Săptămâna 25

Jan 19, 2010 by Carla

Am ajuns până aici.

Şi mergem mai departe, cu optimism!

La ecografia morfologică de zilele trecute am aflat că măzărichile sunt perfecte… perfect dezvoltate pentru vârsta lor, cu inimioarele sănătoase, cu toate organele frumos aranjate la locul lor. Fiecare are peste 500 grame şi luptă pentru teritoriu, reclamând o parte cât mai mare din spaţiul strâmt pe care îl împart acolo, înauntru. Micul lor război devine, pe zi ce trece, resimţit tot mai tare în exterior. Deseori primesc bobârnace, lovituri sub centură, resimt o înverşunare din ce în ce mai mare a fetelor de a-şi face loc, de a se mişca din ce în ce mai mult şi de a interacţiona una cu cealaltă (sau împotriva celeilalte) în diverse momente, dintre cele mai diferite.

Iar nouă nu ne rămâne decât să avem grijă să ne meargă, emoţional şi fizic, cât mai bine, ca să le transmitem şi lor din starea noastră de beatitudine. Seara ascultăm muzică împreună, toţi patru (cinci, dacă o numărăm şi pe Scumpa, care  e nelipsită de lângă noi), atenţi la mişcările de răspuns ale măzărichilor – din ce în ce mai frecvente, le facem masaje şi ne distrăm pândindu-le reacţiile… sunt încântătoare, mi le imaginez ripostând cu mânuţele lor micuţe, împingându-mă, lovindu-mă cu pumnii, cu călcâiele, cu coatele sau cine ştie cum!

Burtica creşte pe zi ce trece, într-o continuă tranziţie spre stadiul de burtoi. Iar eu încerc cu disperare să mă menţin la nivelul intermediar de “pinguin”, amânând cât pot de mult trecerea la “balenă” – nivelul suprem de dezvoltare. Iacă-tă-mă acum: