Un bun prieten imi spunea de curand ca sunt dependenta de parintii mei, de parastasuri si de cumparaturi. Sa fi fost o critica?!… Pentru acest bun prieten, iata totusi dovada:

Da, fac parte dintr-o familie de romani. Tipic romaneasca. De aceea, ca orice roman din vestul tarii, acum cateva saptamani a venit vremea unui weekend la cumparaturi in UE. Ne-am trezit de dimineata, am facut pachet de drum ca pentru excursii: sandwich-uri calde, fructe, cafea si suc, hartie igienica, algocalmin, prosopel, aer in pneuri si incaltari comode pentru lungul drum ce ne astepta.

Am plecat la ora 11:00 a.m. Drumul pana la szeged, pana in parcarea Tesco, a durat fix 110 minute, cu tot cu ratacirile prin oras. Am mancat cate un sandwich, ca sa prindem puteri, am fumat o tigara si am mai baut o gura de cafea, am bagat o fisa de 5mii sa luam un cos si… am intrat.

Calvarul a durat 5 ore. Am inmultit fiecare pret cu 130 lei, pe calculatorul telefonului, ca sa vedem “daca e mai scump ca la noi”. Binenteles, n-am cumparat decat chestiile profitabile, alimentele la reducere, si cele de tip x+1 gratis! Si, ghidati trup si suflet dupa sloganul nu conteaza daca ai sau n-ai nevoie, important e ca e ieftin!, am gasit: dulciuri, conserve, bauturi alcoolice, haine, alimente de baza, tampoane, sosuri, betisoare de urechi, cosmeticale, legume / fructe, lactate, sucuri, apa minerala, obiecte de uz casnic si gospodaresc, mezeluri, ob-uri, paine… si chiar si un penar (era la reducere, nu-l puteam lasa acolo!). Si uite-asa, in 5 ore de calcule si plimbare printre rafturi, am umplut cosul pana la refuz. Ajunsi in fata caselor, ne-am pozat pe rand cu cosul plin-ochi cu bunataturi,

am mai dat o tura pe la panourile cu akció (adica oferte / reduceri), am lasat la casa salariul mediu lunar al unui roman care nu-si permite sa faca shopping in UE, am incarcat cumparaturile in portbagajul masinii pe care nu si-o permite orice roman de rand, am mai mancat cate un sandwich cald (acum rece) si am parcurs apoi cu bucurie cele 110 minute pana in casuta noastra, cuibusor de nebunii. Acolo am mai pozat inca o data cumparaturile,

am chemat niste rude in vizita, ca sa ne “surprinda” cu atatea bunatati pe masa, ne-am felicitat inca o data pentru investitia, dar mai ales pentru economiile facute, dupa care tata a constientizat dramatismul situatiei si gaura in punga, decretand ferm si oficial ca suferim de “isteria cumparaturilor” si punand astfel capat intregii noastre aventuri de familie. Povestea se sfarseste aici, din fericire excursia noastra nu s-a intersectat cu nici un parastas si nici o comemorare, altfel nu s-ar mai fi intamplat deloc si prin urmare nici nu s-ar mai fi povestit. S-am incalecat pe-o capsuna, si v-am spus o mare si adevarata minciuna.

__________________________________________________

p.s. Acest material este un pamflet. orice asemanare cu personaje reale, altele decat cele mentionate direct, este strict intamplatoare. pentru a evita cumparaturile inutile, se recomanda citirea cu atentie a prospectului sau a informatiilor de pe ambalaje. daca ulterior apar manifestari neplacute adresati-va OPC-ului, ziarelor de scandal, medicului sau farmacistului.

1. cadouri Says:
   July 15th, 2008 at 10:24 am

   Asa cum am mai spus o data pe undeva unul dintre motivele ptr care l-am imuscat pe Raposatu’ a fost pentru ca nu puteam avea stilul de viata occidental. Pe scurt asa inseamna cam tot ce ai descris tu mai sus. Este pacat ca aceasta activitate a devenit una deconectanta.