Corespondenta cu Isus

Am primit urmatorul email de la Isus:

Presedintele Braziliei :

In timpul campaniei prezidentiale, acesta a declarat ca, daca ar obtine 500.000 de voturi din partea partidului sau, nici Dumnezeu nu l-ar mai putea indeparta de la Presedintie. Bineinteles, a obitnut voturile, insa s-a imbolnavit cu o zi inainte de a deveni presedinte, apoi a murit.

Cazuza (Compozitor, cantaret si poet bi-sexual):

In timpul unui spectacol in Canecio ( Rio de Janeiro ), in timp ce isi fuma tigarea, a pufait fumul in aer si a spus: ‘Doamne, asta e pentru tine.’ A murit la varsta de 32 de ani, de CANCER pulmonar, intr-un fel groaznic.

Cel care a construit Vasul Titanic

Dupa ce s-a incheiat construirea Vasului Titanic, un reporter l-a intrebat cat de sigur era Vasul. El a raspuns cu un ton ironic: ‘Nici chiar Dumnezeu nu il poate scufunda’. Cred ca stiti cu totii ce a urmat.

Marilyn Monroe (Actrita)

A fost vizitata de Billy Graham, in timpul unei reprezentatii a unui spectacol. Acesta a declarat ca Spiritul Lui Dumnezeu l-a trimis sa ii predice. Dupa ce a ascultat ceea ce a avea de spus Predicatorul, ea a replicat: ‘N-am nevoie de Iisus al tau’. O saptamana mai tarziu, a fost gasita moarta, in apartamentul ei.

Bon Scott (Cantaret)

Fostul vocalist al formatiei AC/DC. Intr-un cantec din 1979, el spunea: ‘Nu ma opriti: ma indrept pe drumul meu, pe drumul care duce in infern’.  Pe 19 februarie 1980, Bon Scott a fost gasit mort, inecat cu propria voma.

Campinas (in 2005)

In Campinas , Brazilia, un grup de prieteni, beti, au luat, in drum, o alta prietena…. Mama a insotit-o pana la masina si, ingrijorata de starea in care se aflau prietenii ei, i-a spus, tinand-o de mana pe fata care se asezase in masina: ‘Fiica mea, mergi cu Dumnezeu si fie ca El sa te apere.’  Aceasta a raspuns: ‘Poate doar daca El (Dumnezeu) merge in portbagaj, pentru ca aici, inauntru, ….e deja plin. ‘ Peste cateva ore, a sosit vestea ca tinerii au fost implicati intr-un accident mortal, toti au murit, masina era de nerecunoscut, nu se mai putea spune ce tip de masina fusese, insa, in mod surprinzator, portbagajul era intact. Politia a declarat ca nu vedea in ce mod a putut ramane intact portbagajul. Spre surprinderea lor, in portbagaj, au gasit un cart on de oua, iar ouale erau toate intregi.

Christine Hewitt (ziarista si redactora de emisiuni de divertisment din Jamaica ) a declarat ca Biblia (Cuvantul lui Dumnezeu) este cea mai proasta carte scrisa vreodata. In iunie 2006 a fost gasita arsa in masina proprie.

Multi alti oameni importanti au uitat ca nu exista nici un alt nume caruia sa i se fi acordat atata autoritate, precum numele lui Iisus. Multi dintre acestia au murit, numai Isus a murit si a inviat si este viu.

‘Iisus’

PS: daca ar fi fost o gluma, ai fi trims-o tuturor. Ai curajul sa trimiti acest mesaj ? Eu mi-am indeplinit menirea, a spus Iisus: ‘daca iti este rusine cu mine, si mie imi va fi rusine cu tine in fata Tatalui meu.’

Tu esti prietenul nr 8 caruia i-am trimis mesajul in 8 secunde. Eu nu voi intrerupe lantul! Mi s-a spus ca acest lucru functioneaza !!!! Episcopul T.D. Jakes.

‘Rugaciunea de 8 secunde.’ Repetati aceasta rugaciune si veti vedea cum raspunde Domnul !

