nimănui! 🙂 Sunt însă lucruri care pe mine mă depășesc, de exemplu replica plină de comoditate și resemnare: “Vai, dar așa s-a învățat (referitor la un lucru “rău”) și nu-l pot dezvăța… N-am ce să mai fac!” … Păi cum așa?! Să nu uităm că orice învăț are și un dezvăț… nu cred că e imposibil, cu puțină muncă de convingere, cu răbdare și cu nervii tari, să dezveți copilul indiferent de ce. Să nu uităm, totodată, că educarea copilului este un proces continuu, care începe încă dinainte de naștere și poate dura atâta vreme cât părintele are dorința și interesul să o facă, pentru copilul său. Niciodată nu e prea târziu să corectezi o deprindere greșită.

Iată, prin urmare, regulile mele “de aur”, pe care le las aici mărturie a bunelor mele intenții… Dragele mamii măzărichi, aveți aici dovada că am încercat! 😀

  1. Rutina e sfântă. Măzărichile trebuie să știe când sunt orele de masă, de joacă, de somn, de băiță… și să învățăm împreună să le respectăm, cu mic cu mare, pentru că ele asigură o creștere armonioasă, liniștită și ordonată… Excepțiile vor fi atent selectate, astfel încât să ne bucurăm toți de “beneficiile” lor. 😉 Deocamdată lucrăm la acest aspect, nu ne iese în toate privințele, dar perseverăm…
  2. Nu voi culca măzărichile, noaptea, în patul nostru. Am luat această decizie nu atât din considerente de securitate (poți lovi sau chiar asfixia copilul în somn), cât și din motive de igienă (respirația noastră, așternuturi transpirate etc.), de poziție corectă în timpul somnului și mai ales de obișnuință (părinții au nevoie de intimitatea lor, iar copii trebuie să învețe de mici să fie autonomi). De aceea măzărichile au pătuțurile lor, de lemn, cu saltea tare de cocos, în care pot dormi liniștite și neînghesuite. Știu că e mai comod cu copilul lângă tine (dar când am decis să facem un copil, am luat în considerare și faptul că nu ne va fi comod mereu, nu-i așa?!) și o-ho! în cazul meu ar fi și mai comod decât cu un singur copil, însă am văzut de prea multe ori cum decizia de “numai câteva seri, până se calmează!” a devenit “numai până la 3 luni!” , iar apoi s-a tranformat în 3 ani sau chiar mai mult… și mă întreb dacă acei copii se dezvoltă sănătos mental și dacă între cei doi soți mai există vreun alt raport de comunicare în afara celui de părinți…
  3. Nu voi ceda la plânsul de șantaj…  de exemplu acel plâns de seară, care-i aduce pe unii părinți în postura permanentă de a adormi copilul legămându-l în brațe, cu orele… și care, recunosc, pe mine mă ține momentan seară de seară cu scăunelul lângă pătuțurile măzărichilor, ținându-le suzeta în gură, pentru că de câte ori o scapă, de atâtea ori plâng amândouă și nu mai reușesc să adoarmă nicicum. Am ales să fac asta pentru că și așa dorm prea puțin și plâng prea mult din cauza colicilor, dar de îndată ce vor învăța să-și țină singure suzetă sau vor scăpa de colici, situația se va schimba. Sper! 😀
  4. Nu voi face compromisuri legate de igiena măzărichilor. Indiferent cât sunt de obosită seara, nu voi renunța la băiță, pentru că ea le induce un somn mai relaxat și mai odihnitor; indiferent cît mi-e de somn noaptea, le voi schimba scutecul dacă e murdar, că să poată dormi liniștite și curate; imediat ce vor pricepe le voi învîța să se spele pe mâini, pe față, pe dințisori… pentru că toate aceste deprinderi de igienă le vor rămâne pe viață și nu e deloc prea devreme să învețe de mici să fie curate.
  5. Nu voi hrăni măzărichile la TV și nici nu le voi planta în fața lui, ca să-mi fie mie lejer. Aici includ atât faza primară, de alăptat în fața tv-ului, moment care ar trebui să fie de maximă atenție și intimitate între mamă și copil, nu de urmărit emisiuni tv, ca să treacă timpul… cât și alergatul ulterior cu castronelul, prin toată casa, după măzărichi, sau hrănitul lor cu ochii în tv, ca să le distragă atenția. Ah, da… iar aici am scris despre un alt motiv pentru care nu vreau să obișnuiesc măzărichile la tv.
  6. Voi hrăni măzărichile cât mai sănătos. Voi încerca să gătesc cât mai mult și mai proaspăt pentru ele, evitând – de exemplu – să cumpăr borcănașe din comerț, cu piureuri gata preparate… Voi încerca să le prepar dulciuri de casă, în locul bomboanelor și jeleurilor pline de E-uri și sucuri proaspete, naturale, în locul celor îmbuteliate. Le voi feri cât pot de a-și forma obiceiuri de fast-food, de a considera ieșirea la McDonalds o sărbătoare de familie sau chipsurile gustarea lor preferată… Și le voi pune pachețel pentru la școală, chiar dacă mă vor urî pentru asta! 😀
  7. Nu mă voi descărca nervos pe copii, chiar dacă e vina lor pentru starea mea de tensiune. Și mai ales acum, cât sunt mici  și nu înțeleg nimic, nu voi țipă la măzărichi și nu le voi brusca, oricât aș fi de obosită  (fizic sau psihic) și oricât de tare m-ar scoate din minți.
  8. Măzărichile nu vor purta bijuterii, cât sunt mici. Sper să nu se simtă nimeni ofensat, dar eu nu apreciez deloc obiceiul de a decora bebelușul cu lănțișor, cruciuliță, brățară sau alte zorzoane care n-au altă menire în afară de a răni pielea copilului, accidental. Dacă vreau să-mi arăt “valoarea”, mai bine pun pe mine o bijuterie în plus, decât pe copil… e de mai mult bun-gust. Nu vreau că măzărichile să crească învățând că  “haurul” te face mai prețios decât ești ca om gol.

