Eram foarte decisă să stau cât mai departe de rumoarea scârbavnică a ultimelor întâmplări politice şi electorale româneşti, însă mă rod câteva simple chestiuni de logică şi bun-simţ, la care toată naţia asta de proşti - care estem – ar trebui să se gândească puţin, înainte de a-şi da atât de radical cu părerea.
1. Pentru că încă nu am ajuns sa-mi fac operaţia de lobotomie, am fost să votez. Şi, pentru prima dată în cei 12 ani de când fac asta, m-am luptat să pun parafa pe ceea ce mi-am dorit. Am stat la cozi, am căutat prin oraş secţii speciale de votare, am îndurat frig şi stat în picioare numai ca să fiu eu împăcată că încă nu am fost învinsă total. Îmi puţeţi fura până şi ultima speranţă la o viaţă mai bună, însă n-o să mă faceţi niciodată să renunţ la votul meu. Atât de tare vă dispreţuiesc.
2. Palmele se dau din dragoste. Foarte rău că Băsescu zice că n-a lovit niciodată un copil! Măcar pe fii-sa aia mică trebuia s-o articuleze de câteva ori, părinteşte, la fundu’ gol. Cu sau fără papparazzi. Plus de asta, eu aş bate o grămadă din copiii acestei generaţii, mai ales pe ăia care în loc să-şi vadă cuminţi de joacă şi de lecţii, o freacă printre adulţi, la meetinguri politice şi electorale. (Şi, preventiv, pe toţi puiuţii de ţigani. Că, deh, nu vrem să discriminăm… şi să scape careva nepedepsit.)
Dar ăia care au lovit şi omorât pe trecea de pietoni şi continuă să-şi încălzească fundurile grase în fotoliile lor de parlamentari? Dar ăia “proaspăt împroprietăriţi” ce au lăsat în strada, fără casă şi masă, mii de oameni nevoiaşi, ce au murit cu zile apoi? Dar ăia care au chemat minerii să lovească, pe străzi, mii de oameni nevinovaţi, pentru că nu aveau atâtea palme să lovească cu mâinile lor? Dar ăia care au dat permise de conducere false unor mii de cocălari analfabeţi, care ne vor lovi şi ucide pe strazi, ani buni de-acum încolo? Dar ăia care au lovit, la colţul secţiilor de votare, pe oricine care n-a votat cu “cine trebuie”? Etc.
Eu sper că l-a lovit şi că e Băsescu, unul singur, un mitocan şi un om de nimic. E mult mai bine decat să trăiesc cu gândul că milioane de oameni pot fi atât de uşor manipulaţi cu un montaj video ce i-ar face pe producătorii lui “ROTR” sau “2012″ să se răsucească în mormânt.
3. Câţi dintre cei care se agaţă cu atâta ardoare de ideea mântuirii neamului prin Johannis, neamţul cel corect, deştept şi muncitor, realizează că omul ăsta n-are nicio vină pentru ceea ce i se întâmplă, cu excepţia întâmplării unui nume nemţesc? Că, în afară de nume, e român get-beget… că e născut, crescut, educat şi format printre semenii lui români? Dacă mumă-sa, într-un exces de simpatie pentru nemuritoarele filme cu Alain Delon sau Gerard Depardieu de acum o mie de ani, i-ar fi dat un nume franţuzesc… l-aţi fi decretat expert in tehnicile de “french kiss“? L-aţi fi distribuit într-o producţie porno autohtonă, cu eleve, bunicuţe şi pitici?
4. Mi se pare de 1000 de ori mai necesar un preşedinte tiran şi dictator decât un preşedinte garantat de Vanghelie şi de baronii pesedişti, despre care eu cred că sunt cei mai infecţi, animalici şi corupţi indivizi ce populează tărişoara asta.
5. De-a lungul istoriei, milioane de oameni şi-au dat viaţa pentru varii motivaţii ideologice fundamentale: libertatea individuală sau a naţiunii, un alt fel de Dumnezeu, dragostea de ţară, loialitatea sau jurământul de a lupta pănă la moarte în slujba unui oarecare conducător etc. A scuipa pe propria “biblie” ideologică, a-ţi călca în picioare doctrinele politice fundamentale, ceea ce te individualizează ca apartenenţă politică, doar pentru a te asocia – ca individ – cu o altă culoare politică, total opusă, sau incompatibilă, intereselor şi crezurilor tale… mi se pare cea mai crasă umilinţă la adresa simpatizanţilor partidului tău, cea mai puternică dovadă de făţărnicie, de lipsă totala de coloană vertebrală, de verticalitate, de respect faţă de oamenii care au ales să te susţină în virtutea unei ideologii.
