Big Brother

Jun 7, 2010 by

Ieșisem cu măzărichile în parcul din apropierea casei și mă așezasem pe o bancă, la marginea spațiului de joacă pentru copii mici, recent amenajat cu leagăne și tobogane de plastic, frumos colorate. Pe o bancă alăturată, un cuplu relativ tânăr, cu 3 copii: o fetiță de câteva luni în cărucior și doi băieței, unul de 4-5 ani, iar celălalt undeva la vârsta pubertății, grăsun, de statura mea, cu măsura 40 și ceva la picior….

Tudor, Tudor, strigă cel mic, urcându-se într-un leagăn, hai dă-mă taaaaaaare! Dă-mă până suuuuus!

Tudor aleargă spre frate-su, dă un impuls energic leagănului în care se instalase ăl mic, apoi sare cu picioarele pe scaunul alăturat și începe să-și facă avânt tot mai tare, ținându-se cu palmele tocmai de bara de sus a leagănului. În câteva secunde, leagănul se balansează la maxim, înclinându-l pe Tudor paralel cu pământul… și chiar mai sus.

Mai taaaaaaaaaaaare, Tudore, mai taaaaaaaaaaaare! începe să țipe încântat frățiorul cel mic, privindu-și fratele cu admirație. Leagănul său se oprise deja, dar cui îi mai păsa…

Tudor se balansează cu viteză tot mai mare, făcând lanțurile fragile ale leagănului să scârțâie primejdios și barele de susținere să pârâie din toți rărunchii. Părinții lui Tudor zâmbesc mândri, încurajându-și parcă odrasla din priviri. Ăl mic își aclamă fratele, aplaudând și scoțând tot felul de chiuituri admirative. Tudor bravează și, dintr-o dată, face un salt primejdios și aterizează strâmb pe pietrișul din fața leagănului. Ăl mic face o clipă ochii mari apoi brusc se aruncă și el de pe leagăn, alunecând însă în genunchi. Se julește ușor și începe să plângă. Mă-sa intervine prompt, în joc de gleznă. Ridică rapid copilul de-o aripă, apoi începe să țipe la el, lovindu-l de 2-3 ori la fund:

Ți-am spus să nu te mai iei după Tudor! Tudor e mare, tu nu știi să te joci ca el!!! Trosc-trosc.

Tudor râde cu vocea sa în schimbare, se simte erou, își înfoaie pieptul ca un cocoș și aleargă spre călușeii de alături. Tatăl fumează tacticos o țigară, neutru, zâmbind îngaduitor. Ăl mic scâncește, cu ochii după Tudor, urmându-l șchiopătând. Mezina bate bucuroasă din palme, în căruciorul ei. Mama revine pe bancă, triumfătoare: i-a făcut educație ălui mic!

Tudor începe să învârtă caruselul pe care frățiorul lui tormai se urcase. Căluții de plastic, prinși cu lanțuri de pălaria unei ciuperci metalice de susținere, se rotesc tot mai repede. Ăl mic țipă înfricoșat, Tudor învârte tot mai tare, apoi sare cu toată greutatea lui pe unul din căluți, se ridică pe el în picioare și începe să-l balanseze în toate direcțiile. Întreg ansamblul caruselului se clatină, căluții se lovesc pe rând, cu zgomot puternic, de piciorul de susținere, inclusiv cel pe care se urcase ăl mic. Tudor râde mulțumit, ăl mic se lovește la picioare și începe să plângă, mă-sa intervine și strigă la el să nu se mai smiorcăie din orice.

Moment în care nu mai suport și mă ridic revoltată. Fac cei câțiva pași până la carusel încercând să mă calmez și, odată ajunsă lângă cei doi copii, aștept rabdatoare să încetinească și-l întreb pe acest Tudor, cât pot de neutru:

– N-ar fi păcat să se rupă lanțurile caruselului și să nu mai aveți unde să vă jucați?!

Tudor mă privește derutat și totodată iritat de întrebarea mea, a cărei ironie cred că o intuise. Îl caută pe tac-su din priviri, individul ajungând deja lângă mine până eu așteptasem să pot vorbi cu copilul.

E copil, explorează! Așa învață lucruri noi! mi-a răspuns tac-su în locul lui, pe un ton care nu mai lăsa loc de niciun argument.

M-am întors descumpănită la măzărichile mele… Am tras câteva  triste concluzii urmărind și participând la acestă scenă. Vă las pe voi să le trageți pe ale voastre.

Related Posts

Share This

4 Comments

  1. ayandari

    niste animale odioase!

  2. Din pacate randurile parintilor care asta intelg prin educatie se ingroasa din ce in ce mai mult.Pacat de copiii aia , sincer.Sunt nevinovati pana la urma.

    • Da, păcat de acei copii, care nu sunt decât altceva decât produsul unei educații defectuoase…

      Însă păcat și de copiii noștri, care mai târziu îi vor avea pe ei ca parteneri de joacă și poate vor veni acasă loviți sau îmbrânciți, pentru că așa l-a învățat tatal lui Gigel pe fii-su, că trebuie să fi șmecher și să te impui ca să reușești în viată, sau că trebuie să devastezi toate spațiile de joacă, ca să pară că ești inteligent și explorezi… 🙁

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.