Eu zic să votăm, totuşi.
Ce dacă pare că n-avem cu cine?! Ce dacă suntem demult scârbiţi de “tot aceiaşi“, dezgustaţi de cinismul şi infatuarea cu care aleşii noştri sug sângele ţării, în stil democratic-barbar, de atâţia ani? Ce dacă suntem oripilaţi de melanjul acesta greţos de corupţie, indiferenţă şi, mai ales, de incompetenţă?!
Eterna întrebare: a merge sau a nu merge la vot? este, de fapt, o falsă dilemă socială. Vă propun, în acest sens, un mic exerciţiu de voinţă şi identitate: mergeţi totuşi la vot, dar nu mai devreme de ora închiderii urnelor. Veţi fi surprinşi să constataţi că aţi fost deja acolo şi aţi votat, ca nişte buni şi responsabili cetăţeni…
Pentru că întotdeauna, deloc surprinzător, la vot se va prezenta mai mult de 50% din populaţie. Procentul acesta, care trebuie să asigure întotdeauna validarea unui scrutin, va ieşi întotdeauna suficient, oricât de mulţi dintre noi vociferăm că nu mai are sens să votăm. Şi-mi amintesc, zâmbind amar, de o campanie nu foarte veche, care ne povestea de sutele de mii de morţi care votează, cu consecvenţă, de câte ori e nevoie de ei. Şi-atunci noi, cei incă vii, de ce n-am vota?!
Aşa că eu voi merge, totuşi, la vot. De dimineaţă, să fiu sigură că sunt prima Carla care va vota pe numele meu. Şi voi vota cu… să zicem… Remus Cernea, reprezentantul ecologiştilor. Partidul Verde. Din convingere! Îmi doresc o ţară curată, cu oameni civilizaţi, atenţi la conservarea şi protejarea mediului înconjurător, responsabili pentru spaţiul în care trăim. Numele nu vă spune nimic? Nici mie… însă cu atât mai bine! Înseamnă că n-a privatizat abuziv nicio intreprindere de stat, n-a furat încă nimic, n-a mituit, n-a înşelat, n-a fost implicat în acte de corupţie, familia lui n-a ucis încă pe nimeni pe trecerea de pietoni… De altfel, pe lângă atâţia (euro)parlamentari agramaţi, analfabeţi, manelişti, mafioţi sau găinari, lăutari şi piţipoance… ne-ar face onoare un preşedinte rocker-ecologist! Iar dacă s-ar pricepe sau nu la treburile statului… ce mai contează? Câţi dintre cei ce vor coroana se pricep?
Credeţi că n-are nicio şansă? Să calculăm: “nicio şansă” de la mine, plus “nicio şansă” de la de la tine, plus “nicio şansă” de la cunoscuţii mei, plus “nicio şansă” de la cunoscuşii tăi… în fine. Ar putea face istorie oricare dintre “codaşii” listei de candidaţi la preşedenţie.
Nu-i lăsa, deci, să-ţi fure votul… Foloseşte-l împotriva lor!





October 16th, 2009 at 9:19 am
corect e “agramat”. nu te mai grabi
October 16th, 2009 at 9:52 am
Era bun si un primar care a demonstrat deja bunele intentii, ce sa mai vorbim de mizeria asta care se perinda zi de zi prin fata ochilor nostri cu un tupeu nemarginit din partea lor?!…As vota sa dispara toti de la conducerea tarii! Sa lase pe altii sa faca ceva bun!
October 16th, 2009 at 9:53 am
Zany, mulţumesc pentru observaţie şi pentru “prezumţia de nevinovăţie”…
Am corectat.
October 16th, 2009 at 9:55 am
Manu, ca să dispară toţi mizerabilii aceştia ar trebui să-i linşăm, nu doar să nu-i mai votăm… Eu încă aştept cu mari speranţe primul atentat…