‘Doamne, Te iubesc si am nevoie de Tine, vino in inima mea, binecuvanteaza-ma, binecuvanteaza-mi familia, pe prieteni, binecuvanteaza-mi casa si prietenii, in numele Lui Iisus. Amin.’

Trimite mesajul la 8 persoane (cu exceptia ta si a mea). Te vei bucura de un miracol, maine . Sper sa nu ignori mesajul, ci sa il lasi pe Dumnezeu sa te binecuvinteze.

This is fucking retarded! You people are fucking retarded!

Am lasat niste ore sa treaca intre citirea textului si decizia de a acorda atentie si cuvinte acestui subiect, care m-a scos din minti intr-un mod cum nu mi s-a mai intamplat de muuuuuuuuuuuuuulta muuuuuuuuuuuuuuuuuuulta vreme. Las nescrise si gandurile personale vis-a-vis de circulatia acestui mesaj, de expeditorii ei, de creierul mai mic decat o nuca al celor care au compus acesta mizerie mizand tocmai pe ______________ (ma autocenzurez) celor care vor da mai departe acest CACAT.

Si trec la cateva observatii finale, logice si obiective:

1. Dupa cum bine scria pe un afis de pe usa unei biserici: “Dumnezeu comunica cu noi in nenumarate feluri, insa putin probabil sa ne sune pe telefoanele mobile si sa ne trimita sms-uri. Asa ca  va rugam inchideti-va telefoanele in interiorul bisericii.” , va rog dati-mi dreptul sa ma indoiesc ca Isus ne-a trimis un email, intre doua mantuiri si-un bilant contabil de sfarsit de trimestru.

2. Zilele trecute ma miram de ce Vaticanul mentionase, intr-un comunicat de presa oarecare, ca Biserica Catolica are 3 mari “dusmani” care nu vor intra sub umbrela sa ocrotitoare nici cu o mie de canoane: masonii, nazistii si Martorii lui Iehova. Acum nu ma mai mir decat de primele doua.

3. Chintesenta credintei in Dumnezeu este sa intelegi ca ti se da libertatea sa alegi daca sa crezi sau nu in El, in vreuna din variile sale forme de manifestare (religii). Abc-ul oricarei religii crestine ne invata ca Dumnezeu / Isus iarta, iubeste, mantuieste. N-am citit si n-am auzit inca niciunde cum ca m-ar ucide in termen de cateva zile, daca nu ader in 8 secunde la vreuna din sectele ce fac umbra degeaba in numele Lui. Dimpotriva, credeam ca ne iubeste si ne asteapta la El chiar si in ceasul al doisprezecelea, secretul fiind sa intelegem doar ca El exista, sa-L acceptam si sa-L lasam sa ne ierte pacatele atunci cand simtim ca avem nevoie de ajutorul lui! Smecheria este sa-ti doresti tu sa aderi la Cuvantul Lui, nu sa te oblige El, sub amenintarea cu moartea… nu suna mai bine lucrurile asa?!

4. Nu cred ca Isus te ucide brusc pentru ca esti bisexual, fumezi, asculti muzica, nu crezi in orice individ ciudat ce-ti bate la usa in numele Lui, ai incredere in munca ta, nu poti digera o versiune a Bibliei,  iti pui intrebari, iti doresti putere  de munca sau doar te urci in masina cu prietenii tai cu rele moravuri. Toti murim la un moment dat.

Este cel mai prost si neinspirat exemplu compozitional citit vreodata, cu pilde catre o viata mai “curata”. Este textul care m-ar face oricand, cu dezgust supraomenesc si  fara niciun regret, sa ma “leapad” de asemenea Dumnezei intr-o clipa. Este o insulta personala, pe care nu o pot interpreta altfel din partea persoanelor ce se obosesc sa trimita mai departe asemenea vome, fie ca o fac de teama de a nu muri la randul lor in 5 zile si 17 minute,  fie ca o fac ca maimutele,  adica mecanic, fara a analiza 1 secunda macar continutul mizerabil al unui text de acest fel.

5. Erezia, falsul, inducerea in eroare, convertirea fortata, amenintarea cu moartea etc. sunt insa pacate mult mai grave in ziua Judecatii de Apoi. La fel prostia crasa si ignoranta.

