Daca as fi avut vreme si as fi ales sa fiu preocupata de chestiunile de gust indoielnice ale romanilor, mi-as fi facut un blog numit Rapirea din serai (grabiti-va! pe wordpress domeniul era inca liber, in urma cu un minut; pe blogspot e luat si trateaza chestii academice, deci nu-i de gluma cu el), unde as fi incropit un fel de enciclopedie a kitch-ului romanesc. Sunt convinsa ca ar fi amuzat o gramada de lume, doar traim intr-o tara in care a face misto de semenii nostri (pitzipoance, cocalari) este un sport national deopotriva apreciat si de microbisti si de restul lumii cuvantatoare.

Mai departe, as fi folosit ca si header o imagine vie, originala, imortalizata undeva, in casa unor matuse batrane… sigur fiecare dintre noi mai are macar o ruda octogenara unde sa poata gasi vestita carpeta.  Ceva de genul:

(sursa aici)

Nu ne intereseaza, in acest context, protagonista; relevanta este “natura moarta”ce se deschide privirii. Desigur, n-as fi facut misto (caterinca, bascalie, pentru non-banateni) de casele batranesti conservate ca adevarate piese de etnografie.  Pe de alta parte, in casele batranesti nici n-ai fi vazut alaturari ale carpetei cu plasma-ultimul-racnet, furata adusa la intoarcerea de la capsuni.  Despre aceste imagini as fi vorbit, despre lipsa de gust a romanului, despre pseudo-trenduri si alte prilejuri de satira si umor.

Dar n-am timp si nici chef de asa ceva (am ajuns la varsta contratimpului, cand imi doresc sa fac doar lucruri care sa merite), cine doreste sa-si piarda timpul cu un asemenea hobby, e invitat sa se serveasca.

Ceea ce vreau sa fac, in schimb, este sa (continuarea in postul urmator)