Mă întâmpină un miros familiar de tutun şi cafea proaspăt măcinată. Pultul lat de lemn, frumos lăcuit, coteşte undeva în umbră, trăgând după el conturul expresorului de cafea şi linia şerpuită a paharelor de Martini atent aranjate cu piciorul în sus. În faţa lor se disting ceştile albe de cafea, proaspăt spălate şi scrumierele cu design geometric futurist.

Mă aplec şi inspir adânc. Podeaua de lemn, ceruită, miroase discret a portocale. Lămpile cu abajururi cilindrice, albe, coborând pe fire subţiri din tavanul înalt, reflectă o lumină timidă, abia perceptibilă în lupta ei cu albul lăptos al străzii, invadând loclul prin ferestrele largi.

Două rânduri lungi de măsuţe pătrate, cu scune de lemn atent aliniate, aşteaptă să-mi găsesc un loc confortabil. Mă aşez comod, cu faţa spre geamul înalt, privind strada ca pe un ecran de cinema. Un film mut, alb-negru sau poate sepia, rulează monoton: aceiaşi oameni frumoşi şi calmi, traversând strada şi apoi parcul, în direcţii doar de ei ştiute.

Chelnerul, protejându-se în spatele unui şorţ de pânză cu buzunare largi, îmi aduce un capuccino fierbinte, înobilat subtil cu un praf de scorţişoară. Sorb încet, desenându-mi mustăţi albe, de spumă. De jur-împrejur, un zgomot de fond plăcut, clinchet de linguriţe, râsete discrete, discuţii pe tonuri joase, relaxate… şi muzică lounge, coborând spre noi din fiecare colţ al încăperii.

Fumez cu mare plăcere. Aprind ţigară de la ţigară, trăgând adânc fumul în piept şi expirându-l în şuvoaie calde, lăsându-l să mă învăluie în rotocoale grele şi largi, cu aromă intensă de tabac.

Cineva se aşează în dreapta mea. Un prieten bun, sau poate o prietenă, excelent partener al unei lungi conversaţii, despre viaţă si plăcerea sublimă de a împartăşi acest moment… perfect. O senzaţie de relaxare totală, de plăcere urbană, de alint al fiecărui simţ- Nu mă grăbesc niciunde, nu mă frământă niciun gând ascuns, n-am viitor şi nici trecut, doar filmul acelui prezent încarcat de un plăcut banal cotidian, al cărui spectator mut sunt.

Simt pulsul străzii, al parcului, al cafenelei, al fiecărui trecător… şi mi-e atat de bine. Nu se poate să nu fi fost acolo cândva!