9.  Nu voi proteja măzărichile în exces. Nu le voi limita accesul la aer curat doar pentru că e frig afară, la oameni pentru că au microbi,  la a pune mâna pe jos și apoi în gură, pentru că se îmbolnăvesc… Nu le voi feri de animale, de aceea Scumpa a rămas cu noi și le așteaptă să crească și să o tragă de coadă… 😛 Iar dacă vreodată vom avea condiții, le vom oferi și un cuțu mic și drăgălaș, să-și poată manifesta liber dragostea pentru animale.

10. Nu mă voi cenzura să-mi iubesc măzărichile. Nu-mi va fi rușine să fiu afectivă cu ele, să le drăgălesc, să le ofer toată dragostea mea, manifestându-mă în orice fel voi simți nevoia. Am zis!

Related Posts

Share This

18 Comments

  1. Si tare bine ai zis!! Foarte sanatoase principiile tale! Subscriu intru totul la ele, cu o singura obiectiune: plansul de santaj – seara nu adoarme in brate decat daca o face cumva in timp ce papa 🙂 , dar in timpul zilei este disperata de-a dreptul daca ramane singura in camera si urla cu toata puterea, asa ca se plimba peste tot cu mine, inclusiv la intins/strans rufe, fie in scoica fie intr-o improvizatie de sling – cel putin pana soseste cel pe care l-am comandat. Cu adormitul in brate, am avut o etapa de cateva saptamani bune, dar doar in perioada in care era chinuita de colici si caldura mea ii mai alina durerile sau dupa episodul diareeic, atunci cand burtica ei era un veritabil zacamant de gaze si o chinuiau cumplit basinutele 😛 … eu nu am intalnit pana acum adult sa elimine gaze in asemenea hal. Nu consider ca am cedat, ci doar ca i-am alinat suferinta, iar cand aceasta a trecut, am revenit la obiceiurile sanatoase. 🙂

    btw, ma bucur ca am intalnit inca o mamica anti bijuterii la bebe. In afara de cercei nu o sa vada altceva pana cand nu va fi suficient de mare sa ceara singurica. … bine si aici o sa fac o exceptie, la botez o sa ii pun bratara gravata pe care a primit-o taticul ei, inca dinainte de nasterea gazei. O sa ii fac lui acest hatar; dar doar atunci! 😉

    Iti doresc din tot sufletul sa reusesti sa faci ceea ce ti-ai propus, exact asa cum ti-ai propus.
    Pupam cu drag.

