Ce este Iadul?
Iadul este atunci cand un avion de maxima siguranta, aflat la mii de metri altitudine, se defecteaza si apoi se prabuseste in mijlocul unui ocean, fara nicio putinta de a se salva.
Iadul a fost atunci cand cei 215 pasageri si cei 16 membri ai echipajului au inteles ca vor muri. Cat sa fi insemnat pentru ei? Au fost acele cateva secunde prea putine pentru a le trece prin fata ochilor intreaga viata, sau infinit prea multe pentru a suporta groaza si disperarea de a te simti murind? Cati dintre ei au inebunit de teama, cati au murit de inima, cati dintre ei au numarat secundele pana la impact si cati au reusit sa stranga mana cuiva, inainte de a muri? Cati dintre ei au plans, cati au tipat si cati au amutit, paralizati cu totul de groaza? Cati dintre ei au supravietuit prabusirii in apa si au murit inecati, cati si-au tinut rasuflarea, secunde dupa secunde, sperand intr-un miracol, pana cand adancurile i-au inghitit? Cati dintre ei nu aveau pe nimeni in lumea asta, astfel incat sa nu lase gol in sufletul nimanui? La ce s-a gandit fiecare, in acel moment? Cati dintre ei ar fi dat orice sa mai poate spune, o singura data, “te iubesc” sau “imi pare rau”?
Acele secunde de constientizare, apoi de dementa, inseamna Iadul.
Iadul este acolo unde Dumnezeu lasa sa se intample asemenea lucruri de neinteles.
When the day is long and the night, the night is yours alone,
When you’re sure you’ve had enough of this life, well hang on
Don’t let yourself go, ’cause everybody cries and everybody hurts sometimes
Sometimes everything is wrong. Now it’s time to sing along
When your day is night alone, (hold on, hold on)
If you feel like letting go, (hold on)
When you think you’ve had too much of this life, well hang on
‘Cause everybody hurts. Take comfort in your friends
Everybody hurts. Don’t throw your hand. Oh, no. Don’t throw your hand
If you feel like you’re alone, no, no, no, you are not alone
If you’re on your own in this life, the days and nights are long,
When you think you’ve had too much of this life to hang on
Well, everybody hurts sometimes,
Everybody cries. And everybody hurts sometimes
And everybody hurts sometimes. So, hold on, hold on
Hold on, hold on, hold on, hold on, hold on, hold on
Everybody hurts. You are not alone…
Sometimes everything is wrong. Everyboby cries. And everyboby hurts sometimes. If you feel like you’re alone, no, no, no, you are not alone… Hold on, hold on, hold on, hold on, hold on… Hang on…
… Even there is no tomorrow.
Death has no meaning.
Ferice de cei care nu simt nimic afland aceasta intamplare, cei pentru care aceste cifre ale mortii raman simple statistici, fara a-i face sa se teama de nimic.
.
Cata irosire in noi. Viata e asa de scurta, suntem atat de putin stapani pe secundele ei…
June 10th, 2009 at 12:05 pm
Am refuzat sa ma gandesc la momentele prin care au trecut oamenii aia. Nici macar n-am urmarit la TV ce si cum s-a intamplat. pentru ca nu vreau sa stiu si pentru ca m-am saturat de atata iad cat exista pe pamant. Pentru ca el nu-i altundeva, decat aici, intre noi. Multi sunt in el si majoritatea oamenilor nu stiu, sau stiu prea putin. In iad sunt mamele ale caror copii mor, in iad sunt parintii ai caror copii sunt bolnavi, tot acolo sunt si cei care se confrunta cu boli incurabile. Iadul nu e un cazan cu smoala unde Satana invarte tacticos, iadul e cel de langa noi.
Si din cauza asta, eu nu vreau sa il mai vad. Nu vreau sa il mai aud, nu vreau sa-l mai contientizez. Refuz. Cand partea mea de iad va sa vie (pentru ca va veni la un moment dat) o sa ii acord toata atentia. N-o sa am de ales. Pana atunci nu ma consum pentru alte iaduri. N-are rost.
June 10th, 2009 at 3:27 pm
Dă-l încolo, brr… E super aiurea, corect, dar nu merită să îţi torturezi mintea cu aşa ceva. Subscriu Tomatei. Dacă se întâmplă, se întâmplă. Eu o să-mi cumpăr paraşută şi o ţin după mine, na!
June 10th, 2009 at 3:40 pm
Da, MArlo, dar daca nu-ti montezi la ea si un motoras care sa te plimbe pana pe coasta, tot n-ai rezolvat nimic.
June 10th, 2009 at 4:30 pm
Aş, nu e nevoie că am vestă (aia sunt obligaţi să pună în avion). Dau eu din picioare pe acolo până găsesc un wireless neparolat şi trimit un mail.
