Copii talentați, copii fericiți

May 16, 2010 by

De-a lungul timpului am tot găsit și vizionat diverse clipuri cu copii extrem de talentați într-ale muzicii, atât de talentați, încât mi se face pielea de găină privindu-i și ascultându-i… Și nu mă satur să-i ascult, din nou și din nou, cu admirație și olecuță de invidie pentru acest talent  extraordinar, probabil înnăscut dar mai ales descoperit și cultivat… Ce minune! Și, totodată, ce irosire pentru copiii care ar fi putut face și ei la fel, dar nimeni n-a stat să-i asculte, să le ofere șansa de a-și descoperi harul…

Sunt convinsă că fiecare copil are un talent nativ pentru… ceva. Fie că e un instrument muzical, un sport, o artă, o pasiune oarecare, pentru orice, de exemplu pentru plante – ceea ce ar face din acel copil un pasionat botanist, fericit în mijlocul naturii… E atât de important să ne descoperim LOCUL NOSTRU, unde sufletul e fericit…

Nu vreau copii perfecți. Măzărichile mele pot fi – de fapt – afoane, sau sedentare, sau antitalent la desen… Totuși, asta nu mă va împiedica să încerc să le trezesc interesul pentru câteva lucruri pe care eu le văd ca fiind tămăduitoare pentru împlinirea sufletească… muzica și instrumentele muzicale, lectura și scrisul – care sunt porți mereu deschise spre tărâmuri paralele, unde poți fi cum vrei… la fel teatrul, actoria…  și, nu în ultimul rând, sportul… pentru că “mens sana in corpore sano”, nu-i așa?!… Ah, da… și dansul… cât de frumos, grațios și elegant e dansul…

Nu-mi voi chinui copiii cu ore interminabile de instrument muzical, sau cu antrenamente sportive nesfârșite… însă le voi da șansa să încerce, să testeze cât mai multe din aceste activități. Le voi cultiva plăcerea pentru citit povești, pentru a asculta muzică, vom încerca  împreună să facem sport, vom ocoli cât mai mult blazarea, televizorul și calculatorul și vom petrece cât mai mult timp împreună, descoperind lucruri noi… Iar dacă nu vor fi premiante la școală, nu-i niciun capăt de lume, vreau doar să le ajut ca atât cât vor învăța pe băncile școlii să fie priceput logic și înțeles pe de-a-ntregul, nu memorat mecanic și uitat în 3 luni. Iar dacă visele mele vor rămâne vise, iar măzărichile se vor dovedi a fi două firi tehnice și atrase de științele exacte, mă voi împăca cu gândul că – orișicum – învață ceea ce le place.

Iar dacă acum fac deja atâtea planuri cu pielea ursului din pădure, este doar pentru că vreau din tot sufletul să le feresc de irosire, de consumarea vieții într-un birou cubic, buchisind fără speranță pentru un project manager carierist și meschin, furnicărind pentru acționarii unei multinaționale cu program de la 9 la 6, sau mâncând rahat cu salar la negru în firma unui patron bădăran, tupeist  și semianalfabet. Vreau doar să le țin departe de neșansa unui viitor într-o astfel de lume, între oameni de acest fel, anoști,  limitați… și visez să-și găsească calea lor, împlinirea, viața trăită cu și din pasiune, într-un mod cît mai divers, cât mai colorat, cât mai frumos pentru minte și spirit…

Ca și orice părinte, vreau pentru măzărichi tot ceea ce eu n-am putut avea.

Revenind însă la copiii talentați de care spuneam, iată câțiva dintre ei… gândiți mai departe de imagini și sunete, faceți un exercițiu scurt de imaginație și încercați să vizualizați viitorul posibil (și sper că și probabil) al acestor copii… Acești copii au o șansă pentru că părinții lor au avut ochi și urechi pentru pentru șansa lor.

Câteva exemple aleatoare (lista e nesfârșită)…

Deja celebra voce angelică, din țara curcubeului…

… sau o adorabilă Natalia! 🙂

Un puști care a ascultat muzică bună de mic… 😉

Și varianta sa, electrică! 🙂 (Urmăriți uimirea și încântarea din sufletul acestui copil, din final… cine spune că visele nu pot deveni realitate?!)

Un alt puști care, abia într-a șasea fiind, își compune singur linia melodică și versurile cântecelor sale… Și ce atmosferă luminoasă și caldă e în casa lui… (Dacă nu v-a convins, aici aveți o altă demonstrație a talentului său).

Un “cuplu” de copii fericiți…

The Break Dance Baby

Shirley Temple, copila teribilă a secolului trecut:

Gimnastică… peste limite.

Și, nu în ultimul rând, puștiul care a făcut istorie… demonstrând că pasiunea pentru muzică și dans te pot aduce “on top of the world”.

Update: Cum am putut uita de acest micuț?! 🙂

2 Comments

  1. ayandari

    Excelent ai scris,la fel imi doresc si eu pentru Guguluf, daca va avea el un talent special i-l voi cultiva, dar fara a-i manca intreaga copilarie asa cum s-a intamplat in cazul unora dintre artisitii postati de tine.NU vreau sa-i rapesc cea mai frumoasa perioada a vietii lui, nu vreau sa-l transform intr-un copil obligat sa faca ceea ce-si doresc parintii.NU! Ceea ce ii va placea, aia va face!Si daca nu va face nu-i niciun bai! Nu toti trebuie sa cantam la instrumente, nu toti trebuie sa dansam ca M.Jackson dar toti trebuie sa ascultam muzica, sa mergem macar o data-n viata la un curs de dans, sa citim , sa mergem la opera si la teatru.Asta da, e obligatoriu si de bun simt in viata unui om! va pupam

  2. Ai dreptate, insă tocmai de aceea făcusem și eu difrențierea între un copil talentat și unul căruia i-a fost sacrificată copilăria cu totul, în scopul obținerii unor performațe oarecare.

    Știu că este cel puțin discutabilă maniera în care și-au trăit copilăria M.J., sau – de pildă – cei doi micuți balerini din clipul de mai sus… Pe de altă parte, cultivarea unui talent nativ – în orice domeniu, implică totuși și timp alocat studiului, repetiției, învățării… Un sacrificu există indiferent cât de talentat este copilul.

    De aceea spuneam că nu-mi voi chinui fetețele cu studiu sau antrenamente nesfârșite, însă dacă va fi să descoperim o înclinație spre ceva anume, ne vom petrece mare parte din timpul liber făcând acel lucru… și încercând să-l facem cu cât mai mare plăcere. Pentru că e păcat, pur și simplu, să n-o facem.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.