Primul "cyborg" la J.O. Beijing
Dilema zilei (intregul articol aici):
Oscar Pistorius, alergatorul cu picioarele amputate, a ratat calificarea la Beijing
Sprinterul sud-african Oscar Pistorius nu va participa la Olimpiada de la Beijing, ratand si ultima sansa de a se califica pentru concursul de 400 metri plat. Pistorius, 21 de ani, are ambele picioare amputate si alearga cu niste proteze create special pentru el.
Lui Pistorius i-au lipsit 7 zecimi de secunda pentru a merge in China. In concursul de la Lucerna, ultima etapa de calificare pentru Jocurile Olimpice, sud-africanul a realizat cel mai bun timp al carierei, 46,25 secunde, dar baremul pentru accederea la Olimpiada era de 45,55 secunde.
Atletul a castigat procesul la Tribunalul de Arbitraj in Sport, primind dreptul de a participa in concursuri alaturi de sportivii fara dizabilitati fizice. El spera sa mai poata ajunge la Beijing, dar pentru asta trebuie sa fie selectionat de federatia din tara sa in echipa de stafeta 4×100 metri.
Ceea ce m-a intrigat a fost feedback-ul dat de cititorii acestei stiri, si anume polemica privind “normalitatea” acestui atlet, care doreste sa participe cu sanse egale la concursurile sportive. Citez din clasici:
“Este un om, care in ciuda dizabilitatii sale, incearca sa duca o viata normala“.
“Ce ar fi daca am vedea niste oameni cu proteze pentru maini pe post de boxeri. ar fi ok sau nu? teoretic daca ei nu au tesuturi in degete nu prea e ok. si exact ca si in multe alte situatii ajungem in situatia in care daca esti normal iti dauneaza. nu esti baiat destept stai si inghiti si mori cu legea in mana. nu esti homosexual, nu esti ateu, nu esti transexual, nu esti emo, nu esti mai stiu eu cum nu poti sa zici nimic. ba chiar mai mult tu esti considerat un ciudat ca nu ai probleme. omul acesta e normal, vai vai ce o fi cu el. ca sa ai drepturi in ziua de astazi trebuie sa incalci reguli, granite etc. unele reguli si/sau granite sunt stupide dar cine decide aceste lucruri are o mare responsabilitate. citeam un articol despre roboti in viitor pe post de parteneri sexuali. cate persoane care citesc acest articol si-ar lasa copiii sa faca sex cu niste roboti?”
“Acum picioarele de metal fac parte din el, atat timp cat sta in picoare ca noi si clar alearga mai bine ca noi, acest om este cat se poate de normal. ca a reusit acesta performanta numai lauda pentru el. eu as fi vrut sa concureze cu ceilalti pentru ca nu consider ca acele picioare ii aduc un avantaj in comparatie cu ceilalti. ma bucur insa ca exista alternative pt acei oameni fara picioare.“
“La ora actuala protezele de orice fel, oricat de performante ar fi, sunt departe de a oferi un avantaj purtatorului fatza de un individ ale carui membre sunt intacte. Nici o proteza nu poate atinge aceeasi proportie de forta, mobilitate, viteza si coordonare pe care mana sau piciorul uman le ofera. [...] scopul protezei nu e de a crea un avantaj ci de a restaura PARTIAL functia pierduta. Nici una nu o face in totalitate si nici nu o sa o faca in curand.”
Bun, bravo. Inteleg ca inca avem dificultati in a accepta o dizabilitate (fizica sau psihica) in sfera normalitatii, dar incercam cu argumente “solide” sa nu facem discriminari ( e totusi greu sa nu (mai) simtim repulsie vis-a-vis de homosexuali, tigani, handicapati, femei de cariera, rockeri, pocaiti, boschetari, iar mai nou emo, nu-i asa?!)… Acesta preocupare, in directia acceptiunii si tolerantei, devine insa gresit inteleasa atunci cand se face exces de zel in intelegerea sa. Prin urmare, acest om are dubla sansa la o viata normala: pe de-o parte are sansa unei proteze care sa-i permita deplasarea pe “propriile picioare”, pe de alta parte are sansa lui personala de a nu se fi lasat demoralizat de dizabilitatea sa si de a lupta (cu sine insusi) pentru deplasare bipeda.
Ceea ce nu inteleg, insa, este de ce bifam in sfera normalitatii incercarea sa de a se califica la JO. Eu, in ingustimea mintii mele, inteleg ca sansa de a merge, de a alerga chiar, cu picioarele amputate, te aduce la normalitate atunci cand reusesti sa duci o viata activa familial, social si profesional. Unde este insa NORMALITTEA in dorinta de a atinge performante mai ridicate chiar decat ale atletilor de rand? Este aceast gest un act de normalitate, sau mai degraba o doza de vanitate nemarginita, de fortare a limitelor si de sfidare a bunului-simt? De ce trebuie sa aplaudam tentativa de calificare la JO a unui alergator fara picioare, care este – poate – atat de frustrat de conditia sa, incat tot ce incerca este doar sa sfideze restul gloatei de fugari olimpici? Unde se situeaza, de fapt, limita superioara a normalitatii, ce insemna o viata normala pentru un om de rand (pentru ca nu toata lumea reuseste sa concureze la Olimpiada) si, mai ales, ce insemna o viata normala pentru un individ cu piciarele amputate?!
Altfel spus, putem pune semnul egal intre principiile de “normalitate” si cel de “a excela“? Poate fi numita normalitate dorinta (uneori tranfosmata in nevoie) de a atinge performante net superioare semenilor tai?
August 8th, 2008 at 3:19 pm
Primele imagini: http://razboiul.wordpress.com/2008/08/08/incep-jocurile-olimpice-de-la-beijing/
August 15th, 2008 at 6:11 am
trebue sa aplauzi reusita lui, tu nu ai sa faci asa ceva nici cu trei picioare pentru ca esti SLAB
August 15th, 2008 at 10:05 am
cipyka, eu nu TREBUIE sa aplaud nimic.
e dreptul meu, daca aleg sa vizionez J.O., sa-mi doresc sa vad acolo oameni sanatosi, atletici, frumos si armonios dezvoltati… tocmai pentru ca ei nu sunt slabi ca mine…
da, vreau sa aplaud reusita lui, daca imi este expusa in contextul potrivit. de exemplu, mi se pare mult mai dificila Olimpiada sportiva pentru persoanele cu dizabilitati, ii admir si ii stimez profund pe toti acesti oameni care-si depasesc conditia… insa intr-un cadru al lor.
ceea ce reuseste el este fabulos, ca si progres al medicinei, si totodata ca si ambitie personala. dar nu este, din punctul meu de vedere, NORMALITATE.
p.s. de altfel, sunt convinsa ca 3 picioare mai mult ne-ar incurca…