Adevărul e că a sta în mijlocul oceanului mi se pare o experienţă foarte tare! Absolut nedorită, dar dacă tot sunt acolo, măcar să scot ce e mai bun din situaţie.
Închipuie-ţi că dacă bagi capul să te uiţi sub apă, nu vezi nimic. Pentru că fundul mării este la 5000m (în medie)
Şi lanternă să ai, tot nimic vezi.
Eventual să vezi un rechin care a venit să vadă ce dracu’ i-a zguduit oceanul. Oricum, am auzit că sunt cam chiori, aşa că îl întreb câte degete vede şi oricât îmi zice, îl ţepuiesc şi pleacă amărât…
Chiar, ar trebui să avem semnal şi deasupra oceanului. Ce naiba, îţi dai seama ce convorbiri s-ar adăuga palmaresului:
- Salut, ce faci?
- Uite, bine, tu ce naiba faci, nu ai ajuns?
- Păi nu chiar. A fost un fel de eveniment şi a trebuit să părăsim vehiculul de zbor. E ok, pilotul ne-a spus că în asemenea cazuri ne dau banii înapoi, aşa că nu-mi fac griji. Momentan înotăm lejer în Pacific. E cald tare pe aici. Dar lasă asta, poţi să suni şi tu să vină cineva să ne ia? Nu ştiu în ce direcţie a înotat stewardesa, şi nici nu cred că îmi aduce un martini dacă o rog. Probabil l-aş vărsa oricum, şi parcă văd că n-are acces la măsline!!
- Eşti nebuuuun?
- Ah, nu eu, pasagerul de la 14D avea nişte probleme, dar el înoată mai departe de noi…
June 11th, 2009 at 5:51 pm
ha-ha-ha! uite cat de sanatosi sunt cei care stiu sa faca haz de necaz!
10x. m-ai inveselit.
June 12th, 2009 at 11:04 pm
Iti place sa impresionezi prin subiecte cu vadit caracter tensional. Tesi naratiunea cu precizia unui paianjen, panza in care planuiesti sa il prinzi pe cel care citeste – trezindu-i emotii si acaparandu-i afectivitatea. In fapt, e vorba de jocul tau de a te impune in centrul “lumii” discursive pe care o propui in agravanta.
Iadul este un concept care te depaseste, vizibil.
Chiar daca ai prezumat in detaliu, imaginand suferintele, spaimele, gandurile, expandarea sau contractia evenimentelor din timpul acelui accident, pentru ca vorbim de fatalitate – esti departe de iad.
Iadul incepe cu o povestioara, cu neadevaruri, cu falsificarea starii de fapt , cu a-ti insela aproapele … cu restul faptelor inscrise in spectrul lui Moise.
Cu experimentarea fictiunii urmand ACTUL ori FAPTA rezultata din aceasta experimentare. Insa aceasta incepere nu este inca Iadul.
Urmarile faptelor, da. Urmarile sunt Iadul.
Nu te temi de urmari, Carlitos?
June 13th, 2009 at 9:39 am
L@MP, am recitit cuvintele tale de cateva ori si m-am gandit bine la ce mi-ai scris.
As spune ca, tocmai pentru ca ma tem de urmari, ma preocupa atatea subiecte cu caracter tensional. Dar nu scriu aceste lucruri pentru a impresiona un auditoriu anonim, cu atat mai putin nu incerc sa-mi compun un discurs “tehnic”, prin care sa manipulez emotiile si afectivitatea cititorilor. Nu urmaresc nimic “livresc”, nu exersez stiluri de scris, nu visez sa scriu public, n-am niciun fel de cunostinte despre construirea unei naratiuni, pur si simplu am nevoie – uneori – sa-mi fac ordine in cap.
Imi place sa pot scrie ce simt, sa am acest spatiu in care sa-mi pot ordona gandurile. Cel mai critic cititor al meu sunt chiar eu, o vreme mai tarziu, cand pot revedea, cu alti ochi, ce-am simtit si ce-am gandit in acel moment. Sunt lucruri pe care nu am deschiderea necesara sa le fac verbal, in conversatie directa cu altcineva.
Faptul ca ajung, de cele mai multe ori, sa ma impun in centrul fiecarei “lumi”, este involuntar… nu e un joc. Nu ma joc cu lucruri atat de grave, nu folosesc suferinta oamenilor, tragediile, pentru a manipula in folosul propriei mele persoane. Se prea poate sa fiu egocentrica, dar acest spatiu este unul personal, in care sa scriu despre ceea ce simt eu vis-a-vis de aceste lucruri, nu sunt carte de istorie – sa consemnez doar fapte obiective, nici portal de stiri – ca sa rezum tragediile umane in numar limitat de caractere.
