Săptămâna a unsprezecea : Măzărichile au învăţat să înoate!
Suntem, oficial, fericiţi finalişti ai primului trimestru de sarcină. E gata și săptămâna a unsprezecea!
Zilele trec cu repeziciune, zi cu zi, antrenându-mă în micile mele tabieturi cotidiene, consumatoare de energie şi timp. Încă puţin şi vom intra în luna a patra de sarcină… apoi… nu mai e mult deloc până la jumătatea drumului!
Cum zboară timpul… şi cum vă zbura, încă şi mai repede, când măzărichile vor face legea pentru noi!
Dar să revin: ecografia de aseară ne-a uimit total, stare din care eu nu mi-am revenit nici până astăzi… am văzut în monitor două mogâldeţe de aproape 5 cm fiecare, înotând de zor în săculeţii lor, dând energic din mânuţe şi din picioruşe! Doi omuleţi în miniatură, scoşi parcă dintr-un ou Kinder, asemeni unor jucării… şi, totuşi, vii! Adevăraţi, mişcători, plini de energie, cu mişcări identice cu ale bebeluşilor adevăraţi, cu frunte, ochişori, nas şi guriţă parcă sculptate în unt!
Măzărichea numărul 1.
Măzărichea numărul 1, poziţionat(ă) undeva dreapta-faţă, stătea într-o poziţie uşor incomodă, cu capul în jos, înghesuit(ă) de Măzărichea numărul doi care, din stânga-spate, înota tacticos, cu burtica în sus, dând sistematic din mânuţe şi lovind în toate direcţiile cu picioruşele ca două lopăţele… Adorabili(e)!
Măzăriceha numărul doi.
Motiv pentru care, încă vrăjită de peisaj, astăzi m-am dus la o altă ecografie şi i-am privit din nou, numai din plăcerea de a-i mai vedea odată jucându-se cu mânuţele şi chiar, după spusele doctoriţei, unul/una cu celălalt/cealaltă.
Sarcina este biamniotică, bicorială, bivitelina, gemenii fiind numiţi popular şi “gemeni falşi”. Vor putea, deci, să fie de sexe diferite, să aibă un bagaj genetic diferit şi să nu semene deloc între ei/ele. Ceea ce ar fi cu atât mai interesant…
Astăzi m-a întrebat cineva un lucru la care nu mă gândisem niciodată până acum: Cum e să-ţi bată 3 inimi deodată? Acum pot răspunde fără ezitare: e extraordinar!
Related Posts
Tags
Share This
Esti o norocoasa! 🙂
Dar nu uita sa te odihnesti cat poti, ai nevoie de energie si inainte de nastere, si dupa.
Ma bucur pentru tine, e extraordinar ca prin tot ce povestesti ma faci sa retraiesc clipele acelea… Sa vezi cand mai creste burtica, la un moment dat, cand stai culcata relaxata pe spate, ai sa vezi doua mogaldete, despartite clar de un “sant” la mijloc. Acela a fost la noi primul moment cand le-a vazut si Doru si a inteles ca nu e gluma si chiar urma sa devenim o familie cu trei copii! (Pana atunci probabil mai sperase ca e o greseala de “citit” ecografia…).
Oricum, multe mame te invidiaza, stiu pentru ca am simtit si eu pe pielea mea, ai o sansa destul de rara sa traiesti niste lucruri extraordinare, LA DUBLU!!!!
Te pupam ,ai grija de voi!
Alina, încerc să mă menajez cât pot, dar nu e foarte uşor, la ritmul nostru de viaţă… al tuturor…
Manu, ştiu despre ce vorbeşti! E extraordinar! 🙂
Minunat povestesti! Cu atata drag astept postarile tale, mi-e drag sa te citesc, mi-e drag sa vad vesti de la tine, mi-e drag blogul si de ce nu, imi sunt dragi mazarichile de care povestesti atat de frumos!
Ioana, sper ca tonul poveştilor mele să rămână mereu vesel şi optimist, să ne bucure pe toţi deopotrivă şi să păstreze numai amintiri frumoase despre această perioadă unică din viaţa noastră…
Pe de altă parte, mulţumesc din suflet pentru cuvintele frumoase… înseamnă mult pentru mine să ştiu că reuşesc să imprim acestui blog parte din sentimentele frumoase ce vreau să nu (mi) se piardă din amintire.