30

tort 30 de aniMă simt bătrână.

Nu spun asta nu cu furie. Poate doar cu resemnarea omului care nu mai poate face nimic să dea timpul înapoi. Tinereţea mea s-a dus;  cu cât voi accepta mai repede asta, cu atât mai bine. Vin alte etape, cu bune şi cu rele, nu-i nimic. Însă tănără n-o să mai fiu niciodată.

Sunt soţie acum. Şi voi fi mamă în curând. Voi avea responsabilităţi, griji, preocupări şi satisfacţii care-mi vor umple întregul timp. Îmi doream asta şi mă bucură că am ajuns aici. Însă, dacă m-ar fi întrebat cineva, nu m-aş fi simţit niciodată pregătită pentru toate astea.

Zilele trecute ascultam cu nostalgie cum patru studenţi la litere povesteau despre bursa lor în Norvegia şi despre viaţa lor studenţească, de acolo şi de aici. Atunci mi-am dat seama că n-o să mai fiu tânără nicicând. A fost o tristă revelaţie, cea mai tristă de până acum. Nu mai pot întoarce anii studenţiei, viaţa lipsită de griji, pofta de distracţie, de socializare, viaţa trăită fără presiunea interioară de a mă aşeza în rând cu lumea, la casa mea, fără presiunea unui dead-line imaginar pentru făcut copii înaintea unei vârste cu riscuri… Adevarul e cât se poate de simplu: anii nu se întorc niciodată înapoi, iar noi nu vom reuşi niciodată să re-întinerim, cronologic.

Ultimul lucru pe care aş vrea să-l aud acum este discursul motivaţional cu “Dar, uite, eu mă simt atât de tânăr/ă şi uite câţi ani am deja!” … e stupid. A te simţi tânăr nu te mai face tânăr decât eşti, fiziologic, cu nimic.  La fel, le poţi face pe toate din nou, oricând: poţi face o facultate, da, şi la 40-50 de ani; poţi fi din nou student, persoană single/liberă de obligaţii, te poţi muta înapoi cu părinţii, poţi umbla prin birturi nopţi la rând şi e foarte probabil ca toate lucrurile astea să te şi facă să te simţi tânăr/ă din nou. Dar eşti ridicol/ă. Pentru ca locul tău e în alt film şi nu mai aparţii cu nimic generaţiei pe care încerci s-o păcăleşti să te adopte benevol.

Poţi fi, de asemenea, cel mai bun prieten al copilului tău, dar niciodată n-o să ai prospeţimea, energia şi tinereţea prietenilor de vârsta lui. Eşti părinte, eşti adult, nu vei mai fi copil niciodată. Iar pe de altă parte, oricât ai încerca să mai copilăreşti, bucurându-te de libertăţile vieţii la 40 de ani ca şi la 20, nimic nu mai poate fi la fel la 40. Nu mai eşti acelaşi om, nu mai eşti copil, undeva – în timp – ai început să nu te mai potriveşti în decor.

Concluzia acestei triste zile aniversare? Mie personal nu-mi folosesşte la nimic să încerc să mă amăgesc, să mă simt tânără făcând lucruri care să-mi amintească de cum era viaţa mea acum 10 ani. Vreau să pot da timpul cu 10-12 ani înapoi şi să mă mai bucur încă o dată de fiecare zi, la timpul ei.  Sau nimic.

Eu nu mă simt bine la 30 de ani. Mi s-a părut mereu că vârsta de 30 de ani te face batrână. Mi se pare şi acum la fel. Nu-mi place să ştiu că am trecut în a doua jumătate a vieţii, că s-a dus tot fun-ul adolescenţei şi primei tinereţi, că tot ce vine de acum înainte sunt responsabilităţi de adult şi zile trăite drămuit şi cumpătat, după un plan de viaţă atent elaborat.

30 sucks.

Posted under: Bad karma, Lumea mea

Tags: ,

8 Responses to “30”

  1. len Says:

    Eu cred ca nu exista un standard pentru batranete sau tinerete. Tot ce exista sunt chestii pe care unii sau altii incearca sa ni le vanda sau impuna. Nu trebuie sa te distrezi pentru esti tanar sau sa ai familie pentru ca ai peste 30 ani. Singurul lucru care mi se pare important e sa fii multumit cu tine oricum ai fi si sa faci chestiile care te bucura. Orice lucru facut ca trebuie nu poate aduce decat tristete. Oricum, La multi ani :)

  2. red_poppy Says:

    prima gand care mi-a venit a fost: 30? ce tanara esti! la multi ani!
    eu zic ca atunci cand iti doresti ceva trebuie sa faci acel ceva, fara sa te gandesti “am 30 si … de ani, s-ar putea sa par ridicola”. sigur nu va fi ca la 20 ani, dar poate fi frumos si plin de viata altfel.

  3. innuenda Says:

    Carla, păpușe mică :) )) (și la propriu și la figurat), dar ești trufanda, dragă! Hai, la mulți ani și termină cu prostiile. Vei putea să te bucuri de fiecare vârstă în parte, în toate felurile în care ai făcut-o până acum. Ăsta e beneficiul și mirajul personalității umane. Singura relație care se va deteriora, va fi aceea dintre tine și carnea ta!:))) Dar mai ai o grămadă până acolo. Și dacă ai umor, treci tu și peste asta. În rest, relația cu viața va fi din ce în ce mai bună: o vei înțelege mai bine, o vei prețui mai mult, îi vei rafina plăcerile…Până și orgasmele sunt mai intense după 30 de ani!:) Hai, zâmbește și bucură-te! Lucruri minunate sunt pe cale să ți se-ntâmple.

  4. S. Says:

    La Multi Ani! (si mii de scuze pentru intarziere)

    P.S. Asta e for the record.

  5. Fata cu manusi portoclaii Says:

    La multi ani!
    Esti frumoasa! This is all it matters!

  6. Carla Says:

    Mulţumesc tuturor pentru urări.

  7. degetica Says:

    La multi ani!
    Cum o sa fii batrana? si eu am implinit 30 in august…si am avut un moment din asta….dar viata curge inainte absolut la fel:)

    Ai sa vezi ca de-abia de-acum incepe .

    Bucura-te!

  8. Tomata cu scufita Says:

    Nu stiu daca am citit mai demult articolul sau daca am mai vorbit noi despre astea, da’ imi suna cunoscut. :P Oricum sper ca intre timp ti-ai mai revenit, ca esti mai vesela si ca te bucuri de ce urmeaza sa ti se intample. Daca traiesti cu regretul… (care e si una dintre temerile mele), o sa lasi oportunitati si momente speciale sa treaca pe langa tine.

    Iti doresc sa ai un an excelent si totul sa se aseze la locul lui. sa fie bine. :) Te pup

Leave a Reply