In privinta Iadului, ai dreptate. E un concept ce ma depaseste vizibil si nici nu pretind ca ar fi altfel. Nu ma pot gandi ca Iadul este ceva atat de adanc si rau, incat disperarea si groaza acelor oameni sa fi fost departe de ccea ce Iadul poate aduce. Si asta pentru ca eu imi imaginez acele secunde de asteptare a mortii ca fiind limita maxima a disperarii, a neputintei de a te impotrivi. E o perceptie pur subiectiva, fiecare simte acest “iad” in felul lui si, intradevar, el poate fi mult mai aproape, se poate naste din orice minciuna, tradare, fapta urata… dar, tocmai pentru ca sunt o persoana credincioasa in felul meu, la fel cred ca – constientizand raul facut, regretandu-l si facand pace cu ceilalti si cu tine insuti, poti gasi salvarea, eliberarea, iertarea… “mantuirea” – intr-un singur cuvant.
Cel mai mult ma tem de urmarile faptelor rele pe care nu le constientizez.
p.s. chiar daca a fost “simpla” fatalitate, moartea acestor oameni – laolalta cu atatia altii (in accidente, razboaie, atentate, calamitati, molime etc.) – nu ramane cu nimic mai putin ingrozitoare, din punctul meu de vedere.
June 14th, 2009 at 9:25 am
dupa ce am citit despre tine am revenit la postarea asta. se vede altfel
June 16th, 2009 at 2:36 pm
nenea, sper ca ti-a dat perspectiva unui orizont mai largit…
June 29th, 2009 at 7:51 am
[...] întâmplat tragedia cu prăbuşirea acelui avion şi au murit toţi pasagerii, carlitos a scris acest post. Ii înţeleg tristeţea şi gândurile pentru că şi eu fac cam la fel, îmi fac rău singură [...]
August 12th, 2010 at 7:40 pm
Nu cred ca acela este iadul. este insa cu siguranta unul din momentele in care panica si teama, sunt maxime si nu mai ai timp sa te gandesti la ce ai facut sau ce ai putea face. Cum spunea cineva.. iad-ul este si aici pe pamant.. iadul nu este un lucru ce se intampla, este o stare ce o simtim, in inima noastra, in sufletul nostru, este negura, suferinta, teama, durere. Te-ai gandit vreodata ca prin acele momente de MAXIMA TEAMA SI PANICA, acei oamenii au scapat de un IAD!? Ai trecut cumva intr-o lume paralela sau in cealalta existenta a entitatii noastre siprituale ca sa constati ca este un lucru rau sa se intample a ajunge acolo? poate ca a fost un lucru bun! Moartea nu este un lucru de care sa ne temem, insa nu avem voie sa il fortam. Este doar un alt nivel al existentei noastre… Iad nu este pentru cei care mor, ci pentru noi care vedem cum ne mor cei dragi. Nu este vina lui Dumnezeu ca nu intervine, cum lasa de inteles cineva mai sus, sau ca lasa ca lucrurile sa se intample.. ci noi! Poti sti cum este omul de langa tine, dar nu poti sti cum gandeste cu adevarat.. iar unele fapte se intampla nu in functie de cum facem lucrurile, ci de cum le percepem in campul nostru energetic(karma) si in spiritul nostru(suflet).. Nu mai limitati totul la fizic.!
Cu respect!
August 12th, 2010 at 7:41 pm
Mda…si Nu…iadul este de fapt un loc. dar focul din iad reprezinta un foc interior, nu flacari de aragaz, in kre ardem…e un loc unde simtim durere…si nu tine de Dumnezeu..ci tine de noi…unde mergem Rai sau Iad…nu de El…El ne-a dat o sansa…dak profitam de ea, bine, dak nu…problema noastra…eu de exemplu iti ofer o excursie La burj Al Arab dar care implica unele sacrificii pe kre tu sa le faci…si o excursie in jungla africana unde nu ai paznici, garda de corp etc…deci esti la un risc maxim…dar care nu implica niciun sacrificiu din partea ta… si nicio taxa, pe cand cea spre burj al arab implica o taxa..modica…pe kre tindem sa o alegem?
pe cea gratis…asa ca…think about it
August 12th, 2010 at 7:41 pm
nu suntem in stare s aluam niste decizii…si sa fim responsabili pentru faptele noastre..si alegerile noastre..dam vina pe Dumnezeu…nu…noi l-am respins…l-am scos din ecuatie…El nu face altceva decat sa stea acolo unde noi l-am asezat…k dak ar interveni ar fi grav…dak ar pedepsi dupa prostia si nebunia noastra…ar fi prapad…;) asa ca……ma intreb. ati auzit de Dumnezeu k a iertat? k a vindecat? ca a facut minuni? E rau? nu cred…noi suntem cretinii…si imbecilii..nu El