    • Of, noi, mamele începătoare, suntem pline de “prințipii”… dar cred că va fi vai steaua noastră în câteva luni! 🙂

      Parcă văd că ajung să tai peste toate regulile, numai ca s-o scot cumva la capăt cu teroristele astea două… 😀 Și nici Maria, după cum își arată deja personalitatea, nu cred c-o să vă menajeze pe voi! 😛

      p.s. O, da!!! Gazele…. o-ho! 😛

      • Ai dreptate, macar avem principii! 😀 😀 😀

        Eu chiar vreau sa fac o analiza amanuntita a concesiilor pe care le voi face. Sunt tare curioasa ce o sa se aleaga din principiile astea dupa un an…
        comparam?? 🙂

  2. La un copil atat de mic nu exista plans de santaj ci doar nevoie de mama

    • Andra, din acest punct de vedere ai perfectă dreptate, însă tu te referi la motivația pentru care copiii plâng în acest fel, eu mă refer la acțiunea în sine. Normal că nu e un șantaj propriu-zis, dar tocmai această nevoie de mami, sau de tati, sau de oricine care să fie prezent lângă ei pentru un motiv sau altul (să-i legene, să le pună suzeta – cum e cazul nostru, pentru a le fi alinate durerile de burtică – cum e cazul Cojocarilor și al nostru după masa de noapte etc.) este cea care ne aduce pe noi din nou și din nou lângă pătuțuri, cu orele – în cazul nostru, iar pe seară ce trece măzărichile par să aibă nevoie de mai mult și mai mult timp pentru a adormi, luptându-se cu Suzi…

      Aș vrea să le pot ține în brațe non-stop, dacă aș putea, pentru că și eu am aceeași nevoie de a fi mereu cu ele, însă efectiv nu mai am timp seara de nimic în acest fel, moment în care pe lângă adormirea lor trebuie să mă mulg, să adunăm prin cameră după ele, să clatesc hăinuțele lor (eu sau soțul), să punem și noi ceva în gură, apoi să picâm lați. Cam așa arată programul nostru de seară și crede-mă că a sta lângă ele cu scăunelul, ținându-le suzetele în gură printre zăbrelele pătuțului mi se pare o soluție disperată, care nu duce niciunde.
      Cred că un copil care știe să adoarmă singur, frumos, după ce a fost pus în pătuț și i s-a făcut un ritual personal de culcare (poveste, pupat etc.) nu e neapărat un copil care nu-și satisface nevoia de a fi aproape de părinți… dimpotrivă. Problema e să învățăm noi să facem asta natural, fără să chinuim măzărichile… 🙁

  3. ayandari

    Cu exceptia a 3 reguli din cele mentionate mai sus, restul intru totul de acord cu tine.Ca si adra-bell, cred ca la varsta mazarichilor, nu pot plange ca sa santajeze ( mai tarziu da, acum sunt mult prea mici s-o faca )deci ar fi bine cat mai multa apropiere de ele, la regula 7…mai povestim cand vor face mazarichile 10-11 luni si vor merge in 4 kabe sau in picioare si regula nr.8 -eu sunt una din mamele care si-a “decorat” copilul cu o bratara fina de aur la o mana.Nu cred ca acest lucru il va invata ca ” haurul” il face mai valoros si nici nu cred ca la aceasta varsta se poate crea la un copil o anumit scara de valori pe care o va avea ulterior in viata.Pur si simplu este o chestie fina si draguta, la alegerea parintilor, nu este deloc nociva si nici nu il invata sau dezvata de anumite chestii.In general purtatul bijuurilor este o optiune a fiecaruia, nu cred ca a purta bijuuri ne face mai buni sau mai rai, mai valorosi sau mai putin valorosi.Lucururile se vad oarecum distorsionat la noi in tara, datorita lanturilor de aur cu grosimea celor de la garaj, purtate de-o anume etinie si toti ceilalti facem asocierea nepotrivita.Iar a purta eu 7 lanturi la gat ar arata intr-adevar ca sunt de neam prost decat daca al meu pusti are o bratara super fina la manuta.( mi-am spus parerea, nu m-am ofensat ) 🙂

