Şi totuşi… fetițe

Oct 29, 2009 by Carla

Ok, recunosc! 🙂 Am o mulţime de motive pentru care mi-ar plăcea mai mult să avem fetiţe, decât băieţei… şi iată numai câteva dintre ele*:

1. Motivul păsăroiului.

Niciodată n-am ştiut cum să le numesc băieţeilor sexul: “puţă”, “puţulică”, “cuc”, “ciucuraş” (?)… uuuuh, toate sună atât de urât! Iar “penis” este pentru oameni mari. Pe când “păsărică” este mult mai neutru, simplu şi decent, mai feminin… Mai demn (?).

2.Motivul celor “101 de frizuri de încercat într-o viaţă” (după catalogul cu acelaşi nume) .

Am impresia că băieţeii arată toţi la fel. Deşi părul lung nu mai constituie o problemă de acceptare socială, băieţii nu pot fi totuşi accesorizați, decoraţi cu agrafe şi fundiţe multicolore, panglici şi alte ornamente festive… Nu fără să mă urască.

3. Motivul “loveşte şi fugi!”.

Încă de la vârstă preşcolară, băieţii devin nervoşi, agitaţi, gălăgioşi, zvăpăiaţi, lipsiţi total de atenţie şi sensibilitate. “De-a războiul” şi “de-a bătaia” sunt cele mai populare jocuri ale orizontului lor, iar imitarea sunetelor şi comportamentului lui King-Kong par să fie rolul perfect atunci când vor să se dea în spectacol gratuit.

4. Motivul tristei pubertăţi.

Există două momente în copilăria unui băiat care îmi sunt cu totul antipatice:  schimbatul vocii şi primele “tuleie”. Nu tu dezvoltare armonioasă a formelor, nu tu cochetărie… Băieţii sunt şi ei conştienţi de această perioadă de niciun fel… comportându-se cu atât mai bizar. Sunt încă prea copii ca să fie bărbaţi, dar sunt deja suficient de bărbaţi că să se mai comporte că nişte copii. Aşa că se trezesc pe nicăieri şi se comportă ca atare.

5. Motivul “big boys don’t cry”.

Chiar dacă, vorba cântecului, “şi băieţii plâng câteodată”, totuşi ei sunt cei care frâng, de cele mai multe ori, inimile fetelor,  fără remuşcări. Şi e nedrept. Majoritatea băieţilor devin, în ciuda oricărei educaţii, total lipsiţi de sensibilitate, tributari instinctiv culturii de tip “macho” şi trăind exclusiv după legile ei primitive. Băieţii deprind mult mai greu arta de “a curta”, decât fetele arta de “a fi curtate”.

6. Motivul marilor învăţături de viaţă.

Am mare încredere că pot purta “acele discuţii” cu fata/fetele mele mult mai constructiv decât cele dintre tată şi fiu/fii.  Pentru că, între bărbaţi, fiecare discuţie existenţială se încheie cu bere, fotbal şi femei… iar bărbaţii nu sunt niciodată capabili să discute despre “nuanţe” şi varietatea lor.

7. Motivul micilor interese comune.

Un băiat n-ar avea niciodată suficientă răbdare să meargă cu mine la cumpărături. La cosmetică. La film. La aerobic. La coafor. Cum aş putea fi prietena cea mai bună a băiatului meu?

8. Motivul garderobei limitate.

Un băiat n-ar putea să poarte hainele faine ce-mi rămân mie mici şi le păstrez pentru el. Sincer, nici n-aş vrea să facă asta.  Un băiat în colanţi de balerin arată întotdeauna mai ridicol decât o fetiţă cu fustiţă de balerină.

9. Motivul vigilenţei sporite.

S-a demonstrat statistic că băieţeii, conform motivului nr. 3, sunt mai predispuşi la mici accidente: căzături, luxaţii, entorse, membre rupte, capete sparte etc.  De asemenea, prin natura lor “tehnică”, băieţii sunt, în mod frecvent, autorii demontării diverselor obiecte din casă, a dezasamblării unor lucruri perfect funcţionale, a demolării casei, încetul cu încetul. Iar eu vreau un somn liniştit.

10. Motivul micului infractor.

Imediat ce ajung la adolescenţă, majoritatea băieţilor arată ca hoţii de buzunare. Şi asta îmi dă mereu fiori.

____________________

*acest text este un pamflet şi trebuie lecturat ca atare. 🙂