6. Aseară otv-ul anunţa că urma să apară în platou Oana Zăvoranu, care tocmai suferise o “complicată operaţie de clonare“. Aş dori să-i întreb pe realizatorii acestei complicate operaţii dacă sunt interesati de un proiect de lobotomizare în masă, la pachet cu clonarea neapărat ulterioară a fiecărui pacient. Eu aş fi prima care m-aş oferi voluntară pentru acest proiect, ca să pot apoi trăi fericită, şi multiplicată, într-o ţară oficial recunoscută de retarzi, proaspătă şi întinerită.
7. Nu neapărat off-topic, aseară am revăzut la tv filmul A Perfect Murder, care m-a ajutat să-mi reamintesc câteva reguli de bază, atunci când decidem să asasinăm pe cineva (eu aştept doar conjunctura potrivită):
- Asiguraţi-vă întotdeauna că mortul e rece. Niciodata, după împuşcarea victimei, nu vă relaxaţi şi nu lăsaţi arma în apropierea cadavrului! Întotdeauna mortul îşi va reveni pentru câteva secunde, suficiente cât să vă atace şi să vă facă rău.
- Niciodată nu negociaţi condiţiile unei crime în afara unei saune, unde toată lumea să intre şi să iasă la pielea goală. Un control al orificiilor este, de asemenea, binevenit, pentru eliminarea suspiciunilor unor microfoane bine-ascunse.
- Când puneţi la cale o crimă, nu daţi telefoane din propria casă sau de pe propriul telefon mobil. Până şi un copil mic ştie să găsească, fără dificultăţi, tasta “redial”.
- Chiar dacă vă place să scrieţi în CV că agreaţi munca în echipă, este de preferat ca omorul să survină în urma unui studiu individual şi să fie realizat de propriile mâini. În linişte şi cu maximă discreţie.
- Atenţie! Nu ieşiţi, după omor, la o bere cu prietenii… mai ales dacă sunteţi genul gură-spartă, lăudăros cu diversele performanţe personale. De asemenea, suprevegheaţi-vă îndeaproape complicele, când acesta iese la o bere cu prietenii lui.
- Bonus-point: nu vă daţi verigheta şi bijuteriile jos când sunteţi cu amantul/amanta. Oricum, nu e ca şi cum omul ăla n-ar şti…
8. Ar fi genial ca Saw VIII să aibă drept victime numai politicieni români. Care să conştientizeze, înainte de tortura finala, valoarea şi totodata nimicenia vieţii lor, să implore milă, îndurare… şi răspunsul să fie “nu”.
Nah gata, că m-a ajuns sila şi repulsia faţă de tot poporul acesta de cretinoizi, mai mult decât faţă de politicieni.
Să primiţi ce-o să votaţi. Am zîs.
Dimineţile se văd altfel de la fereastra noii mele bucătării.
Mă simt bătrână.
Într-o cratiţă încăpătoare caramelizăm 10 linguri de zahăr la foc mic (nu trebuie să fumege!). După ce zahărul s-a caramelizat complet, stingem focul şi “tapetăm” pereţii cratiţei cu caramelul astfel obţinut, apoi lăsăm cratiţa deoparte.
Urmează pregătirea blatului: într-un vas se bat spumă albuşurile, cu mixerul, până se întăresc bine. Se adaugă, una câte una, cele 5 linguri de zahăr, mixând pănă ce se zahărul se topeşte complet. Se adaugă gălbenuşurile şi o lingură de apă. Făina se cerne, amestecându-se cu praful de copt. Se adaugă în ploaie peste spuma de albuşuri, amestecând foarte uşor cu o lingură de lemn, astfel încât compoziţia să rămână pufoasă şi aerată. Atenţie! Dacă se foloseşte mixerul, în locul blatului pufos vom obţine în final o cocă densă, lipsită total de fineţe… este foarte important, deci, să nu “turtim” spuma de albuşuri, manevrând-o cât mai delicat. Blatul astfel preparat se adaugă în cratiţă, nivelând uşor cu un cuţit.
Tortul se răstoarnă pe un platou, cât este încă fierbinte. Se decorează cu restul de nucă şi, după preferinţe, cu frişcă. Se serveşte rece sau la temperatura camerei, companiat în mod fericit de o cană de vin fiert, cu mirodenii.