    • Ca să răspund și eu punctual, în legătură cu plânsul de “șantaj” am detaliat ce simt eu în răspunsul pentru andra_bell. Pe de altă parte, ca să fiu complet sinceră, nu o dată l-am găsit pe tati adormit cu fetele în patul nostru, atunci când eu m-am ocupat de alte treburi afară din cameră, iar el a fost prea obosit pentru ritualul scăunelulu… deci nici “regula 2” nu stă foarte bine în picioare, dar eu încerc să o respect și mereu le pun pe măzărichi înapoi în pătuțuri, chiar dacă de cele mai multe ori se trezesc din nou și trebuie reluată mare parte din procesul de adormire.

      Punctul 7, oh… sper din suflet să îl pot respecta, cred că cel mai important acum e că-mi doresc să fie așa și să încerc să nu pierd asta din minte, atunci când mă simt copleșită. Noi vorbim aici de extreme, eu îmi doresc să nu ajung tipul acela de mamă isterică, ce se revarsă abuziv pe copii și defulează pe cei mici și lipsiți de apărare toate frustrările acumulate peste zi…

      În legătură cu bijuteriile, fac și eu diferența între o bijuterie finuță și “haurul” purtat ostentativ de anumite categorii de persoane… Însă pur și simplu cred că la cei foarte mici nu-și are rostul, fiind totodată periculos pentru siguranța lor (am prieteni ai căror copil a pățit-o rău de la cruciulița prinsă, culmea, nu pe lănțișor – ca să nu se rănească, ci pe brățara de la mânuță, pe care a băgat-o în guriță și s-a rănit urât la gingii)… Mă bucur că nu te-ai ofensat, sunt părerile noastre personale și fiecare putem proceda cum dorim…

      • ayandari

        Cred ca la regula nr 2.depinde foarte tare si de copil.Ayan,spre exemplu, este genul acela pe care nimeni,niciodata nu l-a adormit.Il puneam in patut si intr-un minut era adormit.Acum, de cand s-a marit, adoarme tot singur ( in sensul ca nu-i trebuie mangaiat, bibilit, povestit ) dar…dar adoarme doar langa noi, in patul nostru.Il mutam fix la o secunda dupa ce s-a culcat in patutul lui si asa doarme intreaga noapte.Daca il pun direct in patul lui e dezastru, plange pana lesina si nici nu doarme asa ca prefer sa nu-l agit inainte de somn, il iau la noi in pat si eu imi vad de ale mele ( tv, citit, povesti cu sotul ) iar el se culca cuminte.
        Despre regula 7…nici eu nu-s de acord sa te razbuni pe copil pentru nervii cotidieni , sa devii isteric.De tipat insa, vei mai tipa cred eu, ca fac la un moment dat atatea boacane ca efectiv te lasa nervii.Si aici insa depinde enorm de copil.La Ayan daca tip nu o scot nicicum la capat, se incapataneaza si face mai rau,cu cat ii vorbesc mai calm cu atat percuteaza mai bine.M-am mulat tot dupa el ca sa am rezultatele dorite.Este suficient sa-i spun pe un ton foarte serios si grav cuvantul “nerusinatule” ca plange imediat si vine sa ma ia de gat.
        Cu bijuurile…pana acum nu l-a incomodat cu nimic bratarica aia, de acum incolo abia ma gandesc sa i-o scot caci a inceput s-o roada cu dintii si ma tem pentru smaltul dintisorilor lui.

  4. Multa rabdare va dorim dragi parinti.Si consecventa.Sunt de acord cu regulile voastre.E foarte adevarat ca invatul are si dezvat.Noi am trecut printr o perioada dificila , legata de utilizarea biberonului, insa s a rezolvat destul de repede.Nimic nu este imposibil , tine de tine ca parinte sa i insufli principii sanatoase de mic, chiar din scutece ;).Totusi cred ca atunci cand vor mai creste , pe ici pe colo sigur veti mai apela la mici concesii 😉 , insa nu unele care ar leza educatia intr un mod foarte profund.Numai bine si sa fie asa cum v ati propus.Va pupam cu drag!

