Obisnuisem sa cred ca cel mai rau lucru ce ti se poate intampla este DUREREA. Durerea fizica dementiala, insuportabila, halucinanta, pe care ti-o induce – sa zicem – amputarea fara anestezie a unui picior. Sunt insa momente in care tind sa cred ca nu e asa. Cel mai ingrozitor lucru este TEAMA. Sa zicem teama de a intui ca intr-o clipa urmeaza sa ti se amputeze fara anestezie un picior. Teama dementiala ca durerea pe care o vei simti va fi insuportabila. Teama insuportabila, halucinanta, anticipand durerea ce urmeaza sa te devoreze in clipa urmatoare. Si jocul de cuvinte poate continua.

Mie imi este teama de moarte. De ireversibilitatea ei. Sa mori si sa nu apuci sa iti stingi tigara, sau sa iti bei ultima gura de cafea. Sau inainte de a intoarce pagina unei carti care tocmai devenise interesanta in acel punct. Sau sa fredonezi melodia preferata si sa nu mai ajungi la refren… ar fi atat de trist. Nu-mi pot imagina lumea de apoi fara muzica. Fara sa-mi pot lua cu mine macar un cd cu mp3-uri!

I hate butterflies! except the ones in my stomach. Ugly creappy insects… e ca un joc, din care uneori as vrea sa ma retrag. Nu mai vreau sa par ceea ce nu voi putea niciodata sa fiu, desi spatiile acestea permit orice.

Cum spunea cineva in seara asta: “panica!… white holes, black rabbits!” Partea funny vine atunci cand trebuie sa gasesti 1000 de motive pentru care (nu) s-a intamplat ceva, independent de vointa ta sau de capacitatea ta de control. Anul 2005 a fost cel mai frumos din viata mea. Atunci am trait cat pentru toate cele 1000 de motive ce nu imi vin in minte acum.

we’re getting away with it all messed up, getting away with it all messed up, that’s the living…
Imi reamintesc acum!

“Daniel’s saving Grace
She’s out in deep water
hope he’s a good swimmer”

… am intrat in casa, dupa 6 luni de cautari, si n-am mai reusit nici sa inchid usa in urma mea. Asteptasem prea mult. Intinsa pe covor, fara macar sa-mi fi dat poseta jos de pe umar, nu ma mai saturam s-o ascult! Era cat p’aci sa ma inec, atunci cand daniel a aparut si m-a salvat. El exista undeva, departe, am ramas de atunci in piciare doar pentru el si in asteptarea zilei cand nu vom mai fi straini unul de celalat.

“Daniel’s saving Grace
He was all but drowning
Now they live like dolphins…”

Grace ridica intrebator din sprancene, mimeaza o mutra bosumflata, se aseaza in genunchi asteptand. It’s a win-win situation. “Acum va trebui sa ma impaci…” rupe tacerea dupa cateva clipe lungi. “E timp pentru toate! doar pentru noi mai putin.” Grace intoarce capul pe spate, il priveste o secunda cu furia unui copil. “Nici nu mai vreau nimic acum. Si daca ai pleca, ar fi la fel.” Daniel o cuprinde, protector, cu bratele, o strange tare si isi lipeste fata de parul ei. “Te porti ca un copil rasfatat si prostut!” ii sopteste cu repros, ascunzandu-si cu greu zambetul.

1. Felicidade « j o c · u r b a n Says:
   December 9th, 2008 at 4:42 pm

   [...] sunt o fire  fatalista, prapastioasa, depresiva, greu de motivat, mai ales in lupta catre viata. Mi-e teama de moarte, de boala, de orice ne poate arunca din viata palpabila intr-un neant pe care nu-l pot percepe si [...]