Teama de cuvinte a devenit acută în dimineaţa când am început să-mi aud gândurile. Debutul acestei fobii, produs odată cu apariţia unei senzaţii ciudate, iar apoi permanentă, ca nu mai sunt singură în mine, m-a făcut să mă orientez rapid spre conţinutul capului meu, această consolă rudimentară, rulând în paralel programe piratate de self-protection şi self-destruction.

Am umblat toată ziua cu o grimasă stupidă pe faţă, tăceţi fire-aţi voi a naibii de silabe descompletând cuvinte ce nu-mi aparţin!, parcă aş fi eu sau parcă nu. Exerciţiul acesta de concentrare împotriva temerilor se dovedeşte eficient numai atunci când sunt foarte obosită. Ca o mamică cu picioarele rastignite, lăsând capul pe-o parte, neputincioasă în faţa acelui ÎMPINGE! fără finalitate. Atunci nu mai nasc gânduri… atunci doar adorm si visez.

Exactly 10 o’clock. Different things. Everyone’s taking everything they can.