Nu vad niciun pic de fair-play in acest comert cu Dumnezei. Vii sa-mi vinzi ceva, desi stii ca eu posed intr-un fel sau altul acel lucru.  Intri cu forta in casa mea, in viata mea, imi irosesti gratuit timpul, eu iti fac totusi favoarea sa te ascult, iti spun apoi ca nu ma intereseaza marfa ta, iar tu incerci sa ma obligi sa inghit rahatul tau cu forta, insultandu-mi inteligenta si capacitatea de a lua decizii dupa propria mea vointa? Ma ameninti cu moartea si apoi ma ucizi  doar pentru ca nu m-a convins discursul tau?!

6. Din punctul meu de vedere, profilul psihologic al acestui Isus care ne-a scris  aceste minunate randuri este cel al unui criminal in serie, care ucide nefiind in stare sa infrunte gandul ca nu poate dicta alegerile oamenilor, frustrat de propria sa neputiinta de a stapani lumea, un tiran vanitos, care isi disputa AUTORITATEA, care incerca sa se impuna prin teama, teroare si amenintare cu moartea, un maniaco-depresiv care acum te iubeste si te obliga sa-l iubesti inapoi, venerandu-l in rugaciuni de 8 secunde, acum te ucide pentru ca nu il iubesti destul! Un calau care iti ia viata pentru ca nu te supui unor reguli de buna purtare doar de el stiute, pentru ca ai rupt “lantul”, un monstru care viseaza la instaurarea unei noi dictaturi spirituale, “eliberata” de toate conceptele crestine fundamentale, un PSIHOPAT RETARDAT care culmea!!!! si-a gasit adepti, iata, peste tot.

Ma abtin de la alte comentarii, sunt perplexa si mai mult decat consternata sa constat cat de ingusti la minte se doveresc oamenii a fi uneori. E frustrant sa trebuiasca sa ma port cu manusi, dar ce-am in minte s-ar aseza in cuvinte mult prea grele, ce nu-si mai au rostul.

Pe viitor, va rog abtineti-va, indiferent de circumstante, sa-mi mai turnati asemenea rahat pe gat. Si scutiti-ma de  predicile credintelor voastre religiase, oricare ar fi acelea. Daca vreodata am indoieli vis-a-vis de Dumnezeul meu, daca mi se uraste cu binele si decid sa ma convertesc la asemenea mizerii, stiu unde sa va gasesc. Sunteti peste tot, ca viermii.

Pocaiti-va ca va ia Dracu!” vorba unui predicator cu privire ratacita si senila, din centrul Timisoarei, de acum cativa ani.

Posted under: Lupul moralist

Tags: , , , , , ,

9 Responses to “Corespondenta cu Isus”

  1. mucenicul Says:

    Din pacate oamenii n-au inteles inca ca Dumnezeu nu este un brand, cu care faci comert si prozeliti. Dumnezeu este iubire, pe care daca n-o simti in sufletul tau poti sa spui tu cat vrei ca esti crestin, ca de fapt nu esti. Toate aceste pseudo religii au facut din Iisus un individ razbunator, cand El este doar iubire si bunatate, deoarece cei ce au aderat la aceste secte sunt oameni lipsiti de coloana vertebrala, care nu-si pot infrana anumite vicii pe care le au decat daca cineva ii ameninta. De fapt, ei nu se tem de Dumnezeu, se tem de ceilalti sectanti, pentru ca ei se cunosc foarte bine intre ei. Din pacate vorbesc in cunostinta de cauza, pentru ca am lucrat foarte multi ani intre si cu ei(20 ani). Mai mari sarlatani si banditi-afaceristi ca si ei nu exista. Stiu ca nu e frumos sa arunci cu pietre dar asta e adevarul. Multi s-au pocait din interes. Nu sunt cu nimic mai bun decat altii, ba dimpotriva. In plus ei isi afiseaza credinta pentru a-i sfida pe ceilalti. Mai ales in Romania, unde purtatul de basmale pe strada este facut tocmai pentru a le diferentia pe ” sfinte” de celelalte pacatoase. Exista si oameni cu adevarat cumsecade intre ei dar acestia sunt asa nu datorita religiei, ci pentru ca asta e natura lor. Americanii n-au pierdut vremea de pomana, iar sectantii sponsorizati de ei, s-au intins ca o plaga peste tot in lume.Dumnezeu sa ne ierte caci toti suntem pacatosi si totusi El ne iubeste!