    • Avem nevoie de răbdare și consecvență, întradevăr, mai ales cu două dinamite în casă… Iar treaba cu învățul și dezvățul momentan e pură teorie, pentru că – până la urmă, sunt o mămică fără pic de experiență practică și stiu foarte bine că nu întotdeauna teoria și practica se pupă la fix…

      Ceea ce-mi doresc să-mi rămână ca și principii de creștere a copiilor sunt doar linii generale de acțiune și judecată, nu reguli bătute în cuie. Sunt convinsă că vor fi excepții cu nemiluita, că unele poate se vor schimba cu totul… nu țin cu dinții de ele, dacă se vor dovedi nesănătoase sau nefolositoare… Vreau doar să greșesc cât mai puțin în educația măzărichilor! 🙂

  5. Gabriela, chiar așa, hai să comparăm! 😀 Am zis! 😀 Pun reminder pe telefon acum!… 🙂

  6. Ayandari, ce face micuțul tău nu se pune, la regula cu pătuțul… e tot un ritual de culcare și cel cu adormitul lângă părinți… important e că apoi n-are probleme cu somnul, la locul lui…

    Eu mă refeream la extreme. Ca să dau un exemplu, în maternitate am avut o colega de salon, aflată la a doua naștere, care se lamenta că primul ei băiețel, acum în vârstă de 4 ani, n-a dormit nicio noapte fără ea, de la naștere… că de când l-a născut numai cu ea în pat a dormit, doar ei doi, cu soțul alungat în camera de lângă. Iar acum, ea lipsind pentru prima dată de acasă, băiețelul mai că nu căzuse în depresie. Cireașa de pe tort era noul pat cu care mămica se lăuda, mai mare ca ce avut, ca să aibă loc și cu al doilea copil în cuibușorul ei de mămică…

    În privința țipatului la copii, știu că o voi face uneori, pentru că am deja nervii slabi și uzați tare de la alte “vicisitudini ale vieții”. Sper doar să nu fie pe nedrept și să nu devină un obicei…

  7. mie nu-mi plac regulile, de niciun fel….

    eu am dormit cu sofia 2 ani de zile, si e perfect ok. Si cu gh am dormit si tot asa, e un mega independent.
    iar cu plansul….asa am zis si eu la sofia, vreo 2 saptamani. Si nu intelegea nimeni de ce nu pot eu sa mananc daca ea plange.
    ei bine, nu puteam 😉

    cu mulsul…sa stii ca nu-i tarziu sa le reinveti la san:)

    • Tu ești “artistă”, te înțeleg că ești mai puțin încorsetată de reguli… însă copiii, mai ales când sunt doi, au nevoie de reguli și rutină…

      Plânsul, pe de altă parte, e cea mai dificilă misiune în acest moment. 🙁

      Iar mulsul… 🙁 Știu că tu ești una din adeptele convinse ale alăptatului la sân și îți aprob ideile, însă eu aici am făcut poate cea mai mare și complicată greșeală și nu o mai pot repara acum. Laptele s-a dus, iar eu n-am avut forță șă reușesc să alăptez mâzârichile la sân. Parcă întreg universul mi s-a pus împotrivă. 🙁

  8. Luminita2008

    regula nr 2 si nr 5… s-ar putea sa devii ceva mai maleabila, peste un anisor. iti doresc, mai ales in ceea ce priveste regula nr 5 (si aici ma refer la TV ca ajutor in a le hrani, in rest sunt intru totul de acord cu tine), sa te poti tine cu dintii de ea. desi iti garantez, chiar daca le vei hrani la TV, nu vor ajunge sa pape asa toata viata.
    regula nr 2… o vei respecta atata timp cat asa e bine si pentru voi si pentru ele. daca insa pentru ele e mai bine cu voi, te vei adapta, pun pariu 🙂

    si, asa cum au spus cateva dintre fete, nu exista santaj si nici rasfat la o varsta asa de mica. e doar nevoia de tine, mereu si mereu, chiar daca e mai greu, vei reusi sa te adaptezi si sa pui in practica ceea ce, vad deja, ca intelegi.

