Acasă… Noile mele dimineţi

Jan 11, 2010 by Carla

Sunt acasă… un nou ”acasă”, parte dintr-un șir a cărui lungime nu vreau să o știu.

Dimineţile se văd altfel de la fereastra noii mele bucătării.

Nimic nu mai poate acum strica liniştea, nemişcarea, înţepenirea totala a aerului dintre acoperişul casei noastre şi cel de vis-a-vis… Mi-e bine.

Casa e caldă, primitoare, luminoasă. Are mobile vechi şi parchet masiv, frumos lăcuit, are un aer bătrânesc care, odată acceptat, devine familiar, ca şi cum ai fi venit în vacanţă la bunica. Mirosul de vechi supără nările atât cât să te bucuri şi mai mult de ferestrele deschise, de liniştea străzilor la a căror răscruce a fost construită, de aerul curat, de traficul ca şi inexistent…

Avem şi o curte mică, cu vie, cu un copac bătrân şi noduros, ce ne va ţine umbră vara, cu rondouri de flori, sârme de rufe în spate… şi o băncuţă de lemn, la intrare, unde mă văd citind o carte şi servind un ceai, sau o cacao cu lapte, bucurându-mă de venirea primăverii şi implicit a dragelor noastre măzărichi.

Avem linişte şi spaţiu pentru ceea ce va urma. E tot ce am căutat.