  2. carlitos Says:

    Asa e, comertul acesta a pierdut de multa vreme sensul fundamental al notiunii de Dumnezeu.

    N-am nimic cu practicantii “de rand” ai acestor secte, nu ma deranjeaza cu nimic atata vreme cat nu interfereaza direct cu credinta mea. Insa aceste abordari atat de persuasive ma scot din minti.

    N-am auzit ca aceste practici de convertire sa fie utilizate niciodata atat de agresiv de catre ortodocsi, catolici etc., unde alegerea este lasata intotdeauna individului, pentru ca – repet – ea trebuie sa vina ca rezultat al unei dorinte personale, nu ca rezultat al unei convertiri impuse de tot felul de “slujitori ai Domnului”, prin diverse promisiuni si amenintari.

    Indiferent ca pocainta se face dintr-un puternic crez in doctrinele respective sau doar din interes sau curiozitate, ea trebuie sa ramana o decizie individuala… si n-am sa inteleg niciodata de unde si de ce obsesia acestor indivizi de a aduce noi si noi adepti, ca si cum li s-ar impune un target ca sa castige o mai mare influenta in cadrul bisericii sau poate chiar in cer.

  3. Zany Says:

    prima reactie cand am citit titlul: “aoleo, si asta e ticnita?” :) ))

    10 si o floare de la mine pentru comentariu!

  4. carlitos Says:

    Zany, santajul, teama si amenintarea n-au fost niciodata chestii pe care sa le pot digera linistita, in coltul meu. La fel cum n-am inghitit niciodata persoanele care vor cu tot dinadinsul sa ma convinga de ceva.

    Orice reactie e mai buna decat acceptarea tacita a acestor practici de convertire a celor saraci cu duhul.

  5. Marlo Says:

    Foarte bun articolul. Subscriu complet, deşi poate eu aş fi fost chiar mai acid. Nu ştiu dacă Dumnezeu există, respect credinţa altora cât timp nu devine ostilă cu a mea. Iar a mea stă în om, nu în altceva. Cred în om chiar şi pentru că EL a scris Biblia.

    Biserica nu s-a “bucurat” niciodată de respectul meu. Nici îndârjiţii acesteia ostili cu toţi cei pe care nu îi pot controla. Şi este oarecum reconfortant faptul că această instituţie devine perimată. :)

    N-am primit acest mail până acum. Gradul acesta de impertinenţă plină de panică şi frustrări nu l-am întâlnit până acum.
    Şi DACĂ am să primesc ceva similar vreodată, am să RĂSPUND. Şi am să trimit acel răspuns la nu 8 oameni. Ci la sute.

    Şi oare câţi vor rezona cu el să-l trimită mai departe, nu la 8 oameni… Ci la… Cine ştie.

    De fapt, ştii ce, Carlitos?
    Fă SPAM cu postul tău. Poţi începe cu mine: florin@libertateailuziei.ro

  6. carlitos Says:

    “Ostil” este cuvantul care imi lipsise cand mi-am varsat amarul acestui text.

    Cred ca fiecare om sanatos la cap gandeste ca mine, ca tine, ca mucenicul etc. Pentru orice atfel de forma de manifestare, eu as folosi cuvantul “fanatic”.

    Cat despre SPAM… de ce nu?! Ai un email de la mine… sunt convinsa ca sunt in asentimentul multora dintre cititori.

  7. mara Says:

    hahahaha, da’ furioasa ai mai fost! crecă dacă era face to face îi și cârpeai pe cei ce ți-au trimis mailul :) ))

  8. carlitos Says:

    :) da, am fost ca taurul in arena.

    da’ era de la cineva tare drag mie, sunt convinsa ca nici nu citise ce a trimis…

  9. Carla Says:

    Dar acum mi-a trecut. :)

Leave a Reply