    pupici

    • Luminiţa, sper şi eu să pot ţine de aceste reguli dar – aşa cum am mai spus deja, şi ai spus-o şi tu – vom face cum e mai bine pentru ele şi vom adapta regulile atât cât va fi nevoie, fără regrete.
      Momentam vorbesc doar din teorie… peste 1 an voi putea face un bilanţ practic! 😛

  9. Se vorbeste in literatura de specialitate despre al patrulea trimestru, cel petrecut in afara burtii mamei, cand copilul are nevoie de o acomodare lenta cu exteriorul in bratele mamei. Contactul fizic cu parintii este important la absolut orice varsta si asigura independenta copilului pe termen lung. In literatura de specialitate cred ca se regaseste sub numele de atasament securizat. Tocmai a nascut o prietena draga si stii ceva? Copilul acela de numai o zi isi gaseste alinarea in bratele mamei, chiar daca a fost hranit cu formula la neonato si nu ar mai vrea sa suga in momentul ala. Adica, vazandu-l, e evident ca el vrea asta cu toata fiinta lui mica. Crede-ma ca si cand va fimare va avea nevoie de contact fizic in aceeasi masura pentru muuulta vreme.

    Eu una sunt fericita posesoare a unei mici comori de 20 de luni care a dormit cu mine si cu tatal ei majoritatea timpului, a fost lipita de mine si crede-ma ca nu sufera de niciun fel de dezordine mentala din cauza ca a stat atat de mult cu mine, din contra, este un copil independent, dar totusi prudent in explorarile sale. Iar tatal sau este fericit si s-a apropiat de noi doua in aceeasi masura. Viata noastra s-a schimbat dar nu in rau.

    Te-as mai sfatui sa citesti daca nu ai facut-o deja despre sindromul de separare, fiind ceva ce dispare foarte greu si cu care se asociaza de multe ori asa-zisul plans de santaj. Nu in ultimul rand, la varste mici (pana la 3 ani sa zicem), plansul ramane un mod de comunicare. In loc de a face eforturi sa dresam copii, am face mult mai bine sa ii ascultam, sa ne punem in pielea lor si sa incercam sa ii ajutam sa depasasca anuimite momente grele din existenta lor mica. Faptul ca stai cu orele infigandu-le o suzeta printre gratiile patului poate te ajuta pe tine sa ai impresia ca faci ceea ce trebuie si pana la urma vei vedea si rezultatele, dar numai pentru ca fetele vor avea impresia ca nu sunt ascultate si isi vor interioza sentimentele. In rest, rutina e binevenita. Haha, noi avem o rutina a non-rutinei, deoarece asta a functionat la noi.

    E greu cu doi si salut intentiile tale bune, dar am tendinta sa cred ca in timp instinctul de mama va da la o parte toate regulile sanatoase care inregimenteaza psihicul copiilor nostri. Multa sanatate si bucurie alaturi de comorile tale, ai niste copii extraordinari. Imi place blogul vostru si va vizitez din cand in cand. Iar daca am avut un ton belicos, crede-ma ca nu asta-mi e intentia doar ca sunt eu o persoana mai directa si nu prea am cand sa imi slefuiesc mega-postarea ca acusi vine zmeul cel mic la masa si mancarea va fi fie prea rece fie prea fierbinte 🙂 Pupici.

    • Zoozie, nici vorbă să mă fi deranjat rândurile tale și îți mulțumesc pentru opinie… Întradevăr există în literatura de specialitate o mulțime de informație despre dezvoltarea atașamentului la copil, despre relațiile sale cu mama și cu mediul înconjurător și o parte din aceste informații le-am parcurs și eu.
      Mă consideram expertă în creșterea copilului mic, școala mă învățase tot ce trebuie să știu! Haha! 🙂
      Acum, mamă fiind, constat în fiecare zi că de multe ori teoria nu seamănă deloc cu practica… și dacă ar fi să aplic litera cărții în tot ceea ce fac, aș lua-o razna sau mi-ar trebui două vieți să-mi ajungă să mă ocup de toate. 😀

Trackbacks/Pingbacks

  1. A fi mamă de măzărichi « De-a mama, tata si copiii - [...] Decalogul creșterii măzărichilor mi-a oferit ocazia de a dialoga cu mai multe mămici cu “vechime” și de a asculta…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.