Am regasit din intamplare userul si parola de acces ale primului meu blog. l-am deschis, l-am sters de praf si, pentru a nu uita, am decis sa-l aduc, in parte, aici. (nu-mi ajung degetele de la o mana pentru a numara posturile pe care atunci am reusit sa le scriu).

Eu la 17 ani… (3 dec.1996)

Divagatie asupra iubirii

Scurta explicatie prin eliminare: Iubirea nu poate fi un vis, nu e nimic mai mult decat un mister de nepatruns al al proiectiei celuilalt asupra propiului sine. Iubind nu ne cresc aripi, dar paradoxal devenim actorii unui zbor nebun, spre oriunde si nicaieri.
Dragostea e un plans tacut; fiecare lacrima topeste o picatura din noi, daruind-o celuilalt si totul devine din ce in ce mai intens, pentru ca apoi sa se sfarseasca intr-o nastere convulsiva a altceva: a unui final sau a unui nou inceput. Dragostea este o cautare a unei alte lumi, pe care nu o mai intelegem. Nu stim daca va mai fi un maine fericit pentru noi, nu stim prin ce si de ce totul se schimba, lucrurile stiute incep sa-si piarda rostul, nu mai vrem si nu mai putem sa fim doar ceea ce stiam pana acum sa fim, poate pentru ca abia atunci simtitm ca nu suntem doar atat, eterne marionete manipulate de un papusar pervers.
Iubim, insa o facem cu o cruzime voluntara, a carei unica finalitate este sa fim noi insine fericiti. Cu ORICE pret. Si toate acestea cand, de fapt, fericirea nu e decat un cuvant infricosator de gol, care ne spala si ne absolva de orice vina, iar in esenta ei – cea mai sigura cale spre autodistrugere.
Dragostea aduce in urma ei un gol imens, rece, peste care cad uriase petale de lumina ucisa, acoperindu-te si apoi sufocandu-te cu parfumul lor mort. E incercarea zadarnica de a accepta un viitor himeric, dar acesta este mereu proiectat cu atata intensitate in prezent, incat simti nevoia sa te abandonezi definitiv acestui decor ireal parca, in care siguranta – si totodata fragilitatea clipei urmatoare iti ofera certitudinea ca ai pentru ce trai: pentru celalat.
Iubirea reala inseamna a-l accepta in totalitate pe cel de langa tine, inseamna a intelege, a ierta si a nu cere nimic in schimb. A iubi inseamna a dori si a cauta permanenta apropiere a celuilalt, dar nu a acapara… inseamna a te darui profund si ireversibil. Pret de o fericire, a iubi inseamna a gravita intre sublim si ridicol, intre speranta si disperare, intre agonie si extaz.
Dragostea inseamna eliberarea de masti. O oglinda halucinanta in care te observi asa cum esti… gol, imbracandu-te doar cu propriul suflet, fixat de tine prin sufletul celuilat, ca un cordon. Uneori fara sa te recunosti treci mai departe, filozofand patetic si jalnic, dar – paradoxal – cu nonsalanta, tocmai despre arta de a iubi cu pasiune si a te darui altruist. Iar alteori te temi si, regasindu-te in mii de altfel de imagini ale tale, le vei distuge intr-un impuls egoist de a-ti crea o falsa perfectiune.
Candva voi gasi un un “celalat” care va sti sa vada dragostea prin ochii mei.

si a urmat apoi:

Eu la 25 de ani, 11 luni si 2 zile.. despre mine la 17 ani

ce-am mai ras! (vorba cuiva).

ma plictiseam acum si m-am apucat de asta… e doar un fel de a spune “ma plictiseam”… incercam sa evadez din prezent si, cum mi se pare mult mai infricosator sa privesc spre viitor, m-am hotarat sa incerc o intoarcere de 180 grade si sa fac putina ordine in trecut… adica in cutia mea de pantofi, plina cu caiete dictando si hartii mazgalite… si ce-am mai ras! nu ma pot abtine sa nu repet.
am ras de mine, ironic… iata-ma dupa atata timp cautand aceleasi raspunsuri, in acelasi “punct existential”… bine a zis cine a zis… some people never change! eh, sunt convinsa ca nu se gandea la mine cand a facut exclamatia asta, si totusi…. undeva acolo sunt si eu trecuta intr-o nota de subsol.
de fapt voiam (sa fac) cu totul altceva… am inceput sa frunzaresc intamplator cateva din blogurile acestui site… si am gasit cateva chestii ce mi-au placut… si pe care m-am gandit sa mi le notez undeva, sa le recitesc atunci cand simt ca ma gandesc la acelasi lucru… si daca nu aici, atunci unde?! daca nu acum, atunci cand?! daca nu eu, atunci cine?!
si, in paralel… m-am hotarat sa imi reamintesc totul despre adolescenta… (ce s-a intamplat intre adolescenta si zilele de azi?!… o pauza mentala luuuuuunga de cativa ani buni, in care m-am odihnit si am lenevit fara rost, gasind insa o scuza plauzibila pentru orice (nu) am facut in tot acest timp…) … acum fac asta pentru mine, pentru analiza la care m-am hotarat sa ma supun periodic, in incercarea de a-mi monitoriza mai atent si mai indeaproape pulsul psihologic … pentru ca m-am hotarat: trebuie sa fac ceva cu mine si cu viata mea! … si pentru zilele de plictis, si pentru noptile de nesomn, si pentru momentele “de cumpana” (paradoxal: care tocmai pentru ca sunt cumpana, s-ar presupune ca ar trebui sa ne aduca si sa ne mentina in echilibru… ) …. si pentru ca o cutie de pantofi poate lua apa, poate arde sau se poate pierde oricand… si acolo e o parte din viata mea… si viata mea e tot ce am si-mi apartine fundamental, deci fac ce vreau cu ea… deci o tastez, o fumez, o beau, o dorm sau o f*t dupa cum imi place…. ce ma amuza momentul asta, ce bine ca sunt singura si – culmea! – nu poate vedea nimeni ceea ce fac acum!