Săptămâna 30

Feb 24, 2010 by

Am sărbătorit, în acest weekend, ultima schimbare de prefix în sarcină cu o lungă plimbare la Salina Turda, un loc spectaculos!

Ne-am bucurat de musafiri zilele acestea, am ieşit din oraş şi ne-am dezmorţit oasele urcând şi coborând sutele de trepte ale salinei, într-un exerciţiu fizic pe care eu cu greu l-am trecut, o adevărată provocare de care sunt acum mândră nevoie-mare!  Poze aici.

Măzărichile au primit, de la finuţii noştri, câteva hăinuţe adorabile!!! Le puteţi vizualiza la trusou, binenteles. 😉

In privinţa burtoiului, lucrurile decurg în direcţia firească: buricul e tot mai departe de şira spinării. 🙂

Raportăm, de altfel, aceleaşi dureri de spate chinuitoare, asezonate cu arsuri permanente la stomac şi cu sângerări ale gingiilor demne de filmele cu vampiri. Nu lipsesc contracţiile periodice, durerile de burtă cu sau fără efort… Iar mâinile şi picioarele… ah, mâinile şi picioarele! Toată lumea ştie cât de moi şi umflate sunt periniţele de pe lăbuţele pisicilor! Aşa şi eu. Mă trezesc noaptea şi nu pot strânge palmele, parcă aş purta mănuşi de box. Mă cobor din pat şi calc de parcă tocmai am venit de la o petrecere unde am dansat pe tocuri o noapte întreagă. Verigheta zace, vorba cântecului, uitată pe un colţ de etajeră… mă tot amăgesc că vor mai fi zile în care să o pot purta, dar crudul adevăr este că nu mai am nicio şansă să mă laud cu ea o bună bucată de vreme.

Partea bună este că încă reuşesc să mă cobor singură din pat. Cu dificultate, întradevăr, însă avantajul de a fi atât de rotundă este că, oricând nu mai ai control asupra propriilor mişcări, nu e nevoie decât să începi să te balasezi uşor, de pe-o parte pe alta, până când îţi iei suficient avânt să te rostogoleşti în direcţia dorită. O situaţie specială o constituie ieşirea din cadă… dar acolo e o altă poveste, cu un alt grad de dificultate, cu capcane peste tot, un adevărat exerciţiu de gherilă pe care n-aş şti cum să-l descriu fără să cad în penibil! 😀 Iar dacă fac duş, apa ricoşează din mine la distanţe uluitoare, sărind pe toţi pereţii după propria voinţă.

Mă gândeam, de curând, să mă mut în baie. Sau, cel puţin, să îmi amenajez acolo o măsuţă pentru laptop, câte ceva de mâncat şi băut, câte ceva de citit, o pătură, o pernă… încep să-mi petrec tot mai mult timp acolo, anticipând – uneori da, uneori nu –  momentele când vezica mea devine sac de box.

Ah, da. Şi să nu uit de prima vergetură. O studiem seară de seară,  o descântăm, o ameninţăm, o masăm inverşunaţi, cu ulei special… însă e acolo, se simte şi se vede clar, nici gând să mă ierte şi să plece de unde a venit. Prima… dintr-un lung şir?!?! 🙁

Despre măzărichi şi evoluţia lor un post special, mâine, după vizita la eco.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.