8 Martie

Mar 8, 2010 by Carla

Festivitățile dedicate zilei de 8 Martie au început, în mica noastră familie, încă de sâmbătă seara, cu o cină împărătească într-un restaurant chinezesc foarte chic (și cu o notă de plată, de asemenea, împărătească).

Am continuat distracția întreaga zi de ieri, cu un matineu la cinema: Alice în 3D , înghețată, prăjitură și alte delicatese la cuptor,  pregătite cu grijă și fără ajutor de soțul meu cel atât de harnic uneori…

Cine mă cunoaște știe, probabil, că Alice in Tara Minunilor este povestea preferată a copilăriei mele. Mai mult de atât, discul cu Alice este ceea ce a desenat decorul copilăriei mele într-un fel cu totul aparte, replicile de pe disc fiindu-mi și acum întipărite în minte, mot-a-mot… și cred că nu voi uita să recit integral povestea aceasta, până mor.

E adevărat că varianta originală a poveștii, așa cum a plăsmuit-o Lewis Carroll, mi-a ajuns în mâini abia în primii ani de școală, când am citit-o singură de câteva ori. Am rămas  însă fidelă discului meu de la Electrecord, fidelă acelei minunății muzicale într-o interpretare actoricească  extraordinară, pe care o îngânam până la cele mai neînsemnate interjecții și o cântam până la ultima notă muzicală…

– Diii, cuțu-cuțu! Diii, cuțu-cuțu, diii diii diii cuțu-cutu! Diii, cuțu-cuțu, diii cuțu-cuțu, diii diii cuțu-cuțu diiiiiiiiiiiiiiii….

Am așteptat s-o întâlnesc pe Alice toată viața mea. Cred că nu există copil al acestei generații care să fi așteptat cu mai mare nerăbdare sosirea în cinematografe a filmului atât de meditizat în ultimele luni!

Iar frustrarea și dezamăgirea au fost pe măsură! 🙁

Parcă toate personajele copilăriei mele au jucat într-un film greșit! Unde s-au pierdut toate întâmplările atât de draguțe și colorate,  pe care le știam eu?! Ce s-a întâmplat cu toate peripețiile lui Alice, atât de vesele și copilaresti?!

Alice, Pălărierul, Regina, pisica, Iepurele alb, cu ochii roșii, cu mănuși de piele și cu ceas de buzunar… toți au fost acolo, prieteni ai copilăriei mele, însă adaptarea poveștii la stilul comercial american (intriga cu sabia, lupta cu creatura aceea sinistră, confruntarea bine-rau de la final,  idila cu pălărierul (?!), pretextul cererii în căsătorie de la începutul filmului etc.) mi-a fost complet străina și m-a dezamăgit enorm.

Nu vreau să spun nimic mai rău de atât în legătură cu filmul. Niște oameni au muncit enorm la el, au creat efecte speciale minunate, au creat personaje pe măsura așteptărilor multora dintre noi… dar adaptarea scenariului, din rațiuni pe care încerc totuși să le înțeleg, mi s-a părut mizerabilă, dovadă că cinematografia plătește din plin tributul cererii de piață și nu pe cel al ecranizării fidele a unei minunate povești pentru copii sănătoși la cap.

Îmi doresc ca măzărichile s-o îndrăgească pe Alice a Electrecordului nostru românesc, și nu pe cea a psihopaților de americani. Am zis.

Aici puteti asculta povestea mea:

[vodpod id=ExternalVideo.927056&w=425&h=350&fv=]
Și, pentru că astăzi sărbătorim Ziua Femeii, iată un mic cadou pentru toate mamele și mămicile în devenire, o melodie minunată, cu versuri în care se poate oricine regăsi.