Care e primul lucru ce-ti vine in minte cand te gandesti la culoarea roz?

Nu-i asa ca rozul va enerveaza pe majoritatea dintre voi? Ca rozul va duce cu gandul – in cel mai bun caz – la imbracamintea fetitelor de gradinita? La campaniile impotriva cancerului de san, la jucarele de plus, la false dulcegarii, uneori la nostalgia Pink-ului in varianta Aerosmith, la unghii false si costumatii stridente de pitzi, la rujul unei blonde prostanace si vulgare , la garoafe pe care nu le mai cumpara nimeni…

Un nou nascut vine pe lume cu plamanii rosii, insa dupa numai cateva respiratii ei devin roz.  Intr-o lume ideala, ar muri  cu ei  la fel. Departe insa de o lume ideala, in mijlocul tevilor de esapament, a noxelor, a poluarii industriale si  in egala masura a tutunului,  plamanii nostri devin orice, numai roz nu.

Am renuntat la fumat in septembrie 2008, dupa aproape 15 ani de minim 10 tigari pe zi. A fost o intamplare, nu mi-am impus acest lucru, nu mi-am dorit sa renunt atunci la un viciu atat de placut, nu facusem niciun angajament. Am facut, in schimb, pneumonie. Iar de acolo astm. Astfel ca, zi dupa zi, scuipandu-mi plamanii in accese de tuse neomenesti, horcaind ca un personaf  din Star Trek, luptandu-ma cu senzatii bruste de sufocare si asteptand vindecarea ca pe un miracol, am si uitat cum e sa fumezi. N-am folosit plasturi, n-am cedat campaniei cu funduri goale, n-am citit carti motivationale, n-am trecut prin sevraj, n-am suspinat, n-am simtit nici o pofta inhaland, involuntar si pasiv, fumul altora… etc. Dimpotriva, fiecare zi “smoke free” a devenit un motiv in plus sa ma bucur ca  a fost atat de simplu. Pentru ca nimic nu e intamplator. Si  mens sana in corpore sano. Si ca, exceptand kilogramele in plus, viata fara tutun chiar e mai roz decat inainte… Unde mai pui ca rubensianul va fi, in curand, un semn clar de bunastare si noblete.

Cred ca am facut o chestie fabuloasa pentru sanatatea mea. Si nu vreau sa conving pe nimeni de nimic, sa explic nimanui beneficiile acestui act asumat si, mai ales, sa conving de faptul ca intradevar nu a fost greu si intradevar nu mi-e pofta de tigara aproape niciodata. Iar atunci cand mi-e pofta, ca si gest social, am dezvoltat involuntar un mecanism foarte simplu de a rezolva acesta problema: visez ca fumez. Si, in vis, fumez cu pofta o tigara intreaga, dupa care am procese de constiinta vis-a-vis de slabiciunea mea, sunt necajita, ma culpabilizez pentru prostia mea… apoi ma trezesc si bucuria de a nu fi fumat, in realitate, e de nedescris. Haha!

Dar. Ceea ce ma supara enorm este faptul ca schimbarea aceasta este total ignorata de oamenii apropiati. Sunt ridiculizata ca fac “mofturi” la mirosuri, ca refuz sa mai stau in locuri inecate in fum, ca invoc problemele respiratorii si ca imi exprim dorinta de a-mi fi respectata decizia de a nu mai fuma, nici macar pasiv. N-o sa vin niciodata sa bat cu pumnul in masa unui grup de fumatori, obligandu-i sa-si stinga tigarile pentru ca pe mine una ma deranjeaza. E alegerea voastra, la care alegerea mea este daca sa particip sau nu. Insa, atata vreme cat  voi decideti sa fumati sufocandu-ma pe mine, biet om bolnav si  nefumator,  asumati-va  si faptul ca gestul vostru ma va face sa evit intalnirile cu voi. Spun nu, mersi! companiei voastre, scuzati-mi absenta, nevoia de a respira e mai mare decat dorinta de a fi cu voi. In aceeasi ordine de idei, va invit la o poveste, intr-o cafenea pentru nefumatori. (Salut, astfel, aceasta initiativa curajoasa, dar de un mare bun-simt…  sper  sa nu fie singura si sa fie bine primita de nefumatori).

Va urez tuturor o viata sanatoasa si cat mai multa intelepciune si ambitie in felul in care alegeti sa traiti.

Soţul si soţia la poarta Raiului. Sf. Petru le repartizează un bungalow pe o plajă insorita, langa o mare albastra, intr-o clima perfectă:
- Aveţi teren de golf şi tenis, piscina, şi daca vă e foame si n-aveti chef sa gatiti, puteţi merge la oricare din barurile din apropiere. Totul e gratis!
Soţul catre soţie:
- Ai văzut?!… Dacă nu erai tu cu tărâţele tale, cu antioxidantii şi fulgii de ovaz şi fibrele vegetale… puteam ajunge aici inca de acum 10 ani!!!

1. cris Says:
   February 4th, 2009 at 12:40 pm

   …promit ca o sa stam doar in camera, nu mai mergem in bucatarie, oky? promisiunea fiind facuta , te asteptam cu incredere la noi!

2. carlitos Says:
   February 4th, 2009 at 3:50 pm

   ba’ mie-mi place la tine in bucatarie! si nu-s chiar asa mofturoasa…
   e vorba de situatiimult mai critice!